REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2019. Daniel Zamfir: „ALDE, victimă colaterală”

Senatorul ALDE Daniel Zamfir a declarat la RFI că este ”şocat” de rezultatul obţinut de formaţiunea sa la alegerile de duminică, apreciind că ALDE a fost o ”victimă colaterală”, în condiţiile în care nu a trecut de pragul parlamentar de 5%.
Romania TV
27 mai 2019, 07:30
REZULTATE EUROPARLAMENTARE 2019. Daniel Zamfir:

Daniel Zamfir se declară şocat de scorul ALDE la alegerile europene, 4,2%. ”Pe mine, personal, da, m-a şocat foarte tare, pentru că eu în ALDE alături de colegii mei am ales un drum, am spus că vrem să facem legi împotriva abuzurilor, să-i apărăm pe oameni de abuzuri. Sigur că sunt şocat când constat că acel slogan obscen împotriva PSD-ului ne-a atins şi pe noi, suntem victime colaterale şi iată, acel slogan a fost cu mult mai puternic decât ceea ce vrem noi să facem şi anume să-i apărăm pe oameni de abuzuri, dar românii au întotdeauna dreptate atunci când votează”, a declarat daniel Zamfir la RFI.

Acesta afirmă că românul are memorie scurtă şi că a contat mai mult ura faţă de un om care a fost demonizat.

”Mi-e greu să identific acţiuni în favoarea oamenilor ale celor de la PNL, de exemplu (…). Probabil că funcţionează şi vorba aceea că românul are memorie scurtă, probabil că n-a fost bine nici mărirea salariilor, nici climatul economic, despre care mulţi oameni de afaceri vorbesc că este unul favorabil, probabil toate lucrurile astea sunt nesemnificative. A contat foarte tare ura şi reacţia multor oameni împotriva unui om care a fost demonizat şi iată, se decontează acest lucru”, a mai sus Zamfir.

Senatorul ALDE consideră că Diaspora a dat tonul: ”Acolo, în Diaspora, lucrurile sunt întotdeauna iată, se pare, într-o direcţie. Până la urmă şi acel slogan obscen tot în Diaspora s-a născut. Se pare că Diaspora a dat tonul”.

Rezultatele provizorii după numărarea voturilor din 18.612 secţii din ţară, reprezentând 99.31% din totalul de 18.740 sectii deschise, sunt: PNL – 26,83% (2,3 milioane de voturi), PSD – 23.42% (2,01 milioane de voturi), Alianţa 2020 USR -Plus – 21.29% (1,83 milioane de voturii), Pro România – 6,61%, PMP – 5.65%, UDMR – 5.47, ALDE – 4.24%.

DailyBusiness
Prețul argintului a luat-o RAZNA! A ajuns la cel mai ridicat nivel din ultimii 12 ani
Spynews
Doliu în lumea afaceriștilor! S-a stins din viață un celebru om de afaceri. A murit într-un spital din Franța / FOTO 
Bzi.ro
Apariție strălucitoare a Mihaela Rădulescu pe rețele de socializare! Iată cum s-a afişat vedeta
Fanatik.ro
Acestea sunt ouăle care au rupt supermarketurile din România. Sunt aduse din Ucraina și au un preț ireal de mic
Capital.ro
România plânge și acum! A fost cea mai elegantă doamnă a muzicii românești. A murit prea devreme
Playtech.ro
Fiica Biancăi Drăgușanu, uluitor ce transformare! Doamne cât de schimbată e Sofia
DailyBusiness
Investiții de MILIOANE de euro pentru modernizarea spitalelor. Ce a anunțat Adrian Câciu
Adevarul
Planeta Maimuțelor devine realitate: Un cimpanzeu celebru a măcelărit un bebeluș după ce l-a smuls din brațele mamei
wowbiz.ro
Doliu uriaș! A murit actorul din „Liceenii”. Anunțul trist a fost făcut de Teatrul Național din București
Spynews
Cine e milionarul care o face acum fericită pe Irisha. Influencerița, prima apariție alături de noul iubit
Spynews
Românii vor plăti o nouă taxă începând de luna viitoare. Va fi afișată direct în factura la energie electrică
Evz.ro
Au întors-o ca la Ploiești. Vești uluitoare de la meteorologi
Ego.ro
Denise Rifai, imagini de INFARCT! Cum a fost surprinsă după ce a renunțat la hainele office
Prosport.ro
FOTO. Gafă uriașă a uneia dintre cele mai frumoase femei
kanald.ro
„Abia putea respira” A condus 20 de km sub șoc anafilactic pentru a-și salva viața. Un bărbat de 80 de ani din Suceava a ajuns în ultima clipă la spital, de unul singur
Cancan.ro
Vlad Gherman rupe tăcerea, la 3 luni după nuntă! De ce nu se înțelege cu Oana Moșneagu: 'Nu poate să stea locului!' 😲
Playsport.ro
INCREDIBIL! Ea e fosta campioană româncă de la Roland Garros care s-a lăsat de tenis pentru a deveni chirurg la Floreasca! The Sun i-a prezentat povestea în detaliu
Capital.ro
Permis de conducere reînnoit din 2 în 2 ani. Legea nu-ți permite să conduci dacă nu faci testele
StirileBZI
Pungile de plastic vor fi interzise! De când se va aplica decizia
Prosport.ro
FOTO. Actriță de filme interzise a spus dacă ar petrece o noapte cu Gigi Becali! Cum arată
stirilekanald.ro
"Am murit pe masa de operație, iar ce am văzut apoi e foarte diferit de ce spune biserica". Experiența tulburătoare a unei avocate care a trecut prin moarte clinică
substantial.ro
Ciclon culminează cu ploi torențiale și scăderi drastice de temperatură în România
MediaFlux
LOVITURĂ FINALĂ pentru TRUMP! Arma secretă a KAMALEI HARRIS
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Institutul Pasteur, o instituție de cercetare în declin: de la pionierat în Europa la doi angajați și pierderi financiare majore