REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Bistriţa-Năsăud: 75% dintre elevi au obţinut note peste 5

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 BISTRIŢA-NĂSĂUD. Primele rezultate de la Evaluarea Naţională au fost afişate sâmbătă. Trei sferturi dintre elevii de clasa a VIII-a din judeţul Bistriţa-Năsăud care s-au prezentat la Evaluarea Naţională au reuşit să obţină medii peste 5, opt dintre ei reuşind chiar să ia nota 10, potrivit Inspectoratului Şcolar Judeţean (Bistriţa-Năsăud. Elevii nemulţumiţi de notele primite le-au putut contesta în aceeaşi zi, între orele 16.00 şi 22.00. Contestaţiile vor fi soluţionate între 30 iunie şi 2 iulie, iar rezultatele finale vor fi afişate pe data de 3 iulie.
Iulian Tudor
25 iun. 2013, 10:14
REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Bistriţa-Năsăud: 75% dintre elevi au obţinut note peste 5

REZULTATE EVALUARE NAŢIONALĂ 2013 Bistriţa-Năsăud AICI

Evaluarea Naţională a fost susţinută de 2.775 de elevi din Bistriţa-Năsăud, cu 67 mai puţini decât numărul celor înscrişi iniţial. Dintre aceştia, un număr de 694 absolvenţi au obţinut medii sub cinci, potrivit Agerpres. Dintre cei care au luat note de trecere, cei mai mulţi, adică 450 elevi, au medii între 5 şi 5,99, la care se adaugă 434 elevi cu medii între 8 şi 8,99, 406 care au luat între 9 şi 9,99, 399 cu medii între 6 şi 6,99 şi opt cu media zece.

Mediile de zece au fost obţinute doar de fete: trei din municipiul Bistriţa, trei din oraşul Beclean, una din oraşul Năsăud, iar ultima este elevă la şcoala gimnazială din satul Dipşa.

Spre deosebire de anii anteriori, rezultatele la matematică au depăşit aşteptările profesorilor, 117 elevi fiind notaţi cu zece la această disciplină, faţă de numai 15 la română şi doi la limba maternă.

„Dacă până acum matematica era disciplina la care se obţineau rezultate mai slabe, în acest an şcolar rezultatele sunt mult mai bune. Astfel, 71,78% dintre cei care au susţinut examenul au obţinut note mai mari decât 5. Este foarte îmbucurător că 16,45% dintre elevi au obţinut medii între 9 – 9,99, iar 4,21% au obţinut nota 10”, se arată în comunicatul Inspectoratului Şcolar Judeţean.

Vezi şi LISTA LOCURILOR LIBERE de la fiecare liceu din ţară

Notele de la Evaluarea Naţională vor conta la admiterea la liceu, care se va desfăşura în trei etape. În prima etapă de admitere se pot înscrie candidaţii din seria curentă, precum şi cei din seriile anterioare care nu împlinesc 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În intervalul 5-10 iulie vor fi completate opţiunile în fişele de înscriere de către absolvenţii clasei a VIII-a. Listele cu candidaţii vor fi afişate pe 17 iulie la şcolile unde elevii au învăţat şi la liceele unde au fost repartizaţi, iar până pe 26 iulie pot fi depuse efectiv dosarele de înscriere.

Vezi aici CALENDARUL ADMITERII LA LICEU pentru anul şcolar 2013-2014

A doua etapă de admitere va avea loc în perioada 17 iulie – 1 august pentru candidaţii din seria curentă, precum şi pentru cei din seriile anterioare care nu vor împlini 18 ani până la data începerii cursurilor anului şcolar 2013 – 2014. În intervalul 17-22 iulie vor fi completate fişele de opţiuni de către candidaţii care nu au participat la prima repartizare şi de către cei care au rămas nerepartizaţi.

Citeşte mai mult despre CUM SE COMPLETEAZĂ FIŞA DE ADMITERE

Repartizarea computerizată a candidaţilor din etapa a doua de admitere va avea loc pe data de 25 iulie, în aceeaşi zi urmând să fie afişate listele la şcoli şi licee. Candidaţii repartizaţi vor putea depune dosarele de înscriere la licee în zilele de 25 şi 26 iulie. Pe 26 iulie, liceele vor transmite situaţia locurilor rămase libere în urma neînscrierii candidaţilor admişi în cadrul celor două etape, iar în intervalul 29 iulie – 1 august vor fi rezolvate, de către comisia judeţeană de admitere, situaţiile speciale, respectiv cele privind candidaţii care nu şi-au depus dosarele de înscriere în termen şi cei care nu au participat la primele două etape.

În cea de-a treia etapă de admitere la liceu, repartizarea computerizată va avea loc în zilele de 5 şi 6 august, pentru elevii care nu au participat la nicio repartizare, care nu au fost repartizaţi în etapele anterioare, care nu s-au înscris în perioada prevăzută de metodologie sau cei care şi-au încheiat situaţia şcolară mai târziu.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Județul din România, influențat de diverse culturi și civilizații, cu multe obiective turistice și peisaje naturale frumoase. Are un palat în stil secesionist și o cetate superbă
Capital.ro
Verdictul care îl îngroapă pe Călin Georgescu. Anunțul făcut chiar azi, 23 februarie: „Blocare imediată”
Playtech.ro
Zelenski şi-a anunţat demisia! Renunţă la postul de preşedinte fără părere de rău. Avertisment pentru NATO
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
Lecțiile istoriei: ce au pățit rușii, acum 85 de ani, când au invadat Finlanda. Istoric: „Exact același lucru se întâmplă și în Ucraina”
wowbiz.ro
Cum a apărut Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, la înmormântarea lui?! Imaginile DURERII
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Angajații care vor da teste scrise. Își pot pierde posturile
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Sabrina, fosta soție a lui Andrei Perneș, de nerecunoscut la înmormântare! În ce ipostază neașteptată a fost surprinsă
Cancan.ro
Derapajul halucinant al unui medic din Râmnicu Vâlcea, la adresa pacienților: „O grămadă de țărani cocliți și analfabeți”
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu a primit verdictul final. Anunțul așteptat de România: CCR va pronunța...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Ploieștiul cere instituirea stării de alertă din cauza crizei gunoiului
MediaFlux
PPC, DECIZIE importantă pentru toți clienți! ESTE OBLIGATORIU! Se poate TĂIA CURENTUL
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!