Potrivit rezultatelor anunţate de Ministerul de Interne după numărarea a 99,84 la sută din voturi, Noua Democraţie (conservatori) a obţinut 29,66 la sută din voturi, respectiv 129 de mandate din totalul de 300 ale Parlamentului grec, Syriza (stânga radicală) 26,89 la sută din voturi şi 71 de mandate, iar Pasok (socialişti) 12,28 la sută, respectiv 31 de mandate.
Pe locul al patrulea se află Grecii Independenţi (dreapta naţionalistă) cu 7,51 la sută din voturi şi 20 de mandate, urmaţi de Zori de Aur (neonazişti), cu 6,92 la sută şi 18 locuri în Parlament.
Alte două partide care au depăşit pragul electoral sunt Stânga Democratică (Dimar) cu 6,25 la sută din voturi şi 17 mandate şi KKE (comunişti), cu 4,5 la sută şi, respectiv, 12 mandate.
Liderul dreptei greceşti, Antonis Samaras, a făcut apel duminică către toate partidele pro-euro să formeze un „guvern de uniune naţională” condus de partidul său după ce a câştigat alegerile legislative, conform primelor estimări oficiale.
„Facem apel către toate forţele politice care susţin obiectivul menţinerii ţării în zona euro (…) să participe la un guvern de uniune naţională”, a declarat Samaras în prima sa conferinţă de presă după scrutin în mijlocul unei mulţimi de susţinători. „Ţara nu are timp de pierdut„, a adăugat acesta.
În urma alegerilor de duminică, Antonis Samaras revine astfel cu o victorie la limită în alegerile legislative care, dacă va fi confirmată, îl va pune în faţa dificilei responsabilităţi de a evita ieşirea Greciei din zona euro.
Antonis Samaras, care a fost marginalizat de tabăra sa în anii ’90 şi aflat în prezent la conducerea unui partid de dreapta pe care l-a întărit treptat, a reuşit să îl învingă pe rivalul său Alexis Tsipras, în vârstă de 37 de ani, liderul stângii radicale şi un critic acerb al măsurilor de austeritate.
Dar, fără majoritate, cu riscul unui deficit de legitimitate, el va trebui să formeze o coaliţie, fără îndoială cu socialiştii din Pasok pentru a guverna o ţară fragmentată politic şi în faliment.
Deşi favoritul creditorilor şi actorilor internaţionali care se îndoiesc de capacitatea Greciei de a-şi respecta angajamentele, Samaras va trebui să fixeze fără întârziere o direcţie fermă şi credibilă în faţa unor scandeţe redutabile.
Prezentându-se ca un garant al menţinerii ţării în zona euro, el a declarat de asemenea că vrea renegocierea „memorandumului”, planul de austeritate încheiat cu mai mulţi creditori internaţionali în schimbul unui împrumut de 347 de miliarde de euro.
În iunie 2011, în pofida presiunilor creditorilor Greciei, Samaras a refuzat o primă mână întinsă de fostul premier Giorgios Papandreou, cerând fără încetare alegeri, deşi ţara se îndrepta spre faliment.
El lupta atunci împotriva curei de austeritate administrate de Guvernul socialist grecilor sub dictatul Uniunii Europene şi al Fondului Monetar Internaţional (FMI), în schimbul primei perfuzii financiare prin care ţara a evitat bancruta în mai 2010.
Când spectrul deficitului de plăţi a reapărut în toamna lui 2011, dublat de o criză politică ce a dus la înlăturarea lui Giorgios Papandreou, Antonis Samaras nu a avut de ales, după zile lungi de negocieri, şi a acceptat participarea partidului său la noul Executiv condus de fostul bancher central Lucas Papademos.
Ca o ironie a sorţii, Samaras a fost coleg de cameră cu Giorgios Papandreou în timpul studiilor comune la Amherst College, în Statele Unite, unde şi-a luat licenţa în economie.
Schimbarea sa nu a rămas însă fără consecinţe politice, antrenând formarea de către disidenţi din ND a unui partid de drepta care se opune planului de rigoare.
Antonis Samaras a rămas fără accentele răzbunătoare la adresa liderilor europeni, ei înşişi foarte neîncrezători din cauza rigidităţii acestui fost ministru de Externe, partizan al unei linii foarte dure în disputa cu fosta republică iugoslavă vecină Macedonia.
Afirmând în continuare că reţeta Bruxelles-ului este „eronată” şi promiţând grecilor scăderi de taxe, acest membru al unei importante familii de conservatori din Messinia, în Peloponez, nu intenţionează să se abată de la planurile de restructurare a administraţiei publice, de privatizare şi de luptă împotriva birocraţiei.
El şi-a reluat de asemenea retorica dură pe teme ca securitatea şi imigraţia ilegală, pe care o compară cu o „invazie neînarmată”, cerându-le grecilor să „recucerească oraşele”.
Exclus în 1992 din ND din cauza naţionalismului exacerbat în problema Macedoniei, el creează partidul naţionalist Politiki Anixi (Primăvara politică), dar nu reuşeşte să îl impună pe scena politică.
Revenit, în 2004, în rândul ND, care îşi strânge forţele pentru a-i îndepărta pe socialişti de la putere, el este ales eurodeputat, după care este numit ministru al Culturii, în ianuarie 2009, în Guvernul lui Costas Caramanlis.
După înlăturarea acestuia de la putere de către socialişti în octombrie 2009, Samaras se luptă să preia conducerea ND, luându-i locul Dorei Bakoyannis, fiica lui Constantin Mitsotakis, premierul conservator a cărui prăbuşire a grăbit-o în 1993.
Atât susţinătorii, cât şi criticii săi nu încetează să amintească faptul că este strănepotul unei scriitoare de romane pentru copii, Penelope Delta, reprezentantă a mişcării patriotice greceşti de dinainte de război, cu care au crescut generaţii de copii greci. Potrivit familiei, ea s-a sinucis în ziua în care trupele germane au intrat în Atena, un lucru asupra căruia Samaras nu a insistat niciodată.
Deputat de dreapta din Messinia încă de la vârsta de 26 de ani, Samaras obţine prima sa funcţie de ministru, al Finanţelor, în 1989, în cadrul Guvernului de uniune naţională al lui Tzannos Tzannetakis, format la vremea respectivă cu scopul de a-l înlătura de la putere pe Andreas Papandreou.
CITEŞTE ŞI Alegeri în Grecia. Exit poll: Dreapta şi stânga radicală se află aproape la egalitate