REZULTATE OLIMPIADĂ MATEMATICĂ 2019. Scandal după anunţarea notelor. Se cere reevaluarea lucrărilor

REZULTATE OLIMPIADĂ MATEMATICĂ 2019. Olimpiadă de matematică cu probleme, la clasele a V-a și a VI-a. Părinții acuză umflarea notelor în anumite județe. Radu Gologan susţine că s-au cerut copii ale lucrărilor notate cu peste 25 de puncte.
Romania TV
25 mart. 2019, 07:26
REZULTATE OLIMPIADĂ MATEMATICĂ 2019. Scandal după anunţarea notelor. Se cere reevaluarea lucrărilor

REZULTATE OLIMPIADĂ MATEMATICĂ 2019. Olimpiadă cu probleme, anul acesta, la matematică. Ecaterina Andronescu a modificat regulamentul de organizare a olimpiadei județene și în locul numărului fix de „câștigători” pe fiecare clasă care se calificau la olimpiada națională a introdus un algoritm care prevede pe lângă câte un elev calificat pe fiecare județ și sector, un număr de 43 de locuri pe care intră copiii rămași cu cele mai mari note. Părinții elevilor de clasele a V-a și a VI-a au creat o petiție pe care au depus-o și la Minister în care acuză profesorii din Iași că ar fi „umflat” notele elevilor la corectare, pentru a avea în final cei mai mulți elevi calificați la olimpiada națională. Contactat de Edupedu.ro, Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice, a anunțat că a cerut „copii din toate județele ale tuturor lucrărilor notate cu peste 25 de puncte [din maxim 28 de puncte] și ne-am uitat peste toate”.

REZULTATE SIMULARE EVALUARE NAŢIONALĂ: Este dezastru, note mici şi foarte mici. Reacţie dură a Ecaterinei Andronescu

 

  • Anii trecuți, fiecare județ avea un număr fix de elevi care puteau ieși câștigători la județeană și să se intre în olimpiada națională. În felul acesta, deși lucrările erau corectate în același județ în care se dădea olimpiada, “interesul județului era să trimită la națională chiar pe cei mai buni elevi, pentru că așa aveau șanse ca ei să ajungă la internațională”, au declarat pentru Edupedu.ro mai mulți părinți, sub protecția anonimatului.
  • Algoritmul de anul acesta face ca 47 de locuri, la olimpiada județeană de Matematică, să se ducă la fiecare județ și sector, de unde se califică elevul cu cel mai mare punctaj. Mai rămân 40 de locuri pe care se duc copiii cu cele mai mari note la județeană, indiferent de județul din care provin. “Acest lucru a generat un conflict de interese având în vedere motivația fiecărui județ de a califica cât mai mulți elevi la faza finală a olimpiadei școlare”, spun părinții într-o petiție lansată online în care vorbesc despre lucrări “supraevaluate”.
  • Edupedu.ro a solicitat oficial Ministerului Educației o poziție cu privire la problemele semnalate de părinți în petiția online. Vom reveni cu răspunsul, în momentul în care îl vom avea

Părinții au analizat rezultatele publicate săptămâna aceasta la etapa județeană și a sectoarelor municipiului București a Olimpiadei de Matematică și spun că “se pot observa anomalii majore ale rezultatelor în anumite județe”: “Județul Iași se remarcă în mod evident, având 24.44% din totalul elevilor calificați din toată țara la clasa a V-a și 10% din totalul elevilor calificați la clasa a VI-a. O distribuție anormală din punct de vedere statistic se poate constata și în județele Constanța, Galați, Maramureș, Olt și Prahova la clasa a V-a, Constanța , Galați, Maramureș si Neamț la clasa a VI-a”.

Rezultatele finale publicate pentru elevii din clasa a-V-a si a VI-a, participanți la olimpiada națională de matematică, faza județeană și a sectoarelor municipiului București, ne îndreptățesc să afirmăm că în anumite județe (ex: județul Iași si altele) spiritul de fair-play și valorile etice fundamentale pot fi puse sub semnul îndoielii, cu suspiciunea că lucrările elevilor au fost supraevaluate pentru foarte mulţi participanţi”, se arată în petiție.

REZULTATE OLIMPIADA MATEMATICA: Ce anume cer părinții:

  • Reevaluarea de către o comisie centrală a lucrărilor care au peste 14 puncte ale elevilor din clasa a V-a si a VI-a participanți la faza județeană și a sectoarelor municipiului București a olimpiadei naționale de matematică.
  • Suplimentarea numărului de elevi calificați la etapa națională a olimpiadei de matematică cu numărul de elevi calificați pe baza clasamentului la nivel național din județele cu suspiciune de supraevaluare a punctajelor (32 de locuri pentru clasa a-V-a și 26 de locuri pentru clasa VI). Locurile suplimentare se vor distribui pe baza clasamentului la nivel național următorilor elevi care nu sunt calificați, județele în cauză fiind excluse de la această distribuire a locurilor suplimentare.

Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice: Se pot lua locuri de la alte clase la care nu s-au ocupat locurile alocate, ceea ce probabil se va întâmpla la clasa a V-a. Se vor lua locuri de la clasa a XII-a

Contactat de Edupedu.ro, Radu Gologan, președintele Societății de Științe Matematice din România, a anunțat că, potrivit “regulamentului, noi, comisia centrală, putem să cerem în județe copii ale lucrărilor de olimpiadă, ceea ce am făcut. Am cerut copii din toate județele ale tuturor lucrărilor notate cu peste 25 de puncte [din maxim 28 de puncte] și ne-am uitat peste toate”.

Răspunsul este că, în general, s-a corectat foarte corect. În foarte puține locuri avem dubii că putea fi 1 punct în minus sau în plus și la Iași ne-am uitat cu atenție în mod special. Evident că acest regulament care ne-a dat dreptul să ne uităm pe lucrări nu ne dă dreptul să schimbăm ceva”, a afirmat Radu Gologan pentru Edupedu.ro.

REZULTATE OLIMPIADA MATEMATICA 2019. De ce a fost devansat cu o zi examenul UPDATE

Președintele Societății de Științe Matematice a precizat pentru Edupedu.ro că nu sunt cazuri flagrante, pe care să le sesizeze Ministerului.

În general, problemele sunt legate de acest regulament. Noi am atras atenția în iulie, când se punea problema că trebuie modificat. Doamna Andronescu știe de la început că acest regulament nu este cel mai bun și vom discuta inclusiv în cadrul Societății de Științe Matematice, care are mâine adunarea generală și unul din puncte va fi discutarea cu delegații din toate județele a examenelor naționale la matematică și a olimpiadelor”, a declarat Radu Gologan, pentru Edupedu.ro.

Coordonator al loturilor olimpice naționale de Matematică, Radu Gologan a anunțat pentru Edupedu.ro că dacă există mulți copii cu punctaje la egalitate, “se pot lua locuri de la alte clase la care nu s-au ocupat locurile alocate, ceea ce probabil se va întâmpla la clasa a V-a. Se vor lua locuri de la clasa a XII-a”.

În ceea ce privește problemele semnalate de părinți în județe ca Iași, Gologan a declarat pentru Edupedu.ro că “problema este următoarea: noi nu bănuim niciun fel de fraudă, ci doar poate o proastă așezare a celor 300 de copii participanți din Iași la olimpiada județeană”.

Întrebat dacă elevii au copiat, oficialul a răspuns: “au fost foarte mulți calificați. Nu pot să spun că au copiat, dar e clar că pot să existe în astfel de situații astfel de tendințe. Pe de altă parte, e un rezultat oarecum normal, pentru că toate liceele importante din Iași au clase de gimnaziu în care se intră prin competiție și profesori care îi pregătesc în centre de excelență pentru olimpiade. Același lucru se întâmplă și la Constanța, și la Galați, cum se întâmplă și la București”.

Acest regulament nu funcționează, în primul rând”, a afirmat Radu Gologan, care a adăugat că “nu este în regulă algoritmul” de repartizare a locurilor pe județe la națională.

După regulamentul vechi, locurile repartizate unui județ erau legate de rezultatele copiilor din județul respectiv cu un an înainte. Ceea ce făcea ca județele care la etapa finală aveau mai mule premii să obțină locuri în plus, tocmai ca să îi susținem pe acești copii de-a lungul anilor”, a precizat Gologan.

Anul acesta, “există 47 de locuri pentru olimpiada națională pentru câte unui reprezentant de clasă din fiecare județ, plus 43 de locuri suplimentare care se repartizează astfel: se face lista celor de pe locul I de pe județ care au mai mult sau egal de 14 puncte, se ia primul, apoi se iau primii 2 sau 3 dacă sunt cu 28 de puncte și aceștia suplimentar se scad din lista de 43.

Pe celelalte 40 de locuri rămase se face lista celorlalți de la clasă pe toată țara, care au peste 14 puncte sau chiar 14 puncte, în ordinea mediilor, și se trage linie la 40 de copii. Dacă acolo sunt mai mulți copii cu punctaje mari, se poate mări lista până la un total de 110 copii. Dacă în continuare rămân copii la egalitate, există niște posibilități de departajare conform regulamentului sau se pot lua locuri de la alte clase, care nu s-au ocupat, ceea ce probabil se va întâmpla la clasa a V-a. Se vor lua locuri de la clasa a XII-a”, a anunțat pentru Edupedu.ro președintele Societății de Științe Matematice din România.

Acesta a precizat că “interesul copiilor, în clasele a V-a și a VI-a, de a participa la olimpiade și de a primi diplome este mult mai mare, decât la clasele mari. O olimpiadă de clasa a V-a se desfășoară mult mai aproape de materia de la clasă, decât la liceu, unde lucrurile se întâmpla deja de meserie, acolo trebuie să fi lucrat deja extrem de mult și copiii știu deja și ce vor să facă”.

DailyBusiness
Ilie Bolojan, anunț crucial înaintea deciziei europene pentru Ucraina: „Susținerea Ucrainei este și pentru pacea României”
Spynews
Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, fotbalistul de la FCSB, mort la 19 ani. Mama lui a făcut declarații sfâșietoare
Bzi.ro
Cătălin Scărlătescu a povestit momentul în care a cerut-o pe Doina Teodoru: „Am umblat o lună cu inelul în buzunar!“
Fanatik.ro
Amendă pentru fermierii care cresc aceste animale. Trebuie să le declare la Registrul Agricol
Capital.ro
Dezvăluire bombă. Călin Georgescu NU mai are șanse: I se face dosar de trădare
Playtech.ro
Regiuni în care româna este limbă oficială. Ţara în care aproape două milioane de români sunt autonomi
DailyBusiness
Iarna revine în forță! România, lovită de un nou val de ninsori în plină primăvară
Adevarul
Trump vrea să distrugă Uniunea Europeană — și să o reconstruiască după chipul său - Politico
wowbiz.ro
Cine o însoțește la cumpărături pe Daciana Sârbu, după divorțul de Victor Ponta? WOWbiz a prins-o „în flagrant” | PAPARAZZI
Spynews
Apariția cu care foștii concurenți de la Power Couple și-au îngrijorat fanii. Ce au pățit Cesima și Theo Zeciu / FOTO
Spynews
5 flori pe care să nu le dăruiești niciodată de 8 Martie. Ce semnificație au, de fapt
Evz.ro
Elon Musk, cel mai mare fan Georgescu. Un nou mesaj de susținere
Ego.ro
Verdict în cel mai mare PROCES cu SCANDAL din lumea mondenă! Declarațiile EXCLUSIVE ale învinsei
Prosport.ro
Cât de frumoasă este Sorana Cîrstea. Iubita lui Ion Țiriac jr. a făcut senzație cu apariția ei pentru WTA
kanald.ro
Constanța este sub alertă de gripă aviară! Boala se poate transmite și la oameni! Cu ce avertisment vin specialiștii
Cancan.ro
Era sau nu vaccinat Luca Manolache?! Mama lui rupe tăcerea: 'Peste tot ne întrebau însă dacă a
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Călin Georgescu intră direct în turul 2! S-a dat verdictul chiar acum
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Teodora Stoica, apariție spectaculoasă în costum de baie. Cât de bine arată fiica lui Meme Stoica
stirilekanald.ro
'Mami, mami, nu...' Ultimele cuvinte ale lui Luca Manolache, înainte să moară! E cutremurător
„Tată! O să alunece mașina”. Momentul în care un copil își strigă cu disperare tatăl, prins în mașina luată de ape. Inundațiile au făcut prăpăd în Spania
MediaFlux
Maria Zaharova, prima reacție după expulzarea diplomaților ruși: Rusia nu are obiceiul de a se amesteca în treburile altora
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Acuzaţii grave: un fost preşedinte insinuează că MApN ar fi penetrat de serviciile de informaţii ruseşti