REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018 UPDATE Prezenta la vot la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei este de 20,41 la sută, numărul votanţilor fiind de 3.731.704 la ora 21.00, atunci când s-au închis urnele, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Referendumul este valid dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenţa la vot era de 18,87 la sută, la ora 19:00, duminică, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Doi poliţişti care asigurau paza unei secţii de vot din Sectorul 5 sunt cercetaţi pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale şi purtare abuzivă după ce un bărbat a reclamat că aceştia au făcut propagandă electorală şi l-au jignit, arată Poliţia Capitalei. Primarul şi mai mulţi consilieri locali dintr-o comună din judeţul Dolj au transportat mai mulţi cetăţeni la o secţie de votare şi le-au spus cum să voteze. Poliţiştii au deschis în acest caz un dosar penal.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenta la vot era de 15,21 la sută, numărul votanţilor fiind de 2.781.918 la ora 16.00, duminică, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Sâmbătă, la închiderea urnelor, prezenţa a fost de 5,72%.
Conform datelor transmise de BEC, până la ora 16.00 au votat 2.2.781.918 de persoane (15,21 %).
Astfel, au fost 2.438.608 de votanţi pe listele permanente, 305.088 pe liste suplimentare şi 38.222 de votanţi cu urna mobilă.
Cea mai mare prezenţă a fost în judeţele Suceava – 23,08%, Dâmboviţa – 21,46 %, Bihor – 21,39 %, Botoşani – 20,49%, Neamţ – 20,29%.
Cea mai scăzută prezenţă s-a înregistrat în Covasna – 6,47 %, Harghita – 8,36 %, Satu Mare -11,05 %.
În Bucureşti au votat 12.55 % % dintre cei 1.790.383 alegători înscrişi pe liste, respectiv 205.440. În plus, au votat 17.193 de persoane pe listele suplimentare şi 2.062 de persoane prin intermediul urnei mobile.
În mediul urban au votat 1.426.989 de alegători, iar în mediul rural 1.354.929.
Un număr de 87.563 de persoane au votat până duminică la ora 16.00 în secţiile din străinătate, cele mai multe în Italia (19.650), Spania (13.905), Marea Britanie (12.581), Germania(7894).
Biroul Electoral Central va mai transmite datele referitoare la prezenţa la vot la orele 20.30 – pentru ora 19,00 şi la 22.30 – pentru ora 21.00.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenta la vot era de 7,24% la sută, la ora 10.00, duminică, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Sâmbătă, la închiderea urnelor, prezenţa a fost de 5,72%.Cele 18.662 de secţii de votare organizate în ţară s-au deschis duminică, la ora 7:00, în cea de a doua zi a referendumului de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei, procesul de vot urmând să se încheie la ora 21:00. Procesul de votare la referendumul pentru redefinirea familiei în Constituţie a început în toată ţara fără incidente, a anunţat duminică dimineaţă purtătorul de cuvânt al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Monica Dajbog. Reprezentantul ministerului a amintit şi pedepsele pentru infracţiunile de orice fel de la vot.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenţa la vot la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei era de 5,72 la sută, numărul votanţilor fiind de 1.046.583 la închiderea urmelor, la ora 21:00, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). În primele 10 ore de la începerea votării la referendum au fost înregistrate 29 de sesizări de contravenţii şi infracţiuni în legătură cu desfăşurarea referendumului, dintre care patru nu au fost confirmate, iar restul fiind soluţionate sau în curs de soluţionare. O angajată a unei primării din judeţul Dolj a votat sâmbătă, în numele a 17 persoane, în timp ce în Giurgiu, primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot, potrivit Ministerului Afacerilor Interne. În Bucureşti, o persoană ar fi luat de pe masă, în secţia de votare, peste 80 de buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele, însă a fost prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secţiei şi i s-a întocmit dosar penal pentru furt.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenţa la vot la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei era de 5,15 la sută, numărul votanţilor fiind de 942.381 la ora 19.00, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Secţiile de votare se vor închide la ora 21.00. În primele 10 ore de la începerea votării la referendum au fost înregistrate 29 de sesizări de contravenţii şi infracţiuni în legătură cu desfăşurarea referendumului, dintre care patru nu au fost confirmate, iar restul fiind soluţionate sau în curs de soluţionare. O angajată a unei primării din judeţul Dolj a votat sâmbătă, în numele a 17 persoane, în timp ce în Giurgiu, primarul unei localităţi i-ar fi îndemnat pe participanţii la o cununie civilă să meargă la vot, potrivit Ministerului Afacerilor Interne. În Bucureşti, o persoană ar fi luat de pe masă, în secţia de votare, peste 80 de buletine de vot şi ar fi încercat să fugă cu ele, însă a fost prinsă imediat de jandarmii care asigurau paza secţiei şi i s-a întocmit dosar penal pentru furt.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenţa la vot la referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei era de 2,54 la sută, numărul votanţilor fiind de 464.668 la ora 13.00, potrivit datelor transmise de Biroul Electoral Central (BEC). Secţiile de votare se vor închide la ora 21.00. Douăsprezece sesizări de posibile infracţiuni sau contravenţii în legătură cu desfăşurarea referendumului au fost înregistrate sâmbătă, de la începerea procedurii de votare, informează Ministerul Afacerilor Interne (MAI), precizând că trei dintre acestea nu au fost confirmate. În judeţul Prahova, o persoană a votat de două ori la două secţii de votare diferite pentru că şi-a dat seama că prima dată nu a votat aşa cum şi-a dorit.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Secţiile de votare organizate în ţară pentru referendumul de modificare a Constituţiei în sensul redefinirii familiei s-au deschis sâmbătă, la ora 7.00, procesul de vot urmând să se încheie la ora 21.00 şi să fie reluat duminică după acelaşi program.
Întrebarea adresată alegătorilor la referendum este „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu „Da” sau „Nu”. Sunt aşteptaţi să voteze aproape 19 milioane de cetăţeni români, peste 672.000 dintre aceştia fiind în străinătate. Referendumul este validat dacă prezenţa la vot este de 30 la sută, iar 25 la sută dintre cei care participă votează „Da”. Pentru referendum au fost tipărite peste 21 de milioane de buletine de vot şi. În timp ce autorităţile dau asigurări că referendumul se va desfăşura în bune condiţii şi conform legii, organizaţiile civice atrag atenţia că referendumul ar putea fi fraudat.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Prezenţa la centrele de votare, decisivă pentru validarea referendumului din 6-7 octombrie, va fi comunicată public din 3 în 3 ore de către Biroul Electoral Central.
Prima raportare a prezenţei la vot este programată la ora 11,30 pentru datele colectate până la ora 10,00.
De altfel, în cele două zile în care se desfăşoară scrutinul popular, Biroul Electoral Central va transmite datele referitoare la prezenţa la vot la ora 11,30 pentru ora 10,00; la 14,30 – pentru ora 13,00; la 17,30 – pentru ora 16,00; la 20,30 – pentru ora 19,00 şi la 22,30 – pentru ora 21,00.
REFERENDUM PENTRU FAMILIE 2018. 34% dintre români se vor prezenta sâmbătă și duminică la vot la Referendumul pentru familia tradițională, estimează datele unui sondaj de opinie realizat de CURS între 20 septembrie și 1 octombrie pe un eșantion de 1.067 de persoane.
În condițiile unei asemenea prezențe, Referendumul ar urma să fie validat, având în vedere că pragul necesar de prezență este de 30% din numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente.
Procentul ține cont de migrație și de alți factori relevanți, menționează studiul. Potrivit intenției de vot măsurate de CURS, 90% dintre cei care vor vota vor alege DA, în timp de doar 10 vor opta pentru NU.
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. 18.950.674 de alegători figurau în 5 octombrie în Registrul electoral, din care 672.178 au domiciliul în străinătate
Numărul total de cetăţeni cu drept de vot înscrişi în Registrul electoral este de 18.950.674, care pot vota la referendum în 18.662 de secţii organizate în ţară şi 378 în străinătate, anunţă Autoritatea Electorală Permanentă (AEP).
Dintre aceştia, 18.278.496 sunt cu domiciliul sau reşedinţa în ţară, inclusiv cetăţenii care vor împlini 18 ani până la data de 7 octombrie 2018, din care 16.780.733 sunt posesori de carte de identitate, iar 672.178 sunt cetăţeni români cu domiciliul în străinătate, posesori de paşaport CRDS.
Diferenţa faţă de ultima informare a Autorităţii Electorale Permanente, din data de 02.10.2018, este de 1.047 de alegători şi apare ca urmare a radierilor efectuate de primari în Registrul electoral aferent unităţilor administrativ-teritoriale conduse de aceştia, precizează AEP.
Numărul total al secţiilor de votare organizate în România este de 18.662. Lista secţiilor de votare din România, ce cuprinde sediul, adresa şi delimitările fiecărei secţii de votare, poate fi vizualizată accesând http://www.roaep.ro/management-electoral/geografie-electorala/registrul-sectiilor-de-votare/
Cei 672.178 de alegători români cu domiciliul în străinătate, posesori de paşaport CRDS, nu sunt repartizaţi pe nicio listă electorală permanentă deoarece, în conformitate cu prevederile art. 17 alin. (2) din Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, cu modificările şi completările ulterioare „la secţiile de votare organizate în străinătate se utilizează numai liste electorale suplimentare”.
Numărul total de secţii de votare organizate în străinătate este de 378. Lista acestora poate fi vizualizată accesând link-ul http://www.mae.ro/node/46944
REZULTATE REFERENDUM FAMILIE 2018. Secţiile de votare vor fi deschise sâmbătă şi duminică între orele 7.00 şi 21.00
Întrebarea adresată alegătorilor la referendum va fi „Sunteţi de acord cu legea de revizuire a Constituţiei României în forma adoptată de Parlament?”, iar la aceasta alegătorii trebuie să răspundă cu „Da” sau „Nu”.
Cetăţenii vor vota la secţia de votare unde sunt arondaţi, conform listelor electorale permanente. Cei care în ziua referendumului se află într-o altă localitate decât cea în care sunt înscrişi în lista electorală pot vota în localitatea respectivă, la orice secţie de votare, urmând a fi înscrişi într-o listă suplimentară de către preşedintele biroului electoral al secţiei de votare, pe baza actului de identitate sau a adeverinţei care ţine loc de act de identitate.
Cetăţenii români aflaţi în străinătate vor vota la secţiile de la misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale
Pentru alegătorii care se află în străinătate în ziua votării, Ministerul Afacerilor Externe organizează secţii de votare pe lângă misiunile diplomatice, oficiile consulare, secţiile consulare şi institutele culturale din străinătate.
În ansamblu, votul în străinătate se va desfăşura pe durata a 58 de ore. A început vineri, la ora 21:00, ora Ronâniei, în Auckland şi se va încheia luni dimineaţă la ora 7:00, ora României, pe Coasta de Vest a SUA şi în Canada.
Pot vota toţi cetăţenii români care au împlinit vârsta de 18 ani până în ziua referendumului inclusiv, cu excepţia debililor sau a alienaţilor mintal puşi sub interdicţie, precum şi a persoanelor condamnate prin hotărâre judecătorească definitivă la pierderea drepturilor electorale.
Participanţii la vot vor prezenta biroului electoral al secţiei de votare actul de identitate sau adeverinţa care ţine loc de act de identitate. Biroul electoral, după verificarea înscrierii în lista electorală sau după înscrierea în lista electorală suplimentară va înmâna participantului buletinul de vot şi ştampila cu menţiunea „Votat”. Ştampila se va aplica într-unul dintre cele două pătrate ale buletinului de vot, în funcţie de opţiune, iar după ce a votat, participantul va îndoi buletinul şi îl va introduce în urnă. Ştampila se restituie preşedintelui de secţie.
Pentru persoanele care nu se pot deplasa vor fi disponibile urnele mobile.
Votul multiplu se pedepseşte cu închisoarea.
Peste 21 de milioane de buletine de vot, tipărite pentru referendumul pentru revizuirea Constituţiei
Peste 21 de milioane de vot au fost tipărite şi aproape 96.000 de ştampile cu menţiunea „VOTAT” şi peste 19,4 milioane de timbre autocolante au fost confecţionate pentru referendumul pentru revizuirea Constituţiei, potrivit Ministerului de Interne.
Instituţia Prefectului Capitalei a solicitat majorarea bugetului pentru referendum cu 516.000 de lei.
La nivel naţional sunt organizate 18.662 de secţii de votare.
Potrivit MAI, aproape 38.000 de poliţişti, pompieri, jandarmi şi poliţişti de frontieră vor fi sâmbătă şi duminică în teren, în plus faţă de dispozitivul curent.
Aproximativ 4.000 de preşedinţi de secţii de votare s-au retras înainte de referendum
Vicepreşedintele Autorităţii Electorale Permanente (AEP), Marian Muhuleţ, a precizat că cei mai mulţi dintre cei care s-au retras au invocat motive personale. El a precizat că acest lucru nu este neobişnuit, iar procesul electoral nu va fi afectat.
„Nu este o cifră foarte mare, pentru că vorbim de o cifră de aproximativ 4.000 de oameni la nivel naţional, iar baza de date pusă la dispoziţie de AEP preşedinţilor de tribunale este de aproximativ 60.000 de persoane. La fel s-a întâmplat şi la alegerile locale în 2016, la fel şi la parlamentare. (…) Deci dacă vorbim la referendum de secţie de votare doar cu preşedinte, nu este nicio criză pentru că oamenii se retrag”, a declarat joi vicepreşedintele AEP, Marian Muhuleţ, la finalul unei şedinţe de la Ministerul Afacerilor Interne (MAI) pentru desfăşurarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei în sensul redefinirii familiei.
De asemenea, a mai spus vicepreşedintele AEP, numărul de retrageri la acest referendum este mai mic decât cel de la alegerile din 2016, acolo existând chiar mai multe probleme din cauza situaţiilor de incompatibilitate.
„Nu s-au retras mai mulţi acum decât la alegeri. Au fost mai multe probleme la alegerile locale, unde majoritatea retragerilor au fost determinate de incompatibilităţile provocate de funcţia de expert electoral şi eventualele rude care candidau. Acolo avem cel mai mare număr de candidaţi, incompatibilităţile mergând până la gradul al doilea de rudenie. Acolo am avut cel mai mare număr de retrageri şi înlocuiri”, a declarat Marian Muhuleţ.
Curtea Constituţională prezintă Parlamentului un raport cu privire la respectarea procedurii pentru organizarea şi desfăşurarea referendumului naţional şi confirma rezultatele acestuia.
Legea de revizuire a Constituţiei intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, a hotărârii Curţii Constituţionale de confirmare a rezultatelor referendumului.Curtea Constituţională publică rezultatul referendumului în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi în presă.
CNA a eliminat interdicţia de a transmite „îndemnuri de a vota sau de a nu vota”. ActiveWatch: Modificarea este grav părtinitoare
Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a modificat, cu trei zile înainte de procesul de consultare, regulile de desfăşurare a campaniei pentru referendum, schimbare pe care organizaţia ActiveWatch o defineşte ca „grav părtinitoare”.
Articolul 8 al Deciziei CNA nr. 441 din 20.09.2018 – care prevede ca „de la încheierea campaniei pentru referendum şi până la ora închiderii urnelor sunt interzise prezentarea de sondaje de opinie, difuzarea anchetelor de tip vox pop; dezbateri şi comentarii legate de problema supusă referendumului; îndemnuri de a vota pentru sau împotriva propunerilor ce fac obiectul referendumului, ori îndemnuri de a vota sau de a nu vota” – a fost schimbat, fiind eliminată interdicţia de a transmite „îndemnuri de a vota sau de a nu vota”.
Astfel, prevederea de la litera c) a devenit: „îndemnuri de a vota pentru sau împotriva propunerii ce face obiectul referendumului”.
„Această decizie este inacceptabilă din două motive: modifică regulile referendumului în timpul referendumului, iar modificarea este grav părtinitoare, favorizând încurajarea participării cetăţenilor la referendum”, a transmis ActiveWatch, organizaţie de drepturile omului care militează pentru comunicarea liberă în interes public.
În ceea ce priveşte data la care s-a comis intervenţia CNA, a fost încălcat Codul bunelor practici în materie electorală al Comisiei de la Veneţia. Articolul 65 al Codului cere să fie evitată modificarea regulilor electorale cu mai puţin de un an înainte de momentul consultării publicului. Comisia de la Veneţia asociază încălcarea acestei recomandări cu intenţia manipulării consultării publice.
CNA a schimbat regula cu trei zile înainte de referendum. „Concret, modificarea adusă de CNA este eliminarea interdicţiei de a face campanie «pentru sau împotriva participării la referendum» în timpul exprimării votului – respectiv pentru cele două zile destinate votului, sâmbătă 6 octombrie, şi duminică 7 octombrie”.
Înainte de această modificare, articolul 8 al Deciziei interzicea campania electorală exprimată atât prin îndemnul de a vota prin DA sau NU, cât şi prin îndemnul de a vota sau de a nu vota, începând cu 24 de ore înainte de ziua votului. „Spiritul acestei reglementări – regăsită în legislaţia oricărei ţări democrate – este de a acorda participanţilor la procesul de consultare publică un timp de meditaţie neinfluenţat de campaniile de propagandă şi de a preveni riscul declanşării unor conflicte între cetăţeni în timpul exercitării votului”.
„Intervenţia CNA are un efect major pentru că, în condiţiile referendumului pe care îl reglementează, participarea sau neparticiparea la vot a devenit tema care a divizat societatea românească. Această situaţie este bine cunoscută de membrii CNA, care monitorizează conţinutul dezbaterilor difuzate de radiouri şi televiziuni şi au avut prilejul să constate că lupta nu se poartă între DA şi NU, ci între susţinătorii participării la referendum şi cei care recomandă boicotul”.
Prin intervenţia sa, mai spun membrii ActiveWatch, CNA permite instituţiilor media să difuzeze campanii de îndemn la participare la vot, campanii care pot influenţa rezultatul referendumului în favoarea uneia dintre opţiuni, atunci când nu sunt prezentate ambele poziţii. Ori, îndemnul de participare la vot poate fi prezentat de instituţii media partizane, ca fiind „neutru”, în absenţa punctului de vedere opus, al refuzului participării la referendum.
Această „nefastă modificare a regulilor, decisă de o majoritate a membrilor CNA (au fost doar trei voturi contra), a fost – conform declaraţiilor mai multor membri ai CNA – consecinţa directă a intervenţiei unei delegaţii de reprezentanţi ai unor biserici şi ai unor instituţii media – radiouri şi televiziuni – aparţinând cultelor, la nivelul conducerii Consiliului”.
Decizia este cu atât mai gravă cu cât Consiliul a încălcat un principiu pe care instituţia, prin propriile reglementări, îl impune radiodifuzorilor: „audiatur et altera pars”. Practic, membrii CNA au decis fără să-i consulte şi să-i asculte pe reprezentanţii celuilalt punct de vedere.
„Faptul că CNA a renunţat la principii democratice în urma acestei presiuni, consolidează suspiciunile privind caracterul manipulatoriu al acestui controversat proces de consultare publică, compromit credibilitatea instituţiei şi riscă să împovăreze dosarul românesc al agresiunilor asupra statului de drept”, afirmă ActiveWatch.
Deşi autorităţile au dat asigurări că referendumul se va desfăşura în bune condiţii şi în conformitate cu legea, ONG-urile îşi exprimă îngrijorarea şi au îndoieli cu privire la acest lucru.
Expert Forum atrage atenţia că lipsa unui sistem informatic de monitorizare a votului cresc şansele ca referendumul să fie fraudat. Mai mult, spune organizaţia, nici nu există mecanisme aplicabile şi eficiente prin care se poate verifica frauda, fiind dificil de dovedit şi verificat.
„În contextul lipsei SIMPV din procesul de organizare a referendumului şi a utilizării extensive a listelor suplimentare, nu există mecanisme aplicabile şi eficiente prin care se poate verifica frauda la referendum. (…) Biroul Electoral Central transmite către Autoritatea Electorală Permanentă listele electorale, iar persoanele interesate pot reclama în maximum 15 zile de la data constatării valabilităţii referendumului naţional, cu probe, eventuale fraude. AEP verifică listele electorale din secţia respectivă şi poate sesiza organele penale. Cu toate acestea, aducerea unor probe este foarte dificilă şi considerăm că numărul persoanelor care pot înainta astfel de plângeri este foarte redus. Mai mult, alegătorii nu pot verifica dacă există semnături în listele electorale în locul lor, dacă nu au participat la referendum”, arată Expert Forum.
În cazul în care este constatată o fraudă electorală într-o secţie de votare sau într-o circumscripţie electorală, BEC dispune anularea rezultatelor referendumul în cadrul acelei secţii sau în circumscripţie, explică ONG-ul. Procedura de solicitare pentru anularea rezultatelor este reglementată prin lege, însă nu este clar cine poate cere, la alegeri fiind vorba despre competitorii electorali care au participat la alegeri în circumscripţia electorală respectivă.
Nu în ultimul rând, în OUG 86/2018 privind organizarea referendumului este modificată formula de calcul al voturilor. Astfel, dacă înainte se preciza că numărul participanţilor trebuie să fie egal cu suma voturilor pentru opţiunea „Da”, pentru „Nu” şi cele nule, acum se precizează că numărul participanţilor trebuie să fie mai mare sau egal cu suma totală a voturilor. Expert Forum spune că această formulare poate genera confuzii şi riscuri pentru fraudă şi poate facilita atingerea cvorumului în condiţii incorecte.
„Aceste modificări, precum şi lipsa de certitudine cu privire la anumite proceduri importante creează un climat de lipsă de încredere în corectitudinea modului de organizare a referendumului şi în mecanismele de contestare a neregulilor şi fraudelor. Mai mult, încalcă principii şi condiţii enunţate în Codul bunelor practici în materie de referendum al Comisiei de la Veneţia în ceea ce priveste existenţa unui sistem de recurs efectiv sau libera exprimare a voinţei electoratului şi combaterea fraudei”, conchide Expert Forum.
La rândul lor, cei de la Funky Citizens le recomandă cetăţenilor să raporteze orice neregulă pe site-ul www.votcorect.ro. Pentru asistenţă electorală, cetăţenii pot apel la numărul de telefon 0800.080.200 (gratuit, pentru România) sau la +40212.039.020 (cu plată, pentru diaspora), atât sâmbătă, cât şi duminică, între orele 6.00 şi 22.00.