Pianistul va fi acompaniat de muzica magistrală a Cameratei Regale, întregul spectacol fiind condimentat de percuţionistul Daniel Ciampolini. „Prince of Romance”, aşa cum este supranumit celebrul pianist, va oferi celor prezenţi două ore feerice, în care va interpreta cele mai cunoscute şi apreciate cântece ale sale. Dintre acestea nu va lipsi cea mai iubită piesă a artistului francez, „Ballade pour Adeline”, scrie Mediafax.
Talentul lui Richard Clayderman a fost apreciat nu numai prin aplauzele a milioane de fani, ci şi prin cele 267 de discuri de aur şi 70 de discuri de platină obţinute în urma înregistrărilor a peste 1.300 de melodii. Artistul deţine titlul oficial de „cel mai popular pianist din lume”, acordat de Cartea Recordurilor.
Richard Clayderman va readuce primăvara romantică la Bucureşti, într-un spectacol în care magia pianului va molipsi iremediabil publicul cu sensibilitatea şi pasiunea muzicii sale memorabile.
Biletele sunt disponibile la preţurile de 400 de lei, 300 de lei, 200 de lei, 140 de lei şi 95 de lei, în reţeaua Eventim – magazinele Vodafone, Germanos, Orange, Domo, librăriile Humanitas şi Cărtureşti, la casa de bilete a Sălii Palatului şi online, pe www.eventim.ro.
Richard Clayderman a mai cântat la Bucureşti în martie anul acesta.
Richard Clayderman este singurul artist francez ale cărui discuri s-au vândut în peste 70 milioane de copii în peste 57 de ţări. Susţine aproape 200 de concerte anual, în săli arhipline.
Philippe Pages, cunoscut ca Richard Clayderman, a început să cânte la pian la o vârstă foarte fragedă, tatăl său fiind profesor de pian. La doar 12 ani este acceptat la Conservatorul de Muzică şi patru ani mai târziu câştigă primul premiu din viaţa sa. Spre stupoarea tuturor, tânărul Philippe se orientează spre muzica modernă, deşi specialiştii îi preziceau un viitor strălucit ca pianist clasic. La 18 ani, epoca la care visa să ajungă o stea a rock-ului, tatăl său se îmbolnăveşte grav şi nu-şi mai poate susţine financiar fiul. Pentru a-şi câştiga existenţa, Clayderman începe să acompanieze diverşi muzicieni. Talentul lui nu trece neobservat şi curând se bucură de o cerere foarte mare pe lângă staruri franceze ca Michel Sardou, Thierry LeLuron şi Johnny Halliday.
Viaţa sa ia o turnură cu totul neaşteptată în 1977, după un telefon primit de la Olivier Toussaint, cunoscut producător francez, care căuta un pianist pentru interpretarea unei balade romantice. Tânărul de 23 ani este ales dintre alţi douăzeci de candidaţi pentru a însufleţi piesa scrisă de partenerul lui Toussaint, compozitorul Paul de Seneville, pentru fiica sa nou-născută, Adeline.
„Ne-a plăcut din prima clipă în care l-am văzut” spune Paul de Seneville. „Maniera sa interpretativă cu totul specială, în combinaţie cu personalitatea sa rezervată şi carisma pe care o degaja ne-au impresionat foarte tare. Decizia a fost luata imediat”, a spus Paul de Seneville.
Numele lui Philippe Pages este schimbat în Richard Clayderman (Clayderman vine de la numele străbunicii sale şi a fost adoptat pentru a evita ca numele său original să se pronunţe diferit în afara Franţei, în timp ce prenumele Richard a fost sugerat de producători).