Guvernatorul Texasului, un ultraconservator şi apărător al valorilor creştine, era pe ultimele locuri în sondaje în urma mai multor gafe comise în timpul dezbaterilor.
Rick Perry a anunţat că îl va susţine pe Newt Gingrich.
Între timp, Newt Gringrich este în mijlocul unei controverse. Fost soţie îl acuză că a fost imoral
Candidatul la învestitura republicană Newt Gingrich îi ceruse fostei soţii, în 1999, o „căsătorie deschisă” sau divorţul, într-o perioadă în care susţinea discursuri despre valorile familiale şi religioase, afirmă fosta sa nevastă, Marianne, într-un interviu acordat ediţiei online a Washington Post.
Marianne Gingrich a declarat că Newt i-a cerut să divorţeze pe 11 mai 1999, în ziua în care când mama ei împlinea 84 de ani. La telefon, în timp ce Marianne lua masa cu mama ei, Newt Gingrich a spus: „Vreau să divorţez”.
Şocată, Marianne Gingrich l-a întrebat: „Ai pe altcineva?”.
„A tăcut. În două secunde, dat fiind că nu mi-a răspuns nimic, am ştiut…”, a spus ea.
În următoarea zi, Newt Gingrich a ţinut un discurs intitulat „Decesul culturii americane”, apărând valorile familiei.
„Cum a putut să îmi ceară să divorţăm luni, iar în mai puţin de 48 de ore să rostească un discurs despre valorile familiei?”, se întreabă ea.