Colecţia River Island a Rihannei a debutat în urmă cu două săptămâni la London Fashion Week, iar săptămâna aceasta a fost lansată într-un magazin din Londra, de pe celebra Oxford Street.
Rihanna a venit la evenimentul de lansare în două dintre creaţiile sale: o rochie lungă, mulată şi neagră, cu o crăpătură imensă şi blugii care dau impresia că sunt două perechi.
După ce a întârziat o oră la propriul eveniment, Rihanna a recunoscut că a fost „un pic egosită” când a creat colecţia, caracterizată de bluze tăiate, rochii cu crăpături imense şi culori neon. Rihanna a mai spus că hainele sale sunt destinate tuturor femeilor, dar le-ar purta şi ea pe toate. „Am creat tot ce am vrut să port, pentru mine şi pentru femeile cu care stau”, a precizat cântăreaţa.