Risc crescut de caniculă şi disconfort termic, anunţă ANM. România se topeşte şi la umbră

Vremea se răcorește spre sfârșitul acestei săptămâni, dar ulterior se anunță un nou val de căldură, cu maxime de peste 35 de grade în unele zone din țară.
Filip Stan
04 iul. 2023, 09:15
Risc crescut de caniculă şi disconfort termic, anunţă ANM. România se topeşte şi la umbră

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, potrivit ANM, disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, fiind caniculă, marţi (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade.

Bucuraţi-vă de caniculă! „Super El Nino” poate aduce o iarnă cumplită în acest an. Europa îşi face stocuri pentru a evita o criză energetică

În aceste condiţii, şoferilor li se recomandă să se asigure că presiunea din pneuri este cea recomandată pentru sezonul cald; să evite pe cât posibil călătoriile în jurul prânzului, în special persoanele în vârstă; să folosească sistemele de climatizare; să nu conducă dacă sunt obosiţi; să manifeste atenţie la faptul că reflexiile date de razele solare foarte puternice pot crea dificultăţi şoferilor în perceperea obstacolelor şi anticiparea conduitei celorlalţi participanţi la trafic.

De asemenea, poliţiştii rutieri le recomandă persoanelor cu probleme cardiace sau de altă natură medicală, menite să afecteze conducerea autovehiculelor în condiţii de siguranţă, să evite pe cât posibil deplasare cu maşina în perioadele de timp caniculare.

Prognoza meteo. Indicele de confort termic va depăşi marţi pragul critic de 80 de unităţi

„Circulaţi cu atenţie, daţi dovadă de calm şi de respect în trafic, deoarece un comportament agresiv va spori major riscul de a fi implicat într-un eveniment rutier cu urmări nedorite”, spun poliţiştii rutieri, după avertizarea ANM.

ANM a emis o informare meteo de disconfort termic ridicat şi caniculă pentru marţi, miercuri şi joi. În intervalul menţionat disconfortul termic va fi în creştere în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă, marţi (4 iulie) pe arii restrânse în Lunca Dunării şi în Bărăgan, iar miercuri şi joi (5 şi 6 iulie) în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 36 de grade.

Vară capricioasă, cu furtuni violente şi mult disconfort termic. Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni

Un satelit european va capta imagini cu fulgere şi va prognoza furtunile

Lansat în decembre 2022, MTG-I1 este primul satelit european care captează imagini ale fulgerelor. Acesta are menirea de a detecta şi a prognoza furtunile violente care se produc deasupra Europei şi Africii. a anunţat agenţia europeană.

Prin intermediul satelitului, Organizaţia Europeană pentru Exploatarea Sateliţilor Meteorologici va putea urmări în timp real oceanele, suprafaţa terestră, compoziţia atmosferică şi incendiile de pădure.

Fiecare cameră foto poate să capteze 1.000 de imagini pe secundă, zi şi noapte, ceea ce îi permite să detecteze cel mai mic fulger cu o rapiditate extraordinară.

,,Suntem în proces de modernizare a tehnologiei noastre pentru a oferi noi moduri de a privi Europa, Africa şi zona mai largă din spaţiu(…) Acesta este satelitul care ne va trimite imagini ale Pământului la fiecare 10 minute. Acestea vor fi imaginile pe care le vom vedea la ştirile de la TV şi la prognozele meteo. Acum avem 16 canale diferite de meteo care provin de la imaginea combinată flexibil, mulţumită acestei informaţii despre o gamă largă de fenomene de mediu. Vom avea informaţii despre suprafaţă, oceane, despre pământ, despre compoziţia atmosferei, precum şi informaţii despre nori. Vom putea, de asemenea, să aruncăm o privire asupra incendiilor de pădure la o scară mai largă”, a afirmat managerul de la EUMETSAT, Mark Higgins.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai