În masivele Făgăraș și Bucegi, fiind vorba în județul Sibiu, zona turistică Bâlea Lac, a fost anunțat risc însemnat de producere de avalanșe la altitudinea de peste 1.800 de metri, potrivit Buletinului nivometeorologic emis marți de Serviciul Regional de Prognoză a Vremii Sibiu.
Risc însemnat de avalanșă înseamnă unul de gradul trei, pe o scară de la unu la cinci. Sub altitudinea de 1.800 de metri, în munții Făgăraș și Bucegi, riscul este moderat, de gradul doi.
Cel mai mare strat de zăpadă din județul Sibiu se înregistrează la Bâlea Lac, 144 centimetri.