Riscul de avalanşă a crescut la gradul trei în masivele Bucegi şi Făgăraş

Riscul de producere de avalanșe la peste 1.800 de metri altitudine în masivele Bucegi și Făgăraș (versantul nordic) a crescut, vineri, de la gradul doi la gradul trei, au anunțat meteorologii sibieni.
Filip Stan
02 dec. 2016, 18:02
Riscul de avalanşă a crescut la gradul trei în masivele Bucegi şi Făgăraş

În prezent este un risc însemnat (de gradul trei) la peste 1.800 de metri și un risc moderat (de gradul doi) sub această altitudine, în munții Bucegi și Făgăraș.

Stratul de zăpadă a crescut cu 22 de centimetri în ultima zi, la peste 2.000 de metri altitudine, la Bâlea Lac, unde măsoară 82 de centimetri. La Vârful Omu și la Predeal sunt 11 centimetri, iar la Sinaia — 8 centimetri și la Fundata — 5 centimetri.

De asemenea, şeful Serviciului Salvamont Bușteni, Gheorghe Haiduc, a declarat vineri că există un risc major de avalanșă pe toate văile de Bucegi, sub stratul proaspăt de zăpadă fiind unul de gheață.

De asemenea, Haiduc a arătat că zăpada s-a depus într-un strat consistent, iar pe alocuri depășește un metru, în condițiile în care a fost viscolită.

Salvamontiștii din Bușteni le reamintesc turiștilor că traseele montane sunt închise, ele fiind impracticabile din cauza condițiilor meteorologice.

În următoarele 24 de ore, meteorologii anunță că stratul de zăpadă este posibil să mai crească și cu 15 centimetri.

Accesul la Bâlea Lac, în Munții Făgăraș, este imposibil, după ce a fost oprită telecabina din cauza vântului prea puternic, potrivit cabanierilor. Accesul pe Transfăgărășan este posibil doar până la Bâlea Cascadă.

Citeşte şi România, pe locul nouă în ceea ce priveşte numărul de morţi în avalanşe

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Schema de tratament preventiv de primăvară la pomii fructiferi. Așa vei avea o recoltă bogată și zeci de kilograme de fructe
Capital.ro
Ȋți face buletin cu cip în România. Noua lege în vigoare din 2025. Restricție pentru cine refuză
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Țara-fantomă care a existat doar 5 zile, unde românii sunt priviți cu suspiciune. „Rusia e sora noastră”
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Capcanele ascunse ale probei practice. Ce greșeli te pot costa carnetul de șofer
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Se pune impozit după deces și înmormântare. Românii au datorie la ANAF, plus taxă notarială
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Ce este interzis în Sâmbătă Mare. Ziua tăcerii și a vegherii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI