Senatul a aprobat, în urmă cu un an, o inițiativă cetățenească de modificare a Codului Fiscal, care introduce posibilitatea plății indemnizației de neconcurență inclusiv pe durata unui contract de muncă, nu doar la încetarea acestuia, scrie profit.ro.
Potrivit Codului Muncii în vigoare, la încheierea unui contract individual de muncă sau pe parcursul acestuia, părțile pot negocia și cuprinde o clauză de neconcurență prin care salariatul să fie obligat ca, după încetarea contractului, să nu presteze, în interes propriu sau al unui terț o activitate care se află în concurență cu cea prestată la angajatorul său. Pentru această interdicție, angajatul primește o indemnizație de neconcurență calculată lunar și pe care angajatorul se obligă să o plătească pe toată perioada de neconcurență, care nu poate depăși doi ani.
Indemnizația de neconcurență nu este de natură salarială, se negociază și este de cel puțin 50% din media veniturilor salariale brute ale salariatului din ultimele 6 luni anterioare datei încetării contractului individual de muncă sau, în cazul în care durata contractului individual de muncă a fost mai mică de 6 luni, din media veniturilor salariale lunare brute cuvenite acestuia pe durata contractului. Totodată, indemnizația de neconcurență reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil și se impozitează la persoana fizică beneficiară.
Modificările aprobate de senatori, care pot fi consultate AICI, prevăd însă ca angajatorul și angajatul să poată negocia o astfel de indemnizație de neconcurență și pentru durata contractului de muncă, nu doar pentru perioada de după încetarea contractului. Prin urmare, angajatul ar urma să primească lunar, în cazul negocierii unei clauze de neconcurență, un spor de 25% din salariul de bază ca indemnizație de neconcurență.
În ultimele negocieri, sindicatele au argumentat necesitatea plății unei asemenea indemnizații și pe durata angajării prin faptul că dreptul la muncă al unui angajat este îngrădit prin clauza de neconcurență inclusiv în perioada în care angajatul are în desfășurare un contract de muncă, dar ar dori să se angajeze altundeva.
Angajatorii au susținut însă că, deși introducerea unei astfel de indemnizații în pachetul salarial i-ar avantaja din punct de vedere fiscal, principiul acordării angajatului unei sume pentru a nu acționa împotriva intereselor economice ale firmei unde acesta are un contract de muncă în vigoare nu este moral.
Reprezentanții angajatorilor au arătat că, în acest mod, toți angajații ar putea cere angajatorului acordarea unei indemnizații de neconcurență.
Atât patronatele, cât și sindicatele au convenit însă că este nevoie ca legislația să specifice care pot fi domeniile de activitate compatibile cu prevederile privind indemnizația de neconcurență, astfel încât să fie clar pentru angajat și angajator cine poate primi o asemenea indemnizație.
La rândul lor, reprezentanții Ministerului Muncii au arătat că o astfel de indemnizație ar trebui acordată doar la încetarea unui contract de muncă, în timp ce reprezentanții Ministerului Finanțelor au punctat doar că, în noua formă propusă, indemnizația ar fi impozabilă. Astăzi, indemnizația de neconcurență reprezintă o cheltuială efectuată de angajator, este deductibilă la calculul profitului impozabil și se impozitează la persoana fizică beneficiară.
Negocierile dintre părți vor continua.