Robert Negoiţă, mesaj către Dăncilă şi Teodorovici: Stopaţi spolierea bugetelor autorităţilor locale

Robert Negoiţă, preşedintele Asociaţiei Municipiilor din România, îi cere premierului Viorica Dăncilă să se asigure că, la întâlnirea de marţi dintre ministrul Finanţelor şi structurile asociative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, privind rectificarea, nu vor fi iniţiate "tertipuri menite să dezbine" şi să "spolieze câte ceva din bugetele cuvenite" autorităţilor locale.
Ionela Marcu
22 iul. 2019, 14:09
Robert Negoiţă, mesaj către Dăncilă şi Teodorovici: Stopaţi spolierea bugetelor autorităţilor locale

„Ţinând cont de declaraţiile publice ale domnului ministru făcute până acum, dar mai ales de faptul că, în ultima perioadă, au fost numeroase tentative ale domniei sale de a schimba din mers obligaţiile pe care a promis că le respectă, în numele comunităţii Sectorului 3 vă adresăm public următoarea solicitare: asiguraţi-vă că, înaintea întâlnirii de mâine, domnul ministru de Finanţe are capacitatea de a înţelege şi respecta valoarea unei promisiuni făcute în numele statului, de la cel mai înalt nivel, pe care îl reprezintă. Dar şi că stopează iniţierea oricăror feluri de tertipuri menite să dezbine şi să mai spolieze câte ceva din bugetele cuvenite autorităţilor locale. Considerăm că aveţi această obligaţie cu atât mai mult cu cât, chiar dvs, de la înălţimea funcţiei pe care o ocupaţi, aţi promis că veţi respecta discuţiile avute cu noi iniţial. Noi, primarii de municipii din România, considerăm că, în momentul în care statul român, prin cei mai înalţi demnitari ai lui, nu are bunăvoinţa de a-şi respecta cuvântul dat public, atunci lucrurile în România au intrat într-o zodie neagră, iar posibilele repercusiuni ale acestei stări de fapt pot fi fatale pentru administraţia locală”, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de Robert Negoiţă, primar al Sectorului 3.

Zilele trecute, ministrul Finanţelor, Eugen Teodorovici, anunţa că în săptămâna aceasta va fi luată o decizie cu privire la modul în care se va efectua rectificarea bugetară, după o discuţie cu structurile asociative ale municipiilor, oraşelor şi comunelor, fiind două posibile variante.

„O să avem un dialog cu toate cele patru structuri asociative, nu separat, nu pe structuri asociative separat, pentru că nu este corect, pentru transparenţă, pentru echilibru, pentru încredere între părţile la discuţie, între cele patru structuri asociative: consilii judeţene, primării de oraşe, municipii sau comune şi Ministerul de Finanţe. (…) Impozitul pe venitul global s-a spus foarte clar că pe primul semestru, aşa cum s-a discutat acum mai mult timp, cred că de peste o lună, se va aloca la nivel local în întregime, cum este normal să fie, cu toate că Legea bugetului pe anul acesta nu prevede acest lucru. Numai că trebuie să decidă structurile asociative în baza cărei formule acest impozit pe venit 100% se distribuie către comunităţile locale, dacă se face pe bază de formulă şi aici sunt avantaje, sunt situaţii în sensul că cei care au primesc mai mult, iar cei care nu au, din păcate, sunt păgubiţi, asta o variantă”, a declarat Teodorovici, într-o conferinţă de presă, la Ploieşti.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
O cunoscută influenceriță din România a născut la 8 luni! Tânăra a adus pe lume un băiețel după ce a fost supusă, de urgență, unei operații de cezariană / VIDEO
Bzi.ro
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum: „E bolnavă?”
Fanatik.ro
Ce ingrediente are supa mâncată de cea mai longevivă familie de pe glob. Nu lipsește de la masa de prânz
Capital.ro
Călin Georgescu nu-și mai poate ascunde trecutul. S-a aflat absolut tot: A fost omul..
Playtech.ro
Imaginea momentului cu Monica Bîrlădeanu şi Valeriu Gheorghiță! Gestul făcut de medic în public i-a lăsat...
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Se retrage SUA din România? Expert de la Washington: „Guvernul trebuie să prezinte planuri de apărare și pentru acest scenariu”
wowbiz.ro
Perneș de la Mireasa A MURIT într-un accident rutier! Imagini ȘOCANTE de la locul tragediei
Spynews
Imagini senzaționale de la petrecerea de 86 ani a Irinei Loghin. Cine i-a fost alături la eveniment / FOTO
Spynews
Gestul romantic făcut de Sânziana Negru pentru iubitul ei, Ștefan Floroaica, în vacanța din Arabia Saudită. Actorul e plecat la Asia Express / FOTO
Evz.ro
Veste -șoc. Proprietarul celebrului restaurant, găsit mort în casă
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Raluca Zenga, absolut spectaculoasă. Cum arată la 5 ani de la divorțul de Walter
kanald.ro
Mesajul dureros postat de familia lui Andrei Perneș înainte de înmormântare. Ți se rupe sufletul! „O să regret o viață..”
Cancan.ro
Orașele din România în care ninge în martie și în aprilie, potrivit meteorologilor Accuweather
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Fericire imensă pentru Călin Georgescu. Nimeni nu-i mai stă în cale. Anunț oficial
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
substantial.ro
Tragedie la Câmpia Turzii: tânăr de 19 ani în centrul unui accident mortal
MediaFlux
NOUL IUBIT al DIANEI ȘOȘOACĂ! Cu cine l-a ÎNLOCUIT pe SILVESTRU
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Atenție! Și anvelopele de iarnă vă pot pune în pericol. DETALIUL care îți poate salva viața