„Cu faptele voi lua electoratul fostului primar Liviu Negoiţă”, a spus Negoiţă, citat de Mediafax, după ce a fost întrebat dacă speră să ia din electoratul lui Liviu Negoiţă, printr-o confuzie de nume.Robert Negoiţă a mai arătat că nu credea să-i fie „ruşine” că poartă numele Negoiţă, din cauza primarului Sectorului 3.
„Să ştiţi că sunt foarte trist şi nu credeam vreodată să-mi fie ruşine de numele de Negoiţă şi mi-e ruşine pentru că nu mă onorează ce a făcut Liviu Negoiţă în Sectorul 3. Dar nu contează, în următorul mandat am să fac tot posibilul să scot ruşinea de pe acest nume, Negoiţă”, a afirmat deputatul PSD.
Întrebat de ce resurse dispune pentru a candida, Robert Negoiţă a spus că el este „cea mai mare resursă”.
„Dispun de enorm de multe resurse, iar eu sunt cea mai mare resursă. O să vedeţi în campanie, sunt dependent de muncă. De dimineaţa până noaptea, dacă nu am ceva de muncă, mă simt foarte rău, ceea ce nu este cazul, pentru că am o activitate foarte intensă”, a adăugat Negoiţă.
Preşedintele interimar al organizaţiei PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu a declarat că speră ca Robert Negoiţă să fie candidatul USL la Primăria Sectorului 3, arătând că USL va definitiva listele în termen de o săptămână.
Declaraţiile au fost făcute cu ocazia ceremoniei primirii a 500 de noi membri în organizaţia PSD Sector 3 al cărei preşedinte este Robert Negoiţă