Robert Negoiţă va cere Curţii de Conturi un control la primăria sector 3

Noul primar al Sectorului 3, Robert Negoiţă, a declarat, marţi, la învestirea în funcţie, că va cere Curţii de Conturi un control pentru a vedea dacă banii au fost cheltuiţi corect şi transparent, precizând că vor exista cu siguranţă schimbări de personal.
Romania TV
19 iun. 2012, 14:03
Robert Negoiţă va cere Curţii de Conturi un control la primăria sector 3

Robert Negoiţă a depus jurământul şi a preluat, marţi, mandatul de primar al Sectorului 3, în cadrul unei ceremonii oficiate de Prefectul Capitalei, Georgeta Gavrilă. La ceremonie au fost prezenţi preşedintele PSD Bucureşti, Ecaterina Andronescu, şi primarul oraşului Voluntari, Florentin Pandele.

În prima declaraţie pe care a făcut-o în calitate de primar al Sectorului 3, Robert Negoiţă a spus că va cere Curţii de Conturi un control de fond, precizând că nu este în sarcina sa acest lucru.

„Eu trebuie să verific dacă banii au fost cheltuiţi corect şi transparent, am solicit Curţii de Conturi un control de fond”, a spus Robert Negoiţă, răspunzând unei întrebări privind activitatea fostului edil Liviu Negoiţă.

Fostul primar al Sectorului 3 nu a participat la ceremonia de învestire în funcţie a lui Robert Negoiţă.

Întrebat dacă şi-ar fi dorit ca fostul edil să fie prezent, Robert Negoiţă a răspuns „Poate că da”, arătând că în relaţiile dintre persoane, este o chestiune de respect.

Înrebat dacă va face schimbări de personal la Primăria Sectorului 3, Robert Negoiţă a spus că nu a luat deocamdată nicio decizie, dar cu siguranţă vor fi schimbări.

„Cu siguranţă vor fi schimbări. Nu mă întrebaţi în ce direcţii, pentru că este vorba de persoane şi nu ar fi corect să afle în acest mod. Nu am luat nicio decizie, dar cu siguranţă vor fi făcute schimbări”, a precizat Robert Negoiţă.

Întrebat care va fi primul lucru pe care îl va face în funcţia de primar, Robert Negoiţă a spus că vrea să facă „o optimizare” a spaţiului instituţiei, iar de miercuri va ieşi pe străzile de sector pentru a verifica fiecare şantier în parte. El a precizat că în urma vizitei făcute luni a găsite dosare pe holuri, „puţină dezordine” şi arhivă pe holuri.

„De mâine voi fi pe străzi, pe şantiere (…) O să construim foarte mult în sectorul 3, o să facem şi reabilitarea blocurilor”, a mai spus Robert Negoiţă.

Edilul Sectorului 3 a adăugat că va pune în holul principal şi în biroul de primar un tablou care să conţină cele zece proiecte importante, aceasta fiind baza desfăşurării activităţii sale pe viitorii patru ani.

Dintre cele zece obiective, Negoiţă a amintit primele trei: reabilitarea termică a blocurilor, acolo unde „din codaşi vom deveni fruntaşi”, problema câinilor fără stăpân şi taxă zero pentru cetăţeni în colectarea gunoiului menajer.

Marţi a avut loc şi ceremonia de învestire a celor 31 de consilieri locali ai Sectorului 3, în prima şedinţă fiind depuse jurămintele şi validate mandatele.

Candidatul USL Robert Sorin Negoiţă a câştigat funcţia de primar al Sectorului 3 în urma alegerilor din 10 iunie 2012, cu un scor de 56,45% din totalul alegătorilor prezenţi la vot.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
La ce temperatură să setezi aerul condiționat în mașină ca să consumi mai puțin combustibil
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Rusia a făcut anunțul ferm! Ucraina nu mai are de ales
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri