ROBOR atinge noi maxime: Indicele la trei luni a urcat la 3,14%

Indicele Robor la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a crescut la 3,14%, cel mai mare nivel din mai 2014, potrivit datelor publicate marţi de Banca Naţională a României (BNR).
Romania TV
26 iun. 2018, 07:57
ROBOR atinge noi maxime: Indicele la trei luni a urcat la 3,14%

Robor la trei luni este indicatorul principal în funcţie de care se calculează dobânzile variabile la creditele în lei.

Luni, indicele a crescut la 3,13%. Marţi, indicele Robor la 3 luni a crescut la 3,14%, cel mai mare nivel din 7 mai 2014, când a fost 3,16%, scrie News.ro

Indicele a crescut accelerat începând din 13 aprilie, când a atins nivelul de 2,07%.

„Scenariile privind deprecierea monedei naţionale şi creşterea Robor sunt reale şi sunt posibile. Nu e nevoie să ajungem la cote alarmiste, însă trebuie să ne aşteptăm la o creştere în continuare pentru că avem aceleaşi dificultăţi în economie, acea componentă nesustenabilă pe termen lung, adică a consumului de bunuri din import continuă. Acesta este preţul pe care trebuie să-l plătim pentru această rată a inflaţiei, pentru că ne plac bunurile din import şi nu stimulăm consumul de bunuri româneşti”, a declarat la România TV Adrian Benţa, consultant fiscal.

Totodată, indicele Robor la şase luni a crescut marţi la 3,24%, cel mai mare nivel din 14 mai 2014, când a fost 3,24%.

BNR a anunţat, în 7 mai, creşterea ratei dobânzii de politică monetară de la 2,25% la 2,50% pe an.

DailyBusiness
Produsul iubit din comunism revine în magazine! Prețul mic va câștiga inimile tuturor românilor
Spynews
Cu ce poți înlocui fulgii de ovăz la micul dejun. Rețeta este simplă și gustoasă
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Ingredientul banal care desfundă țevile. Se folosește în toate gospodăriile
Capital.ro
Bomba momentului despre Călin Georgescu. Legătura cu un fost colaborator al Securității
Playtech.ro
Planta care alungă rapid șoarecii și șobolanii. Mulți români o au în casă, dar puțini știu cât de eficientă este
DailyBusiness
Ghinionul Bulgariei, norocul României. O fabrică majorează economia noastră cu o mutare strategică!
Adevarul
Ritualul bizar ce provoacă indignare: Preoți și copii în centrul unei controverse virale. „Asta e România reală, nu cea din bulele unora”
wowbiz.ro
Ce spune Muzeul Național de Istorie a României, despre Coiful de la Agighiol, expus lângă flăcările care au mistuit Los Angeles în luna ianuarie! Avem Lista tuturor locurilor din lume unde se află în prezent obiecte din Tezaurul României! Muzeele din Dren
Spynews
Horoscop februarie 2024. Ce noutăți vor apărea pentru nativii zodiilor
Spynews
Horoscop duminică, 2 februarie 2025: Se anunță o zi plină pentru Gemeni
Evz.ro
Haos în Capitală. E grevă la metrou. Vor și mai mulți bani
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Cutremurător! Medicul care ar fi operat-o pe Liuba, tânăra moartă în Chișinău, nu ar fi avut licență: „Un preţ plătit pentru o eroare a cuiva”
Cancan.ro
BREAKING | Cauza morții afaceristei Monalisa Liuba. A cerut 2 proceduri în același timp. I s-a făcut anestezie generală și apoi…
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu: Nu îl vor mai lasă să candideze dacă a făcut lucruri incompatibile cu ordinul constituțional
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
"Ne-ai lăsat singure. Nu ai vrut să îți vezi fetele crescând". Motivul care l-a împins pe Bogdan, tatăl a trei fete mici, să se sinucidă în baie
substantial.ro
Poliţia de Frontieră: Peste 260.000 de verificări digitale ale documentelor de identitate în prima lună în Schengen
MediaFlux
Poți afla ACUM când vei ieși la PENSIE. Ce poți face dacă vrei să te pensionezi MAI REPEDE
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Pensionarii care primesc 1000 de lei la pensie. Cine sunt norocoșii