Celebrul actor britanic Roger Moore, interpret la rândul său al personajului James Bond, îi critică pe Sean Connery, precum şi pe ultimul 007, Daniel Craig, pentru prestaţiile lor în rolul legendarului spion din slujba majestăţii sale, conform starpulse.com. Roger Moore, care l-a interpretat pe James Bond în mai multe filme din serie în perioada 1973 – 1985, recunoaşte că nu a fost mereu un fan necondiţionat al seriei, informează Agerpres.
El a declarat pentru revista Varsity că ultimul film al seriei, „Quantum of Solace”, cu Daniel Craig în rolul principal, nu a fost „decât un lung spot publicitar, lipsit de coeziune”.
Cât despre Sean Connery, cel care l-a interpretat pe James Bond înaintea sa, Roger Moore vorbeşte numai de bine: „Sean este un actor minunat. Păcat că nu pot să înţeleg nimic din ce spune”.