„De ce preşedintele Republicii Moldova şi Guvernul nu s-au consultat cu Transnistria când au luat decizia de semna Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană? Probabil, Tiraspolul ar fi spus «nu» unui astfel de acord, dar autorităţile de la Chişinău cel puţin ar fi aflat formal opinia transnistrenilor”, a declarat marţi Rogozin, în cursul unei întâlniri la Moscova cu liderul Partidului Socialiştilor din Republica Moldova, Igor Dodon.
Vicepremierul rus a subliniat că regretă lipsa unor consultări pe această temă.
„Peste 500.000 de persoane care locuiesc pe un alt mal al Nistrului nu au putut spune niciun cuvânt în procesul de negocieri”, a denunţat el.
Republica Moldova a semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană la 27 iunie, în acelaşi timp cu Georgia şi Ucraina.
Documentul, care include şi un Acord comercial aprofundat şi comprehensiv, a fost ratificat joi de către Parlamentul European (PE).