Românul a încercat să scape de un control de rutină al ofiţerilor de la Garda Civilă Rutieră, scrie elcierredigital.com. Poliţiştii au pornit în urmărirea lui şi l-au prins pe drumul dintre Madrid şi Toledo, abia atunci atunci când vehiculul pe care îl conducea a suferit pagube care l-au împiedicat să continue fugă şi s-a refugiat într-o benzinărie. În timpul urmăriri, românul a încercat să-i calce pe oamenii legii sau să lovească maşinile poliţiei, susţin reprezentanţii Gărzii Civile.
În vehicul abandonat de român, poliţiştii spanioli au fost găsită o femeie cu mâinile legate, aflată pe scaunul din dreapta şoferului, iar în portbagaj se afla un bărbat. Ambii le-au spus poliţiştilor că au fost răpiţi de român în Getafe, după ce i-a ameninţat cu arma şi i-a lovit în repetate în rânduri. Deocamdată nu se cunosc motivele sechestrării celor doi.
Românul a fost arestat şi este acuzat de răpire, furt cu violentă, nesupunere gravă faţă de poliţişti.