Andreea Diaconu a fost aleasă de Christian Dior pentru a defila în creaţiile sale la Paris Fashion Week, în cadrul prezentării colecţiei pret-a-porter pentru sezonul toamnă-iarnă 2012/2013.
În vârstă de 21 de ani, Andreea Diaconu are deja un portofoliu impresionant, cu defilări pentru marii creatori de modă străini şi cu numeroase pictoriale în reviste de prestigiu. De asemenea, a a devenit şi imaginea unor branduri importante precum Hockley, Miss Sefidges şi Sfera.