Avocata româncei a declarat că va ataca sentința, întrucât crede în nevinovăția clientei sale. Nu de aceeași părere este și avocatul părții adverse.
„Acum este clar. Margareta este o escortă plătită și a dorit să o implice și pe Nicoletta în ringul ei de prostituție”, a declarat Giacomo Frazzitta, avocatul familiei Indelicato.
Ambele fete erau adoptate din România de familii de italieni și fuseseră prietene ani în șir. Potrivit unor martori, Margareta o folosise pe Nicoletta „ca bancomat”, până când, în cele din urmă, au intrat în conflict și decis să-i ia viața.
Medicii legiști au descoperit că lovituri cauzatoare de moarte au fost cele din spate, lama ajungând la plămâni, şi din gât, fiindu-i tăiată jugulara. În timp ce încerca să se apere, Nicoletta a fost tăiată la mâni şi umăr. Se pare că tânăra era deja moartă când ucigașul a fost stropită cu benzină şi apoi incendiată.
Românca a avut și un complice în persoana lui Carmelo Bonetta, care a primit 30 de ani de închisoare după ce și-a recunoscut faptele.