România a pierdut procesul cu OMV, la Tribunalul Arbitral de la Paris. Statul trebuie să le plătească austriecilor 300 milioane lei

Tribunalul Arbitral a emis pe data de 9 iulie 2020 decizia finală în arbitrajul iniţiat de OMV Aktiengesellschaft (OMV AG) la Camera Internaţională de Comerţ de la Paris împotriva Ministerului Mediului din România cu privire la anumite notificări de pretenţii ale Ministerului Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom cu privire la lucrări de dezafectare de sonde şi refacere a mediului.
Iulian Tudor
29 iul. 2020, 09:51
România a pierdut procesul cu OMV, la Tribunalul Arbitral de la Paris. Statul trebuie să le plătească austriecilor 300 milioane lei
Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului din România să ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 milioane de lei (aproape toată suma solicitată iniţial) şi dobânda aferentă. Suma reprezintă contravaloarea lucrărilor de mediu (închideri de sonde și decontaminare a unor situri poluate de la Arpechim, Doljchim și Petrobrazi) realizate de OMV după achiziționarea pachetului majoritar de acțiuni la fosta companie de stat Petrom.

Ministerul Mediului nu a recunoscut aceste costuri, așa că OMV a început în 2017 procedura de arbitraj. În urmă cu două săptămâni, Ministerul Mediului a pierdut, decizia Tribunalului Arbitral de la Paris fiind definitivă.

Citeşte şi Ministerul Economiei mediază conflictul dintre chiriaşi şi proprietarii mall-urilor

În data de 9 iulie 2020, Tribunalul Arbitral a emis Decizia Finala in arbitrajul initiat de OMV Aktiengesellschaft („OMV AG”) la Camera Internationala de Comert de la Paris („ICC”) impotriva Ministerului Mediului din Romania, cu privire la anumite notificari de pretentii neplatite de catre Ministerul Mediului pentru costurile suportate de OMV Petrom S.A. cu privire la lucrari de dezafectare de sonde si de refacere a mediului. Tribunalul arbitral a solicitat Ministerului Mediului sa ramburseze OMV Petrom S.A. suma de 287,62 mil lei (aproape intreaga suma solicitata initial) si dobanda aferenta. Impactul deciziei este reflectat in rezultatele pentru T2/20 si se refera in principal la recunoasterea unui venit din dobanzi in rezultatul financiar net„, se arată în raportul financiar al OMV Petrom.

Petrom a fost privatizată cu austriecii de la OMV în 2004. Preţul încasat de statul român pe pachetul majoritar de acţiuni al companiei a fost de 670 de milioane de euro. Austriecii au mai făcut şi o majorare de capital social de 830 de milioane de euro, din care statul şi-a luat partea sa, ceea ce a făcut ca preţul total pentru care OMV a devenit proprietar al Petrom să fie de circa 1,5 miliarde de euro. De la privatizare până acum, investiţiile totale făcute de OMV Petrom în România s-au ridicat la 12,8 miliarde de euro.

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
Mutare neașteptată în scandalul dintre urmăritul internațional Horațiu Potra și fosta soție / Miza: averea de milioane!
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Singurul animal care vede mai multe culori decât omul. E o creatură bizară, dar care este și foarte inteligentă
Capital.ro
Lumea a pierdut cel mai iubit actor. Ne-a sfâșiat trecerea sa în neființă: Nu eram pregătit să mor
Playtech.ro
Cum poţi obţine sute de lei în plus la pensie, înainte de Paşte. Tot mai mulţi pensionari procedează aşa
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
Americanii se pregătesc pentru momentul în care haosul va cuprinde lumea
wowbiz.ro
Gică Hagi, în doliu! A făcut anunțul trist în urmă cu puțin timp
Spynews
Documente-bombă! Cum a încercat Honorius Prigoană să-și execute tatăl mort! Un singur detaliu i-a scăpat
Spynews
Când urmează să nască soția lui Adrian Velea. Prezentatorul de la Acces Direct și partenera lui vor deveni părinți de băiețel
Evz.ro
A început mega-proiectul de 3,5 miliarde de euro. Ceaușescu l-a refuzat în 1972
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
kanald.ro
Șapte polițiști au fost răniți și mai multe vehicule au fost distruse într-o urmărire cu final dramatic pe A1, în Marea Britanie
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa care dispare din România. Proprietarii de terenuri nu o mai plătesc. Legea a intrat în vigoare
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă gimnastă din lume, care a făcut o avere impresionantă, a luat decizia să se retragă. Cum va arăta viața ei
stirilekanald.ro
Detalii terifiante din vila în care românca Andreea Mottram a fost ucisă de fiica adoptată. Ce a găsit soțul româncei: În jurnal scria negru pe alb cât își detesta mama
Furtună POLARĂ în România, înainte de FLORII! Este URGIE în România!
MediaFlux
Vremea de Paște 2025: Cum va fi în noaptea de Înviere și ce anunță prognoza pentru următoarele patru săptămâni
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
A fost lăsată de izbeliște Elena Lasconi de susținătorul din umbră?