România este a 25-a în Europa, ceea ce înseamnă că e în pericol să fie în urna a treia la tragerea la sorți a preliminariilor pentru CM 2022. Pentru a prinde un loc în urna a doua, „tricolorii” trebuie să câștige următoarele partide din Liga Națiunilor, cu Norvegia și Irlanda de Nord, și amicalul cu Belarus, pentru a urca în primele 20 de naționale din Europa.
Naționalele europene vor fi împărțite în șase grupe în preliminariile Campionatului Mondial (5 cu 6 echipe și una cu 5 echipe).
Grupa grea: Franța, Suedia (Polonia), România, Finlanda, Cipru și Moldova
Grupa ușoară: Danemarca, Irlanda, România, Luxemburg, Andorra, San Marino
La CM 2022, Europa are 13 locuri: câștigătoarele celor 10 grupe preliminare, plus alte 3 desemnate în urma unui dublu baraj, la care participă ocupantele locurilor 2 din campania clasică și cel mai bine clasate două formații din Liga Națiunilor, altele decât cele calificate din preliminarii.