România, campioană europeană la minifotbal

Reprezentativa de minifotbal a României a câştigat, la sfârşitul săptămânii trecute, pentru a doua oară, Campionatul European, competiţie ce s-a desfăşurat de această dată la Tulcea, învingând în finală naţionala Cehiei.
Romania TV
07 nov. 2011, 15:12
România, campioană europeană la minifotbal

România a trecut de Bulgaria, Grecia, Slovacia, Republica Moldova şi Cehia pentru a câştiga trofeul european.

Antrenorul echipei naţionale a României, Tiberiu Lajos, fost arbitru internaţional, a lăudat prestaţia jucătorilor români amatori. „Toate echipele au avut loturi puternice, şi cu excepţia meciului disputat cu Bulgaria, în celelalte partide a trebuit să tragem tare ca să învingem. Ce a făcut diferenţa este în primul rând patriotismul acestor băieţi, pentru că deşi amatori, ei au alergat enorm şi au dorit cu sinceritate să ofere românilor bucuria unui nou titlu continental la minifotbal. Ce a mai făcut diferenţa este caracterul puternic, de învingători, al băieţilor din selecţionata României”, a spus Lajos, care este şi vicepreşedinte al Federaţiei Române de minifotbal.

Preşedintele Federaţiei Române de minifotbal, Răzvan Burleanu, crede că participanţii de la Campionatul European au fost mulţumiţi de condiţiile oferite la Tulcea. „Federaţia de Minifotbal din România a primit mandatul de a organiza Campionatul European şi cu siguranţă că toţi oaspeţii au fost multumiţi de condiţii şi organizare. Victoria noastră a venit ca o încununare a eforturilor sutelor de organizaţii locale şi a celor aproape 30.000 de minifotbalişti legitimaţi în toată ţară”, a spus Burleanu.

Atacantul român Claudiu Dumitru, jucător în campionatul din Timişoara, a devenit golgeterul all-time al compeţiilor europene de minifotbal, cu un număr de 20 de goluri marcate în cele 11 partide pe care le-a jucat în naţionala României.

DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Spynews
Adrian Minune a recunoscut că a înșelat-o pe Cati Simionescu! Cum a reacționat soția manelistului, după ce a aflat totul: ”Am 200 de gagici, nu una”
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Doliu în lumea artistică din România. Un cântăreț a murit într-un accident rutier în Marea Britanie
Capital.ro
Taxă obligatorie pentru șoferii din România. Regulă pentru românii care dețin două mașini
Playtech.ro
Ce trebuie să faci ca să-ți protejezi ferma de febra aftoasă. Recomandările unui medic veterinar
DailyBusiness
Ce pensie vei avea după 40 de ani de muncă? Cum se calculează și ce influențează suma finală
Adevarul
Fost consilier al președintelui Zelenski: „România trebuie să construiască un bloc est-european ce poate rezista valurilor care vin”
wowbiz.ro
Pericol la Cernobîl: România, în zona de risc?! Sarcofagul care izolează materialul radioactiv, grav avariat în urma unui atac cu dronă
Spynews
Două zodii vor fi cerute în căsătorie până la finalul aprilie! Nativii vor avea parte de surprize uimitoare
Spynews
Tzancă Uraganu recunoaște idila cu Laura Vass, după ce paparazzii Spynews.ro i-au surprins împreună: „Mai pici în ispită”. Cum a reacționat Alina Marymar
Evz.ro
Omenirea e în haos. Se schimbă granițele
Ego.ro
Mihaela Tatu, de nerecunoscut! Cum arăta vedeta la 37 de ani... FOTO
Prosport.ro
FOTO. Cum arată arbitra la care s-au dat fotbaliștii pe teren: „Unii mi-au scris pe Instagram”
kanald.ro
Angajații care primesc bonusuri de sute de lei înainte de Paște 2025
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
S-a dat ordin de la UE. Devine obligatoriu în România! Termen până pe 14 aprilie 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. O femeie e motivul pentru care fiii lui David Beckham nu-şi mai vorbesc
stirilekanald.ro
O tânără de 17 ani s-a trezit cu boala "plămânilor popcorn" după ce a vapat în secret. Avertismentul disperat al mamei sale: "Este o afecțiune mortală și incurabilă"
Un nou proces pentru reluarea turului doi al alegerilor prezidențiale a ajuns pe masa ICCJ. Prima decizie a judecătorilor
MediaFlux
Singurul miliardar din top 500 de bogați ai lumii care nu a pierdut bani din cauza tarifelor lui Trump
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Furtul de lemne! Metoda cea mai utilizată, potrivit unui activist de mediu