România cumpără avioane F16 second-hand din Portugalia VIDEO

România va achiziţiona mai multe avioane F16 la mâna a doua din Portugalia. O echipă de experţi din cadrul Ministerului apărării a analizat oferta înaintată de statul portughez, iar hotărârea a fost luată. Conform ministrului Apărării, aeronavele corespund tuturor normelor din punct de vedere tehnic şi vor putea fi folosite de statul român timp de 20 de ani. "Avioanele la mâna a doua nu înseamnă acelaşi lucru cu o maşină la mâna a doua", susţine Corneliu Dobriţoiu.
Romania TV
22 sept. 2012, 10:54
România cumpără avioane F16 second-hand din Portugalia VIDEO

Ministrul Apărării, Corneliu Dobriţoiu, a anunţat, sâmbătă, că avioanele vor fi cumpărate în cadrul unui acord guvernamental, fapt ce ar presupune că nu va fi necesară organizarea unei licitaţii.

Conform lui Dobriţoiu, aeronavele vor putea fi folosite încă 20 de ani şi au trecut prin toate verificările tehnice, astfel încât să corespundă din punct de vedere tehnic.

„Procesul acesta de proiectare a unei achiziţii în domeniul aviaţiei militare se derulează de peste cinci ani. S-au făcut analize comparate a tuturor produselor de pe piaţă, a preţurilor de achiziţii. S-a luat decizia într-un context fericit să organizăm tranziţia de la MIG-uri spre avioanele de genereaţia a cincea în cel mai eficient mod cu putinţă”, a declarat ministrul Dobriţoiu, precizând că, în ciuda faptului că nu sunt noi, avioanele îşi vor dovedi eficienţa.

„Avioanele la mâna a doua nu înseamnă acelaşi lucru cu o maşină la mâna a doua. Se desface până la ultimele bucăţele de aripi. Când se reansamblează poate fi folosit în condiţii de siguranţă. Avioanele sunt foarte bine întreţinute. Răspundem tuturor directivelor UE, iar achiziţia făcându-se în spaţiul UE, nu mai presupune acele chinuitioare proceduri”, a declarat ministrul Apărării.

DailyBusiness
Categoria de români care poate primi ajutor de 200.000 de euro din partea statului. Ce condiții trebuie să îndeplinească
Spynews
Cum comunică Ozana Barabancea cu părinții ei decedați. Ce face jurata Te cunosc de undeva de fiecare dată când merge la mormânt: „Îi bag în ședință”
Bzi.ro
Alexandru Papadopol, acuzat că și-ar fi părăsit iubita înainte de nuntă! Ce a spus actorul în apărarea sa
Fanatik.ro
Destinație de vacanță perfectă pentru februarie. Este un adevărat paradis tropical, iar temperaturile ajung și la 30 de grade
Capital.ro
Bancnotele de care trebuie să te ferești imediat! Scapă de ele! Avertisment pentru românii care folosesc numerar
Playtech.ro
Dan Negru, reacție tranșantă după retragerea Simonei Halep: “I-aș cere să nu mai spună niciodată suntem o țară...
DailyBusiness
Pensie record în România! Un român încasează peste 108.000 de lei pe lună doar din contributivitate!
Adevarul
Un fost primar la Iașiului, la al doilea dosar penal pentru pornografie infantilă. A fost reținut acum trei ani după ce ar fi agresat trei copile
wowbiz.ro
Mihaela a murit alături de tatăl ei, după ce s-au scufundat cu mașina în râul Olt! Ce a apucat tânăra să facă în ultimele clipe de viață?
Spynews
De ce să nu mai arunci coaja de la fructe și legume. Cum poate fi folosită
Spynews
O influenceriță din România a izbucnit în lacrimi după ce a fost acuzată că a slăbit cu medicamente de diabet și nu mâncând sănătos / VIDEO
Evz.ro
Temperatura din locuință o poți ridica fără să atingi termostatul. Secretul hotelierilor, dezvăluit
Ego.ro
Motivul pentru care Bianca Censori a apărut fără haine la premiile Grammy 2025
Prosport.ro
FOTO. Milionarul de 53 de ani a cerut-o de nevastă pe iubita lui cu 24 de ani mai tânără
kanald.ro
Ultimul mesaj al Mihaelei, înainte să se stingă alături de tatăl ei după ce au plonjat cu mașina în râul Olt: „Ai fi nemuritoare...”
Cancan.ro
Divorț-ȘOC în showbiz! Mădălina Pamfile s-a despărțit de tatăl fetițelor sale + Primele declarații 😲
Playsport.ro
IMAGINILE MOMENTULUI! Arbitra de 24 de ani a fost prinsă cu observatorul de 3 ori mai în vârstă ca ea și video-ul compromițător a fost făcut public!
Capital.ro
Călin Georgescu este furios. Se prăbușește totul. A primit refuz imediat și definitiv
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. S-a iubit cu milionari celebri, iar acum l-a părăsit pe fotbalistul prins dopat cu cocaină la Dinamo: „Mă uit la toți şi toate cum se înşală între ei”
stirilekanald.ro
Ea e tânăra care s-a scufundat cu mașina în Olt. Mihaela avea 23 de ani și venise în vacanță la rude
substantial.ro
UEFA ia în considerare eliminarea prelungirilor din Liga Campionilor
MediaFlux
Poți să rămâi FĂRĂ PENSIE. Ce documente trebuie să depui NEAPĂRAT
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Bugetul CNAS pentru 2025 acoperă doar 10 luni de medicamente compensate: sănătatea românilor în mare pericol