România de Poveste: Operaţie pe cord pentru un copil de o lună şi jumătate VIDEO

Când un copil se naşte cu probleme la inimă, medicii îi dau foarte puţine şanse să ajungă mare. Există însă oameni care se încăpăţânează să nu cedeze în faţa sorţii şi fac tot posibilul pentru a le oferi un viitor unor copii care au chiar şi numai câteva luni. Reporterii de la "România de poveste" au intrat într-o sală de operaţii, astfel că puteţi vedea cât de greu este să lucrezi pe inima unui bebeluş de o lună şi jumătate.
Romania TV
07 apr. 2012, 19:40
România de Poveste: Operaţie pe cord pentru un copil de o lună şi jumătate VIDEO

Lorena abia a venit pe lume, dar are mari probleme la inimă şi, la doar o lună şi jumătate, avea nevoie de o operaţie pe cord. După eforturi disperate, părinţii, datori vânduţi, au reuşit s-o ducă pe fetiţă în Germania, unde a fost operată pe cord deschis.

La operaţie, părinţii au fost însoţiţi de doctorul Cristoveanu, cunoscut pentru eforturile supraomeneşti depuse pentru salvarea copiilor.

În Germania, Lorena a fost operată de un medic român, dr. Eugen Săndică, alungat de oamenii sistemului din acestă Românie medicală aflată în moarte clinică.

Reporterii România TV au filmat în timpul operaţiei, iar imaginile document au fost prezentate în emisiunea „România de poveste”.

DailyBusiness
Subvențiile APIA pentru motorină întârzie. Agricultorii sunt la capătul puterilor!
Spynews
Ce exerciții face Natalia Mateuț pentru a arăta impecabil! Le poți face și acasă! Prezentatoarea Viața fără filtru are rețeta unui corp de invidiat / VIDEO
Bzi.ro
Cătălin Botezatu a stabilit cui îi lasă moștenirea! Ce îl leagă de Florin Burescu
Fanatik.ro
Gara din România în care sute de soldați și-au pierdut viața. A fost o jertfă de proporții a Armatei Române, dar statul a uitat totul. Locul a ajuns în paragină și e frecventat numai de oamenii străzii
Capital.ro
Șah-Mat la Călin Georgescu. Anunțul care-i blochează drumul spre Cotroceni: Condamnare la moarte
Playtech.ro
Ce schimbări aduce Anul Șarpelui de Lemn pentru fiecare zodie. Nativii pentru care anul 2025 vine cu mari provocări
DailyBusiness
Ministrul Daniel David vrea eliminarea manualelor tradiționale și trecerea la o nouă eră a învățământului!
Adevarul
Alimente care îți sabotează somnul și te fac să te îngrași. Rețeta ideală pentru cinǎ, recomandată de un nutriționist
wowbiz.ro
BREAKING! A murit Doru Mihăilescu! Vestea a șocat pe toată lumea: „Drum lin, prieten drag”
Spynews
Tzancă Uraganu și Lambada, surprinși împreună în Dubai! Cum l-a filmat blonda pe tatăl copiilor ei | FOTO
Spynews
Andrei Stoica și soția lui, prima reacție după ce au fost eliminați de la Power Couple: „Am fi vrut să ni se întoarcă favoarea”. Mesajul celor doi
Evz.ro
Acuzații grave îndreptate către Georgescu. Sume uriașe sunt la mijloc
Ego.ro
Imaginile cu Daciana Sârbu de nerecunoscut! Cum arăta înainte să îl cunoască pe Victor Ponta
Prosport.ro
FOTO. Noua iubită a lui Bellingham e un model strălucitor, cu un trecut amoros bogat. A fost în relație cu actorul Michael B. Jordan
kanald.ro
Zi decisivă pentru Vlad Pascu! Azi își primește sentința pentru accidentul de la 2 Mai: „Greu de crezut că va fi o pedeapsă minimă”
Cancan.ro
Vedeta PRO TV a luat cea mai grea decizie: 'Respir altfel!' În numele fiicei născute cu inima pe dreapta!
Playsport.ro
WOW! Corina Caragea a renunțat de tot la haine! Apariție unică pe net
Capital.ro
Verdict pentru Călin Georgescu! Poate candida la președinție o persoană care contestă Constituția României?
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată tânăra care a fost agresată în tren, spre meciul de fotbal
stirilekanald.ro
Cristina a mers la medic cu o durere de cap, dar s-a întors în sicriu. Familia spune că a fost ucisă: ”Ajunsese legumă”
substantial.ro
Jumătate dintre danezi văd SUA ca o amenințare semnificativă, conform unui sondaj
MediaFlux
ȘAPTE ZILE de NINSORI în ROMÂNIA! Anunțul ANM!
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
AI-ul chinezesc a zburat sub radar în ultimii 10 ani. A venit vremea Alibaba să îşi ia revanşa?