Concluzia jurnaliştilor noştri coincide cu cea a Academiei: românii din regiunea numită de unii lideri maghiari „Ţinutul Secuiesc” se simt abandonaţi, de 22 de ani, de către puterea de la Bucureşti.
Din 2004 încoace auzim, din ce în ce mai des, despre o zonă din România care s-ar numi “Ţinutul Secuiesc”. Promotorii acestei titulaturi, liderii partidelor maghiare din România, în frunte cu UDMR-ul, afirmă că este normal să existe această denumire, la fel cum normal există și Țara Bârsei sau a Olteniei.
Numai că, din explicațiile acelorași lideri, lipsește mențiunea că, spre deosebire de Țara Bârsei sau a Olteniei, acest ținut, care ar urma să cuprindă județele Harghita, Covasna sau Mureș, vrea sa obţină statutul de unitate administrativ-teritorială. În acest caz ar fi încălcată grav Constituţia României unde nu există noţiunea de ţinut ca unitate administrativ-teritorială…
Numele de Ținutul Secuiesc te trimite cu gândul că aici secuii ar fi majoritari. Numai că este greu să te pronunți cine sunt majoritari în zona respectivă, maghiarii sau secuii. Asta, pentru că aceiași lideri ai maghiarimii susțin câteodată că secuii sunt același lucru cu ungurii și, în funcție de context și de interese, cu alte ocazii, afirmă că sunt popoare diferite.
Dacă ar fi vorba despre același neam și diferențele dintre secui și unguri ar fi aceleași ca cele dintre olteni și moldoveni, să zicem, este greu de înțeles de ce există Consiliul Național Secuiesc separat de Consiliul Național Maghiar. Dacă sunt popoare diferite, conform ultimului recensământ, în acest ținut, cum s-o chema el, nu mai trăiesc decât 500 de secui. Asta ar însemna că toate zonele României unde sunt mai mult de 500 de cetățeni de aceeași etnie să se creeze câte un ținut. Idee evident absurdă.
Oricât de diplomatic ar fi limbajul liderilor maghiari din România și din Ungaria, și oricât de diplomatice ar fi răspunsurile politicienilor români, ambele părți știu despre ce este vorba: nostalgia maghiarilor după Ungaria Mare.
Obiectivele declarate al liderilor maghiari sunt: autonomie teritorială pentru ceea ce ei numesc “Ţinutul Secuiesc “ şi autoguvernare. Obiectivele nedeclarate şi nedeclarabile par a fi independenţa acestei regiuni şi obţinerea mai apoi a culoarului teritorial până la graniţa cu Ungaria.
Lipsa de reacţie a puterii de la Bucureşti din ultimii 22 de ani face ca acest proces sa pară de neoprit. Capcana în care au căzut politicienii din România acceptând în viaţa politică partide pe criterii etnice a făcut din UDMR arbitrul perpetuu. Puterea, indiferent de culoarea politică, a fost obligată să se poarte cu mănuşi cu UDMR-ul pentru a-şi menţine majoritatea parlamentară. Sute de mii de români din Harghita şi din Covasna se simt abandonaţi de stat şi, cel puţin aşa reiese din cercetările Academiei Române, au de ales între maghiarizarea totală precum secuii şi părăsirea locurilor natale.