Pe Dan Popescu l-am cunoscut întâmplător. La prima mare mobilizare civică de salvare a celor rămași captivi în nămeții de pe autostrada București-Pitești. Luate pe nepregătite, ca întotdeauna, autoritățile nu au găsit de cuviință decât să oprească circulația, oprită deja de neintervenția celor de la drumuri… Dan Popescu încerca să ajungă la niște prieteni, ocolind barajele ridicate de oamenii în uniformă, nu împotriva viscolului, ci a oamenilor…
Așa am aflat că Dan Popescu nu e un simplu om care încearcă să-și ajute prietenii. El e unul care are în palmares parcurgerea drumului de acasă până la capătul Siberiei pe motocicletă. Acum doi ani, el a plecat singur la un drum de peste 12.000 de kilometri.
Dan Popescu a ajuns la prietenii săi, captivi în zăpadă… A fost destul de ușor… Dar asta, bineînțeles, după ce a reușit ocolirea abilă a barajelor.
Dar, tot stând de vorbă, am aflat că Dan Popescu se află în preparativele unei alte expediții. El vrea să plece cu un ARO, pe întâi martie, la Irkuțk, de unde își va recupera motocicleta. Ca apoi, de acolo, să parcurgă restul drumului siberian, până la îndepărtatul Magadan, pe două roți. Cât este încă iarnă…
Temerarul motociclist spune că drumul prin Siberia e mult mai bun dacă e îngheţat. Deoarece, dezghețul taie orice posibilitate de mers… Dan Popescu a aflat acolo trista poveste a acestui drum, supranumit “al oaselor”. Din cauza solului înghețat, deportații lui Stalin, care mureau în număr forte mare, erau îngropați în fundația căii de rulare. La unul din micile monumente comemorative, el a fost singurul român care a pus o plăcuță menită a aduce aminte că la groaznicul drum și-au găsit sfârșitul și mulți români… Tot în temerara sa călătorie, el spune că a întâlnit români oriunde se oprea.
Dan Popescu spune că mare parte din provocarea ce l-a făcut să organizeze noua expediție a venit odată ce a realizat că de românii răspândiți de istorie prin acele teritorii ostile nu se ocupă nimeni. Din această cauză, acum are în plan ca, odată ajuns la capătul lumii, să organizeze o seară românească… Dar până acolo este mult. Atât de mult încât până și harta cuprinde cu greutate aceste distanțe.