România, destinaţie turistică de lux. Doi americani au făcut calculul preţurilor din România timp de două luni: „Am cheltuit aproape 5000 de dolari, cu siguranţă mult peste bugetul nostru obişnuit”

Carrie şi Brian au ales să petreacă două luni în România, experienţă care le-a plăcut foarte mult. La finalul sejurului în care au vizitat câteva oraşe mari, cei doi şi-au făcut calculele şi au tras linie.
Alina Costache
16 oct. 2022, 15:26
România, destinaţie turistică de lux. Doi americani au făcut calculul preţurilor din România timp de două luni:

Au ajuns, astfel, la concluzia că au cheltuit mult pe cazare şi mesele la restaurante, dar au fost plăcut surprinşi de faptul că transportul şi intrările la obiectivele turistice nu au costat atât de mult pe cât s-ar fi aşteptat. Cei doi volggeri au postat un clip în care îşi povestesc experienţele din cele două luni petrecute în România.

România, destinaţie turistică de lux. Preţuri exorbitante la cazare şi mâncarea de la restaurante

Am petrecut două luni în România. Au fost pe departe cele mai plăcute două luni”, mărturisește Carrie, iar Brian îi întărește spusele: „Da, în mod clar. Ne-am plimbat mai mult decât o facem în mod normal, ne bucurăm că am făcut-o, deși a fost extenuant

În general, preţurile li s-au părut destul de mari, dar spun că vacanţa în România a meritat până la ultimul bănut.

Chiar dacă vi se va părea că ne-a costat mult, vă spunem că a meritat, pentru că am făcut multe în aceste două luni”, dau ei asigurări.

Cei doi au explicat că, la București, au preferat să-şi ia cazare la hotel, în timp ce la Braşov, Sighişoara, Sibiu, Cluj şi Oradea au mers pe varianta airbnb.

Prima dată am fost în București, unde am stat trei nopți. Am ales să stăm la hotel, pentru că e mai ușor decât cu un airbnb, pentru că nu mai trebuie să pierzi timp cu checkin-ul și alte lucruri. București – hotel trei nopți, 224 dolari, Brașov – airbnb 17 nopți, 740 dolari, Sighișoara – airbnb trei nopți, 150 dolari, Sibiu – airbnb 14 zile, 660 dolari, Cluj – airbnb 7 zile, 366 dolari, Oradea – airbnb trei nopți, 130 dolari, Timișoara – hotel trei nopți, 132 dolari”, au enumerat cei doi americani.

Carrie şi Brian au concluzionat că au avut costuri mai mari cu cazarea în România decât în alte locuri.

Cost total cu cazarea pentru două luni în România: 2.403 dolari. În mod clar, mai mult decât cheltuim de obicei la acest capitol”, au remarcat cei doi.

Citeste si Experienţa turiştilor suedezi în România. Reacţie fabuloasă după ce au gustat micii cu muştar VIDEO

La capitolul mâncare, americanii au avut două variante: cumpăratul de alimente din supermarket şi gătitul lor, dacă spaţiul unde erau cazaţi le permitea acest lucru, sau mesele la restaurant. Dacă alimentele pe care şi le preparau singuri li s-au părut decente ca preţ, mâncarea de la restaurant au găsit-o destul de scumpă. Au avut, însă, numai cuvinte de laudă despre gustul mâncării şi despre porţiile generoase.

„După două luni, am cheltuit 380 de dolari pe produsele alimentare. Mâncatul în oraș în România este destul de accesibil, iar porțiile de mâncare sunt mari, astfel că am decis adesea să facem alegerea asta. Știam că mâncarea este mai «grea» aici și mă gândeam că nu o să fie tocmai pe placul meu. Ador mâncarea din România. Există variante diferite de restaurante, multe orașe au restaurante cu meniuri tradiționale, dar există și alte opțiuni, cum ar fi restaurante cu meniuri italienești, indiene. În plus, și berea este excelentă. Pentru mâncatul în oraș am cheltuit 1.200 de dolari în două luni. Ceea ce e mult pentru noi”, a spus Carrie.

Americanii, plăcut impresionaţi de preţurile accesibile la transport şi la obiectivele turistice

Cele două luni petrecute în România nu au însemnat doar mâncare și cazare. Tinerii au vizitat multe locuri şi obiective turistice şi au fost extrem de surprinşi să constate cât de accesibile sunt intrările.

Am fost în excursii, am fost la filme la cinema, am fost cu telecabina în Brașov, am fost la Castelul Peleș, la Castelul Bran, la Salina Turda, am vizitat biserici, cetăți și pentru toate a trebuit să plătim. Costul total pentru aceste lucruri a fost 120 de dolari. Ceea ce pentru două luni a fost extrem de accesibil. Ne-a permis astfel să cheltuim mai mulți bani pe mâncarea la restaurant”, au mărturisit ei.

Citeste si Doi turişti canadieni au intrat în panică după un mesaj Ro-Alert care anunţa prezenţa unui urs în zonă. Cei doi au crezut că Rusia a invadat România

Și transportul li s-a părut accesibil, în condițiile în care au apelat la aproape toate mijloacele de transport posibile.

Ținând cont de cât de mult am folosit transportul, am fost uimiți să vedem la final cât ne-a costat. Transportul a fost 185 de dolari în total pentru două luni. Am folosit trenuri, autobuze și Uber. Închirierea unei mașini nu este foarte costisitoare. În zilele de vară este 25 de dolari pe zi. Am plătit 45 de dolari pentru combustibil. Dată viitoare când vom mai veni vom apela mai mult la această modalitate de transport pentru că în cele câteva zile în care am avut mașină închiriată am reușit să vizităm multe locuri din mediul rural și această este o parte foarte frumoasă a României”, au mai mărturisit cei doi.

La final, după cele două luni petrecute în România, cei doi americani au tras linie: aproape 5000 de dolari cheltuiţi, cu aproape 1000 de dolari mai mult decât cheltuie de obicei în vacanţele lor.

Pentru două luni, în diferite locații, am cheltuit 4.957 de dolari. Cu siguranță, peste bugetul nostru obișnuit, pentru că încercăm să rămânem în jurul a 1.000 de dolari de persoană în fiecare lună, însă de dată această am cheltuit 1.239 de dolari de fiecare pe luna. Dar a meritat. Am avut parte de o experiență grozavă în România și vă recomandăm din suflet să călătoriți în România dacă aveți această oportunitate”, au conchis cei doi turişti.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Banca importantă din România care face o schimbare totală. Ce trebuie să știe clienții și ce se va întâmpla cu conturile lor
Capital.ro
NU mai retrage bani de la bancomat. Românii cu bani pe card care nu trebuie să meargă la ATM
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Cum se prepară corect salata de icre. Rezultatul e un deliciu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Tragedie fără margini. Cel mai bun actor s-a stins mult prea devreme. Nu s-a mai putut face nimic...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
Șoferii riscă să rămână fără certificat de înmatriculare. Anunț de ultimă oră de la RAR
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri