ROMANIA – GRECIA 1-1. Încă un Mondial ratat, aşteptăm demisia de onoare a lui Piţurcă

ROMANIA - GRECIA 1-1. Tricolorii nu au reuşit decât un rezultat de egalitate în returul cu Grecia şi au pierdut cu scorul general de 2-4 barajul de calificare la CM 2014. Adversarii noştri au marcat ambele goluri marţi seara, unul în poarta proprie, prin Torossidis.
Daniel Spătaru
19 nov. 2013, 14:27
ROMANIA - GRECIA 1-1. Încă un Mondial ratat, aşteptăm demisia de onoare a lui Piţurcă

Calificaţi cu noroc la baraj şi bucuroşi că am întâlnit un adversar cât de cât accesibil am avut speranţa că naţionala României va reuşi totuşi calificarea la Mondiale, iar ea nu ne-a părăsit nici măcar după prestaţia modestă de la Pireu, când tricolorii abia dacă şi-au creat o jumătate de ocazie. 

Returul cu Grecia a certificat nivelul fotbalului românesc, neputinţa fotbaliştilor şi lipsa de idei şi soluţii a selecţionerului. România avea de recuperat două goluri în faţa elenilor şi ne-am fi aşteptat să fie incisivă şi periculoasă încă din startul jocului, însă multe dintre acţiunile noastre s-au oprit la 20-25 de metri de poarta adversă.

De altfel, în prima jumătate a reprizei întâi tot grecii au avut cea mai mare ocazie, Tătăruşanu respingând în corner şutul periculos al lui Holebas. Jumătatea reprizei avea să aducă şi golul în poarta lui Tătăruşanu, Mitroglu scăpând singur cu portarul nostru, el profitând de faptul că Măţel nu a făcut pasul la ofsaid cu colegii săi din defensivă.

După primirea golului, tricolorii n-au mai jucat nimic până la finalul reprizei, parcă resemnaţi cu gândul înfrângerii.

Şi, totuşi, grecii au reaprins speranţele pe Arena Naţională în minutul 55, la o fază la care contribuţia alor noştri a fost că au sărit peste minge, lăsând-o să se scurgă spre defensiva adversă. Precipitaţi, Holebas şi Torossidis s-au grăbit să degajeze, numai că Holebas a şutat în coechipierul său, balonul ricoşând spectaculos în poarta apărată de Karnezis, la vinclu.

A urmat un forcing de 20 de minute al tricolorilor, în care momentele culminante au fost şutul puţin peste poartă al lui Latovlevici, din lovitură liberă, şi s-a sfârşit cu penalty-ul neacordat de arbitrul sârb Milorad Mazic, în minutul 76, la henţul făcut în careu de Holebas.

Scorul final a rămas 1-1, iar cu scorul general de 2-4 tricolorii au ratat pentru a patra oară consecutiv prezenţa la un Campionat Mondial. Meciul unei generaţii a fost pierdut, iar pentru unii dintre tricolori, precum Răzvan Raţ, aceasta era ultima şansă de a mai prinde un turneu final. Clădit pe structuri noi, viitorul ar trebui să arate alfel şi să ne dea speranţe reale. Începutul a fost făcut săptămâna trecută, când Dumitru Dragomir a fost schimbat ddupă 16 ani, din fruntea LPF. Anul viitor Mircea Sandu va pleca şi el, după 23 de ani de stat în fruntea FRF. Între aceste două mari mutări, Victor Piţurcă ar trebui să îşi încheie şi el al treilea mandat la naţională.

Cele mai importante faze ale meciului:

Min. 90+4 Finalul partidei, România a ratat prezenţa la CM 2014.

Min. 90 Meciul va fi prelungit cu patru minute.

Min. 86 Ultima schimbare la noi: Gicu Grozav a intrat în locul lui Bogdan Stancu.

Min. 84 Din poziţie bună, din colţul careului de 16 metri, Bogdan Stancu trage slab, iar Karnezis prinde fără probleme.

Min. 80 Grecii fragmentează jocul şi se tăvălesc secunde bune pe bazon la fiecare duel cu tricolorii.

Min. 76 Arbitrul le refuză tricolorilor un penalty, mingea centrată de Măţel l-a lovit în mână pe Holebas!

Min. 74 Samaris intră în joc la greci, în locul lui Karagounis.

Min. 72 Prima schimbare la greci, Torossidis este înlocuit cu Vintra.

Min. 68 De la staţia de amplificare se anunţă numărul spectatorilor de pe Arena Naţională: 53.174.

Min. 65 Latovlevici a executat lovitura liberă, puţin peste transversală.

Min. 64 Lovitură liberă pentru România, de la 18 metri. Tănase a fost faultat.

Min. 62 Şut Ovidiu Hoban, de la 20 de metri, Karnezis respinge cu dificultate, de lângă bară.

Min. 60 România s-a năsputit spre poarta elenă, iar susţinerea spectatorilor este fantastică. Tricolorii au avut două cornere succesive, iar Latovlevici a şutat de la 22 de metri pe lângă poarta lui Karnezis.

Min. 56 A doua schimbare în echipa noastră, Marius Niculae a intrat în locul lui Torje.

Min. 55 GOL ROMÂNIA! Golul serii a fost marcat de Torossidis, în propria poartă! Holebas a încercat să degajeze, însă a trimis mingea în piciorul lui Torossidis, de unde a ricoşat în poarta grecilor.

Min. 55 În primele 10 minute ale acestei reprize nu s-a înregistrat vreun şut spre niciuna dintre porţi.

Min. 49 O acţiune bună de atac a României se încheie cu centrarea defectuoasă a lui Măţel, care trimite mult prin spatele porţii.

Min. 46 A început repriza a doua! Tricolorii trebuie să marcheze trei goluri, fără să mai primească vreunul, pentru a duce meciul în prelungiri.

Repriza se încheie cu incidente pentru care probabil România va fi raportată la FIFA. O petardă a explodat în careul grecilor, iar Papastathopoulos are nevoie de îngrijiri medicale.

Min. 45 Finalul primei reprize.

Min. 45 Marica trage din 8 metri, peste poartă.

Min. 39 Maniatis trage din prima, Tătăruşanu prinde.

Min. 36 România nu reuşeşte să găsească breşe în defensiva adversă şi în lipsă de idei aruncă baloane în careu, grecii respingându-le fără probleme. Golul primit pare să le fi afectat moralul tricolorilor.

Min. 32 Latovlevici trage de la 22 de metri, uşor lateral stânga, dar departe de poarta lui Karnezis.

Min. 26 Prima schimbare în naţionala României. Latovlevici intră în teren, în locul lui Răzvan Raţ.

Min. 23 GOL GRECIA! Mitroglu profită de faptul că Măţel nu a făcut la timp pasul la ofsaid, scapă singur cu Tătăruşanu şi îl învinge pe portarul nostru. România – Grecia 0-1!

Min. 22 Grecii sunt din nou periculoşi. Samaras a reluat cu capul pe lângă bară, din centrarea lui Karagounis.

Min. 19 Bogdan Stancu primeşte mingea la 25 de metri, se întoarce spre poarta grecilor şi şutează, dar Karnezis prinde fără probleme balonul.

Min. 17 Grecii au cea mai mare ocazie a meciului! Holebas şutează pe jos, din 12 metri lateral stânga, la colţul lung, Tătăruşanu respinge în corner!

Min. 12 Lovitură liberă de pe stânga, executată de Maxim, însă centrarea e prea aproape de linia porţii şi Karnezis reţine.

Min. 10 Chiricheş ne dă emoţii! A încercat să iasă în dribling din apărare, dar a fost deposedat de Karagounis, care a fost pe punctul de a scăpa singur cu Tătăruşanu, dar fundaşul nostru a revenit şi a recuperat mingea.

Min. 8 Torje are o incursiune bună pe dreapta, trece spectaculos de Holebas şi centrează pe linia de 6 metri, dar fundaşii greci reuşesc să respingă.

Min. 6 Torje trage primul şut la poartă, dar mingea trece pe lângă stâlpul din dreapta lui Karnezis.

Min. 5 România a început bine şi a stat până acum mai mult în terenul Greciei.

Min. 3 Primul corner al meciului aparţine României. Torje centrează în careu, dar respinge Samaras.

Min. 1 A început partida România – Grecia. Tricolorii trebuie să înscrie cel puţin două goluri! Hai, România!

Componenţa formaţiilor:

România: Tătăruşanu – Măţel, Goian, Chiricheş, Raţ – Hoban – Torje, Stancu, Tănase, Maxim – Marica. Selecţioner: Victor Piţurcă.

Grecia: Karnezis – Torosidis, Papastathopoulos, Siovas, Holebas – Maniatis, Karagounis, Tziolis – Salpingidis, Mitroglou, Samaras. Antrenor: Fernando Santos.

Citeşte şi ROMANIA – GRECIA. Incidente înainte de meci, zeci de suporteri au fost reţinuţi

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Cât costă kilogramul de carne de miel în Piața Obor. Partea din animal care se vinde cu 29 de lei
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Cum arată cozonacul perfect. Rețeta Sandei Marin
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marea Britanie a pus interdicție la graniță. Decizie pentru românii care stau sau merg în Regatul Unit
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Scad drastic dobânzile la rate. Decizia Băncii Centrale aduce vești bune românilor
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai