România, încremenită de ger VIDEO

Gerul năprasnic a pus stăpânire pe România, care îngheaţă la propriu. Noaptea de luni a fost greu de suportat şi nici dimineaţa de marţi nu a fost mai bine. Temperaturile au coborât sub cele din prognoză, astfel că la Întorsura Buzăului au fost minus 29 de grade, la Braşov minus 24, iar la Bucureşti minus 22 de grade.
Romania TV
31 ian. 2012, 10:12
România, încremenită de ger VIDEO

Românii au trecut cu greu şi peste noaptea de luni spre marţi, nu numai din cauza gerului ci şi din cauza faptului că viscolul a revenit în unele zone. În ţară multe şcoli şi grădiniţe au fost închise. De asemenea au fost închise câteva drumuri şi în Buzău, iar luni noaptea în Vrancea zeci de autoturisme şi TIR-uri au rămas blocate în nămeţi timp de câteva ore.

Pentru următoarele trei nopţi meteorologii nu au veşti bune. În Moldova, Dobrogea, Transilvania, Muntenia, Oltenia şi în Maramureş minimele nocturne vor fi cuprinse între minus 27 de grade şi minus 17, iar temperaturile pe timp de zi vor fi sub semnul minusului în termometre. De asemenea în Dobrogea, în Bărăgan şi în Sudul Moldovei vântul va bate în rafale şi va avea viteze între 40 şi 50 de kilometri la oră, fapt care va intensifica senzaţia de frig.

Minus 14 grade s-au înregistrat la Câmpina în judeţul Prahova, atât de frig încât apa a îngheţat instantaneu. Iar oamenii abia au putut să-şi pornească maşinile.

Ger de crapă pietrele a fost şi la Iaşi. La minus 14 grade nici măcar maşinile nu au mai pornit la prima cheie. Conducătorii auto trebuie să se trezească cu cel puţin jumătate de oră mai devreme, dacă nu vor să întârzie la serviciu.

După miezul nopţii la Sibiu se înregistrau minus 19 grade, iar frigul era pătrunzător. Poliţiştii aflaţi în patrulare nu au fost lăsaţi la greu. Colegii lor de la secţii le-au dus ceai fierbinte. Luni noaptea, poliţiştii au căutat oameni ai străzii pentru a-i salva de ger, cazându-i în adăposturi special amenajate.

Şi în Baia Mare, zeci de oameni ai străzii au fost adunaţi şi duşi la adăposturi. Până la miezul nopţii, de pe străzile municipiului Baia Mare au fost ridicaţi 25 de oameni fără adăpost.

„Încercăm să prevenim decesul sau îmbolnăvirea acum când e ger persistent”, a declarat Dan Bucă, CJSU Maramureş.

Şi trenurile au rămas blocate în nămeţi. În judeţul Constanţa 15 călători au îndurat ore în şir frigul după ce locomotiva a rămas înţepenită în nămeţi. Troienele atingeau pe alocuri chiar şi doi metri. Cinci ore s-au chinuit lucrătorii să scoată locomotiva din zăpadă. Autorităţile au pus la dispoziţie două autocare pentru ca oamenii să ajungă la destinaţie.

DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Ce va face Irinel Columbeanu de Sărbătorile Pascale: Ce meniu special va avea la azilul de bătrâni
Fanatik.ro
Băutura care are rolul de a preveni apariția unui AVC. E una dintre cele mai consumate din lume și e recomandată de medicul Vlad Ciurea
Capital.ro
Amendă pentru românii care folosesc numerar. Obligația legală când ai bani cash. Fiscul nu mai iartă
Playtech.ro
Oraşul din afara ţării populat de români. Aici sunt peste 500.000 de cetăţeni de-ai noştri
DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Adevarul
Orban o abandonează pe Lasconi și n-o mai susține în alegeri: „N-are nicio șansă”. Pe cine mizează acum
wowbiz.ro
Al patrulea deces la Spitalul Sfântul Spiridon din Iași! Gabriela Ștefănescu este doctorița care a fost găsită moartă după ce a participat la un simpozion medical. Ce au arătat rezultatele venite de la INML
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
BCR, sfaturi financiare de Sărbători. Cum pot românii să economisească
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Criminalul din Băleni, care a ucis și batjocorit o femeie de 80 de ani, a fost trimis în judecată! Ce a făcut acesta după ce i-a luat viața bătrânei
Cancan.ro
Bianca Drăgușanu, GOALĂ în public! S-a dezbrăcat în fața celor prezenți și apoi și-a... GALERIE FOTO
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Marele actor de care românii s-au despărțit cu durere. A fost cel mai bun. Nu poate fi uitat
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Imagini cutremurătoare cu Rareș Ion, tânărul care a murit după supradoză, filmate de Maru. Se vede clar cum i-a procurat substanțe interzise, deși neagă că ar avea o implicare. Prietena lui Rareș rupe tăcerea: "Își bătea joc de el"
Cât de periculoasă este vopseaua de ouă. Atenționarea specialiștilor pentru sănătatea noastră
MediaFlux
Taxa ”ascunsă” la plata cu cardul. La ce trebuie să fim atenți
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
„Farmacia verde” din curte. Cristela Georgescu dezvăluie secretele unei plante-minune: Uscați sau faceți ceai