România, interzisă să ia cuvântul la Consiliul de Securitate al ONU. Gabon e ţara care ne-a închis gura, MAE a reacţionat cu consternare

Ministerul Afacerilor Externe regretă decizia Preşedinţiei gaboneze a Consiliului de Securitate al ONU de a nu permite reprezentanţilor României şi Lituaniei să ia cuvântul în cadrul reuniunii din data de 21 octombrie, pe tema aspectelor umanitare din Ucraina.
Daniel Spătaru
23 oct. 2022, 18:58
România, interzisă să ia cuvântul la Consiliul de Securitate al ONU. Gabon e ţara care ne-a închis gura, MAE a reacţionat cu consternare

Potrivit unor precizări de presă transmise duminică de MAE, decizia este cu atât mai regretabilă cu cât Misiunea Permanentă a României pe lângă Naţiunile Unite fusese informată anterior că este înscrisă pe lista de vorbitori.

„Intervenţia României în cadrul reuniunii Consiliului de Securitate al ONU ar fi contribuit la o mai bună informare a membrilor Consiliului pe teme umanitare, precum gestionarea situaţiei celor peste 2,6 milioane de refugiaţi ucraineni care au intrat în România de la începutul războiului şi privind sprijinul acordat exportului de cereale din Ucraina prin care se ameliorează accesul la alimente şi se atenuează criza alimentară provocată de Rusia la nivel global”, au transmis reprezentanţii MAE.

Citeşte şi Klaus Iohannis, pesimist în privinţa războiului din Ucraina: „Trebuie să admitem că nu putem şti când acest război neprovocat se va încheia. Integrarea refugiaţilor în societăţile ţărilor gazdă necesită eforturi”

Conform aceleiaşi surse, au fost efectuate deja demersuri pe lângă Preşedinţia gaboneză şi pe lângă alţi membri ai Consiliului, pentru a exprima dezamăgirea faţă de revizuirea deciziei.

Intervenţia României a fost transmisă ulterior în scris, ca document oficial al sesiunii.

Citeşte şi Peste 48.000 de copii au văzut lumina zilei în Ucraina de la începutul conflictului armat. Aproape jumătate dintre refugiaţi s-au reîntors la casele lor, deşi războiul e departe de a se fi terminat

DailyBusiness
România evită recesiunea în 2025, dar stă pe un butoi cu pulbere economic. Adrian Vasilescu (BNR): Trebuie să stăpânim inflația!
Spynews
A început Săptămâna Patimilor. Tradiții și obiceiuri pentru fiecare zi înainte de Paște
Bzi.ro
Loredana Groza s-a sărutat cu un cal! Ipostază șocantă a devenit virală! – FOTO
Fanatik.ro
Ce este laptele UHT vândut în supermarketuri, de fapt. Mulți români îl cumpără fără să știe
Capital.ro
Se schimbă banii. Termen pentru trecerea la Euro, 1 ianuarie 2026. Bancnotele vor trebui înlocuite
Playtech.ro
Titlu de proprietate emis ilegal în România. Cum anulezi documentul
DailyBusiness
Revoltă la ANL: Angajații acuză sabotaj guvernamental și cer stoparea reorganizării care lasă zeci de oameni pe drumuri!
Adevarul
De ce nu poate Putin să oprească războiul. Cinci capcane pe care și le-a întins singur
wowbiz.ro
Incredibil ce a spus Mihai Sturzu de la HI-Q despre Dana Nălbaru și viața pe care o duce fosta lui colegă acum: „Nici nu-ți dai seama că e trădare”
Spynews
Alexia Eram a plecat în vacanță! Ce destinație europeană a ales influencerița / FOTO
Spynews
Cât de mare a crescut fiul cel mic al lui Adrian Mutu. Tiago a împlinit 8 ani / FOTO
Evz.ro
Zodiile care fac scandal din orice. Sunt de evitat
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Cătălina Ponor s-a transformat dintr-o gimnastă eroină într-o mamă gospodină. La 37 de ani, marea campioană s-a dedicat familiei
kanald.ro
BREAKING NEWS Șoferul autoturismului care a fost evitat de microbuzul căzut în Dunăre a fost dus la spital! Câte persoane s-ar fi aflat în microbuz
Cancan.ro
Scărlătescu a băut până a ADORMIT în fund! Imagini ȘOC: a căzut și...
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă nouă pentru proprietarii de locuințe. Se va achita obligatoriu la nivel național. Cine schimbă legea
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Jordan Chiles, rivala Anei Bărbosu, a arătat poate prea mult într-un costum de baie
stirilekanald.ro
Polițista de penitenciar, relații amoroase cu un deținut în celulă VIDEO
Crin Antonescu l-ar învinge pe George Simion în turul 2 al alegerilor prezidenţiale. Rezultatele ultimului sondaj CURS
MediaFlux
România, în pericol în următoarele luni! Șeful Armatei Române avertizează privind un atac al Rusiei
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Românii care stau la bloc riscă procese și executări silite dacă nu respectă această regulă