Un nou fenomen extrem a lovit Romania după viscolul cumpli: de data asta, avem ger ca in siberia în toată ţara. Temperaturile au coborit pana la -22 de grade , avem şi recordul anului pana acum, in capitală s-a ajuns la – 17 grade. Sute de oameni au fost salvaţi de la inghet in ultima clipă de autorităţi, salvările au lucrat la foc continuu noaptea trecută. În continuare, zeci de drumuri sunt blocate în acest moment de nămeţi care ajung şi la doi metri.
În Tulcea este cumplit. Vântul suflă cu aproape 90 de kilometri pe oră, iar aproape toate ieşirile din oraş sunt închise. Vântul extrem de puternic făcând inutilă munca drumarilor. Din cauza zăpezii, şcolile din întregul judeţul Tulcea vor rămâne închise.
În judeţul Galaţi, autorităţile sunt în continuare depăşite de viscol, iar satul Scânteieşti este complet izolat. În caz de urgenţă, în localitate se poate ajunge doar cu şenilata. Zece persoane care trebuiau să ajungă la o înmormântare în Scânteieşti au fost oprite într-o localitate de lângă şi cazate în sediul primăriei. În plus, în toate satele şi comunele din judeţ şcolile vor rămâne închise.
Şoferii blocaţi pe drumurile din judeţul Brăila au fost ajutaţi de jandarmi şi reprezentanţii Crucii Roşii. Aceştia le-au oferit oamenilor ceai cald. Inclusiv doi medici rezidenţi din Bucureşti au primit cu bucurie ceaiul.
Zecile de persoane blocate în Hârşova au putut pleca spre Constanţa. După ce drumurile s-au deschis, poliţia a organizat un convoi de 134 de maşini şi 38 de camioane. Autoturismele au plecat înspre Constanţa însoţite de echipaje ale Poliţiei Rutiere, dar şi de utilaje de deszăpezire.
„Vântul n-a încetat, nu s-a diminuat, cantitatea de zăpadă a fost destul de mare, intervenţiile de deszăpezire au fost ineficiente şi a trebuit să ne concentrăm pentru a scoate din zăpadă persoanele care s-au împotmolit în zăpadă”, a declarat primarul din Tulcea.
În judeţul Ialomiţa, zeci de pacienţi care aveau nevoie de dializă au rămas blocaţi în localităţile lor din cauza nămeţilor. În unele locuri, troienele au 2 metri înălţime. Potrivit România TV, medicii au rămas cu ambulanţele înzăpezite, dar într-un final, au reuşit să ajungă la pacienţi.
Ambulantele au reuşit cu mare dificultate să ajungă la pacienţii care aveau nevoie de dializă.
Pe drumul judeţean care leagă Slobozia de Ţăndărei, rafalele de vânt puternice au făcut zadarnică muncă drumarilor. Mulţi oameni nu au mai aşteptat că drumul să fie desfundat şi au luat-o pe jos. Deşi ninsoarea s-a oprit, vântul extrem de puternic face în continuare ravagii.
După două zile de viscol intens, troienele de zăpadă au ajuns să depăşească înălţimea gardurilor. Circulaţia în judeţ este aproape imposibilă. Drumurile sunt pline de gheaţă, iar vântul spulberă zăpada. Probleme grave sunt şi în localitatea Ciulniţa. Oamenii susţin că nu s-a intervenit cu niciun utilaj şi nu pot ieşi din sat.
Misiune dramatică de salvare pentru o tânără cu fractură de coloană, în Vaslui. Fata, care avea dureri cumplite,
a aşteptat 8 ore ca medicii salvatori să ajungă la ea. Elicopetrul nu putea ajunge din cauza vântului, iar cu şenilata nu putea fi scoasă, aşa că singura şansă a fost aceea a deszăpezirii drumului.
GER POLAR în România. Temperaturi resimţite de minus 40 de grade. Vezi HARTA cu TEMPERATURILE
Alimentarea cu energie electrică este întreruptă în 8 localități din județele Constanța și Călărași
Alimentarea cu electricitate era întreruptă, marți dimineață la ora 10,00, în 8 localități din județele Călărași și Constanța, în urma viscolului și a căderilor masive de zăpadă din ultimele zile, potrivit unui comunicat al Enel România, remis AGERPRES.
Astfel, în județul Constanța sunt nealimentate în total 5 linii electrice aeriene de medie tensiune, 3 linii electrice aeriene de medie tensiune, parțial, precum și 33 posturi de transformare, fiind afectate 5 localități (Saraiu, Miorița, Vulturu, Cloșca, Dulgheru) și parțial Hârșova. Se lucrează la remedierea avariei ce afectează parțial localitatea Cumpăna, pentru refacerea liniei aeriene de medie tensiune ce a fost doborâtă de viscol la pământ pe o distanță de 1,2 km.
În județul Călărași, sunt nealimentate parțial 6 linii electrice aeriene de medie tensiune și 13 posturi de transformare, fiind afectate 3 localități (Dragalina, Bosneagu, UM Bărăganu).
În județele Tulcea și Ialomița, unde au fost înregistrate, de asemenea, întreruperi, toți consumatorii au fost alimentați cu electricitate.
„În toate zonele se înregistrează deranjamente individuale și colective datorate condițiilor meteo pentru remedierea cărora se intervine. Printre cauzele care au dus la producerea incidentelor, pe fondul condițiilor meteo deosebite, se numără izolatori sparți și conductori rupți, chiciură depusă pe elemente de rețea, galopaj al conductoarelor ca urmare a vântului extrem de puternic (conductoarele se apropie din cauza vântului și se produce arc electric, ceea ce conduce la întreruperea furnizării de electricitate)”, se mai arată în comunicat.
După valul de ninsori, meteorologii anunţă pentru zilele următoare vreme deosebit de rece, geroasă îndeosebi dimineaţa şi noaptea în majoritatea zonelor ţării. Începând de duminică seara, apar din nou ninsorile în regiunile vestice, centrale şi nordice.