România primeşte finanțare europeană pentru colectarea de plasmă de la donatorii care au avut coronavirus. Anunţul făcut de autorităţi

Anunţ important pentru ţara nostră. Se pare că reprezentanţii Comisiei Europene au anunțat luni că au selectat 24 de proiecte privind colectarea plasmei de la donatorii care s-au recuperat după ce au avut coronavirus.
Alina Costache
11 ian. 2021, 13:55
România primeşte finanțare europeană pentru colectarea de plasmă de la donatorii care au avut coronavirus. Anunţul făcut de autorităţi
donare plasmă

România primeşte finanțare europeană pentru colectarea de plasmă de la donatorii care au fost infectaţi de COVID. De asemenea, va fi finanţată şi realizarea de transfuzii pentru pacienții care trec prin boală, acestea urmând să se deruleze în 14 state membre, inclusiv în România, plus Marea Britanie, și care vor fi finanțate cu 36 milioane de euro.

România primeşte finanțare europeană pentru colectarea de plasmă de la donatorii care au avut coronavirus

Proiectele, care vor avea loc în Belgia, Bulgaria, Croația, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Irlanda, Italia, Polonia, Portugalia, România, Spania, Slovenia și Marea Britanie, sunt naționale sau regionale și vor implica, în majoritatea cazurilor, distribuirea fondurilor către centre locale de colectare a sângelui sau a plasmei, peste 150 în total, precizează un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Decizia vine în urma invitației pe care Comisia Europeană a transmis-o, în luna iulie 2020, către 200 de servicii de recoltare de sânge din întreaga UE să solicite finanțare pentru achiziționarea de echipamente de plasmafereză, respectiv echipamente pentru recoltarea de plasmă de la donatori, fondurile putând fi alocate atât serviciilor publice, cât și ONG-urilor autorizate care recoltează plasmă.

Cum funcţionează tratamentul. Transfuzia de plasmă este utilizată ca alternativă pe termen scurt la vaccinuri

Potrivit sursei citate, tratamentul constă în transferul de plasmă de convalescenți către pacienții bolnavi pentru a le stimula imunitatea și capacitatea de a se lupta cu boala.

Transfuzia de plasmă este utilizată, de asemenea, pentru purificarea anticorpilor în vederea producerii unui medicament specific împotriva COVID-19 (imunoglobină) ca alternativă pe termen scurt la vaccinuri.

Subvențiile vor sprijini achiziționarea de mașini de plasmafereză și echipamente asociate, inclusiv truse de colectare, echipamente de depozitare sau teste de laborator.

Citeşte şi: Donare plasmă. O profesoară a făcut un gest impresionant de ziua ei de naştere: a ales să contribuie la tratamentul pacienţilor infectaţi cu SARS CoV 2 donând plasmă
 

 

DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Spynews
Incredibil! Ce a postat un șofer de ridesharing pe Tiktok după ce Ruby i-a fost clientă: “Ai fi putut să…” | FOTO
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Șase zodii primesc ajutor divin în următoarele 7 zile. Balanțele sunt cele mai avantajate
Capital.ro
Permis de conducere 2025. Șoferii amendați pe loc din cauza permisului. NU se ține cont că e valabil
Playtech.ro
Mișcarea „istorică” făcută de Prințul William la funeraliile Papei Francisc. Viitorul rege a avut o reacție senzațională, abia acum s-a aflat
DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Adevarul
Momente de teroare pentru o femeie din Brooklyn, atacată de un grup de evrei ortodocși. „Amenințau cu violul, scandau «moarte arabilor»”
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Bogdan Mocanu nu scapă! Cum răspunde artistul acuzațiilor conform cărora ar fi fost în vacanță cu Andra Volos: "Da, am fost în Italia..."
Spynews
Încă o aroganță marca Tzancă Uraganu! Și-a aprins trabucul cu o bancnotă de 100 de dolari. Reacția fanilor | VIDEO
Evz.ro
Rețetele secrete, doar pentru Ceaușescu. Prăjitura preferată a dictatorului
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Trei români și-au pierdut viața într-un accident rutier, în Ungaria! Aceștia urmau să ajungă la muncă, în Franța
Cancan.ro
Klaus Iohannis nu mai arată așa cum îl știai. Cum s-a schimbat fostul președinte, după ce a demisionat
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Decizie pentru românii cu mașini vechi. Primesc 10.000 de lei de la stat. Înscrieri din 30 aprilie, ora 10:00
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Ea este Andreea Cristiana, eleva de clasa a XI-a din Iași care s-a speriat de un urs și s-a înecat în Lacul Frumoasa din Harghita
Explozie uriașă la cel mai mare port din Iran! Sunt zeci de morți și peste 700 de răniți
MediaFlux
Cel mai nou sondaj pentru alegerile prezidențiale. Scade diferența dintre primii doi candidați
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
A cumpărat Bitcoin de 1,4 miliarde de dolari şi depăşeşte de peste 50 de ori Tesla la deţinerile de criptomonede