Românii au anul acesta un buget mai mare pentru cheltuielile de Paşte decât cel din 2014

Românii rămân tradiționaliști în ceea ce privește obiceiurile pe care le au legate de Sărbătorile Pascale, iar starea lor de spirit este una de relativ optimism în preajma Sărbătorilor de Paști, potrivit unui studiu realizat de Institutul Român pentru Evaluare și Strategie, în aprilie 2015.
Iulian Tudor
10 apr. 2015, 12:05
Românii au anul acesta un buget mai mare pentru cheltuielile de Paşte decât cel din 2014

La nivelul general al populației, starea de spirit înainte de sărbători este una de relativ optimism, nemulțumirea față de direcția în care merge țara este mult mai scăzută decât în anii precedenți în această perioadă. Jumătate dintre respondenți cred că direcția în care se îndreaptă țara este una greșită, în timp ce 40% cred că direcția este bună. Spre comparație, în perioada 2010-2013, în  perioada sărbătorilor pascale, proporția celor care apreciau drept greșită direcția în care merg țara se situa între 69% (în 2013) și chiar 80% (în 2011).

Mai mult, perspectiva financiară în acest an este una mai optimistă, având în vedere că procentul celor care spun că banii pe care îi au pentru Sărbătorile de Paști le vor ajunge pentru tot ceea ce este necesar este cel mai mare din ultimii ani – 39% în 2015, față de 38% în 2013 sau chiar 22% în anul 2011.

Totuși, aproape jumătate dintre cei chestionați cred că în acest an vor cheltui la fel ca și anii trecuți pentru sărbătorile pascale, iar 4 din 10 respondenți spun că suma alocată pentru acest an se situează între 100 și 500 de lei, iar aproape un sfert dintre cei chestionați declară că vor cheltui între 501 și 1.000 de lei.

11% dintre participanții la acest studiu – cu 4% mai mulți decât în anul 2013 – susțin că bugetul familiei pentru acest an se situează între 1.001 și 1.500 de lei.

Dacă în anii precedenți criza era indicată drept unul din factorii care afectează bugetul pentru sărbătorile pascale, în acest an doar 38% mai cred acest lucru, în timp ce 58% dintre respondenți cred în mică măsură sau chiar deloc în impactul crizei.

Comportament religios și aderența la tradiții

Aproape 9 români din 10 se autoapreciază ca fiind religioși. Procentul este unul stabil în ultimii 6 ani: 87% dintre respondenți s-au autoapreciat drept religioși în 2015, 88% în 2013, 89% în 2012, 90% în 2011 și 86% în 2010. Trei sferturi dintre participanții la studiu declară că obișnuiesc să meargă la biserică, procent relativ constant în ultimii 6 ani. Dintre religioșii practicanți, 15% spun că merg la biserică de câteva ori pe săptămână, 44% de câteva ori pe lună, 14% de câteva ori pe an, în timp ce 18% recunosc că merg la biserică doar la sărbătorile importante.

Două treimi dintre participanții la studiul IRES – 67% – sunt de părere că sărbătorile pascale ar trebuie să fie sărbătorite la aceeași dată atât de catolici, cât și de ortodocși.

80% dintre participanții la acest studiu spun că obișnuiesc să participe la slujba de Înviere, cu 5% mai puțini decât în 2013. Dintre aceștia, trei sferturi susțin că vor merge și în acest an la slujba de Înviere. Cât privește slujba din Duminica de Paști, 61% spun că obișnuiesc să participe. 8 din 10 respondenți declară că vor merge în acest an să ia paști.

Aproape toți cei chestionați spun să sărbătoresc Paștele, însă unul din 10 respondenți nu cunosc semnificația acestei sărbători. În timp ce 82% spun că de Paști se sărbătorește învierea lui Hristos, 7% cred că sărbătorim nașterea lui Isus Hristos, 3% dau alt răspuns, iar 4% nu știu sau nu își amintesc.

Mai mult de jumătate dintre participanții la acest studiu – 54% – susțin că tradițiile de sărbători sunt foarte importante pentru ei, iar mai bine de o treime le consideră importante (36%). 6 din 10 respondenți susțin că în regiunea în care locuiesc nu sunt obiceiuri tradiționale specifice sărbătorilor pascale. Dintre cei 35% care spun însă că există obiceiuri tradiționale, cei mai mulți menționează : vopsitul ouălor (16%), mersul la ”udat”/ ”stropit” (14%), mersul la biserică în noaptea Învierii (8%) sau tăierea mielului (5%).

CITEŞTE ŞI: Cât costă MASA DE PAŞTE în 2015

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Ce înseamnă culorile de pe ambalajele de pâine, de fapt. Mulți români le cumpără, dar puțini sunt atenți la acest detaliu
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
Playtech.ro
Când intră pensiile pe card în luna mai? Întârzierea care va afecta mulţi pensionari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Fenomenul turistic post-Schengen: Destinația care îi atrage pe români
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte