Românii au început să primească facturile restante de la Hidroelectrica. Cât trebuie să plătească un bărbat pentru trei luni și jumătate

După luni de întârziere, clienții Hidroelectrica au început să primească facturile restante, pe o lună, două sau chiar patru.
Alina Costache
01 mart. 2023, 13:54
Românii au început să primească facturile restante de la Hidroelectrica. Cât trebuie să plătească un bărbat pentru trei luni și jumătate

Unii clienți Hidroelectrica au primit facturile pentru o lună, alții pentru două luni și alții chiar pentru aproape trei luni.

„Au apărut facturile Hidroelectrica pentru iulie 2022! 

Așa cum ați putut vedea, cei de la Hidroelectrica au început să emită facturi pentru luna iulie 2022. 

Atenție! Facturile se emit în decursul mai multor zile (2-3 săptămâni), deci nu vom primi toți facturile azi sau mâine”, scrie administratorul unui grup de pe o rețea socială, destinat facturilor.

O parte dintre clienți au rămas plăcut surprinși de valoarea facturii primite, iar alții au fost șocați de faptul că au primit o singură factură pentru mai multe luni.

Un bărbat din Alba, la un an după ce a făcut transferul la Hidroelectrica, a primit a doua factură de la companie, pentru consumul din lunile 16 aprilie și 31 iulie 2022, adică o singură factură pentru o perioadă de trei luni și jumătate.

Suma de plată, pentru un consum de 1404 kWh este de 954,67 lei.

Citește și: Ce se întâmplă cu facturile de la Hidroelectrica. Anunțul directorului instituției

Factură unică la energie

Facturile de energie electrică se schimbă, potrivit anunțului făcut de ANRE. Noul model se află în dezbatere publică.

Conform ANRE, facturile emise începând cu data de 1 aprilie 2023, pentru toți clienții casnici, vor conține noi infoemații.

„În vederea actualizării legislației secundare existente în raport cu modificările legislației primare aduse de Legea energiei electrice și a gazelor naturale nr. 123/2012, cu modificările și completările ulterioare, ANRE a elaborat şi supune consultării publice Proiectul de Ordin pentru aprobarea contractului-cadru de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal, a condițiilor generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal şi a modelului de factură aplicabil tuturor clienților casnici.  

Proiectul de Ordin prevede ca facturile emise pentru consumul de energie electrică înregistrat începând cu data de 1 aprilie 2023 pentru toţi clienţii casnici să respecte Modelul din Anexa 3, care conține informațiile prevăzute în Regulament, respectiv informații din factură și informații din anexa la factură, cele mai importante fiind:

  • numărul şi data emiterii facturii
  • datele de identificare şi de contact ale furnizorului, inclusiv o linie telefonică de asistenţă pentru clienţi, adresă de e-mail şi un formular electronic online care să permită înregistrarea automată a solicitării
  • modalitatea de transmitere a indexului autocitit
  • intervalul de timp în care clientul poate transmite indexul autocitit, care nu poate fi mai mic de 5 zile
  • numărul de telefon pus la dispoziţie de către OD (Operator de distribuţie) la care este racordat locul de consum la care clientul poate sesiza direct OD întreruperile în alimentarea cu energie electrică, precum şi alte probleme în alimentarea cu energie electrică
  • data de încetare a contractului, dacă contractul este încheiat pe perioadă determinată
  • perioada de facturare
  • cantitatea de energie electrică facturată
  • preţul final facturat exprimat în lei/kWh sau lei/MWh
  • data scadentă a plăţii.

Citește și: Noi reguli pentru furnizorii de energie care emit facturi cu întârziere. Ce vor fi obligați de luna aceasta. Lovitură pentru Hidroelectrica

De asemenea, printre anexele obligatorii la contract propunem să se regăsească următoarele documente:

  • Convenţia de consum încheiată de părţi
  • Datele din anexele la contractul pentru prestarea serviciului de distribuție încheiat de furnizor cu operatorul reţelei electrice corespunzătoare locurilor de consum care fac obiectul contractului,
  • Condiţiile generale de furnizare a energiei electrice în regim de serviciu universal
  • Oferta pentru serviciul universal” se arată într-un comunicat ANRE.

Noul Regulament îi obligă pe furnizori să accepte eșalonarea plăților datorate, dacă factura a fost emisă cu întârziere.

„Propunerea este ca în situațiile în care furnizorii de energie electrică, dacă emit facturi care includ o perioadă mai mare decât o lună sau nu respectă termenul de facturare prevăzut în contractul cu clientul, atunci la cererea clienților, vor fi obligați să acorde plata eşalonată pentru o perioadă cel puțin egală cu perioada facturată.

Deci, dacă emite o factură cu consumul a două luni atunci practic, la cererea clientului, va fi obligat să acorde o plată în două rate”, a declarat Zoltan Nagy-Bege, vicepreședintele ANRE.

 

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Andreea Esca a vorbit despre plecarea de la Pro TV: Ce plan de rezervă are prezentatoarea
Fanatik.ro
Când se spală în Săptămâna Luminată, fără să fie păcat. Zilele în care nu ai voie să faci nimic
Capital.ro
Obligatoriu pentru cei care au pomi în curte. Ce trebuie să facă neapărat în luna aprilie
Playtech.ro
37.000 de lei de la stat pentru o maşină nouă. Programul Rabla 2025, ghid de finanţare
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Legăturile secrete ale Vaticanului cu OZN-urile, dezvăluite: Succesorul Papei Francisc este îndemnat să spună „adevărul”
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Trei luni de închisoare dacă nu îți plimbi câinele. Cea mai absurdă lege naște polemici intense
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Vârsta de pensionare pentru femei ar putea fi redusă cu 3 ani și jumătate: Ce condiții există
Cancan.ro
Ce a făcut Tudor Duma, zis Maru, cu corpul lui Rareș Ion, înainte să îl părăsească. Detalii inedite din anchetă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxă dublată pentru șoferi. S-a decis oficial majorarea tarifului. A intrat în vigoare de azi, 23 aprilie
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Fructul care îți curăță colonul, întărește inima și te scapă de pofta de dulce. Costă cât o pâine
MediaFlux
Zelenski l-a enervat iar pe Trump. Americanii au oprit brusc negocierile
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Parlamentul i-a cules de pe drumuri: partidul POT a umplut senatul și camera cu indivizi fără ocupație, fără venituri și fără rușine