Pentru a fi luați în calcul pentru această mărire, românii trebuie să fi lucrat înainte de 2001. Mai mult, până la data de 1 martie trebuiau trimise deja adeverinșe că au venituri nepermanente care nu le-au fost luate în calcul la marea recalculare. Astfel, peste un milion de români ar urma să primească între 100 și 700 de lei în plus la pensie.
Până în acest moment, nicio casă de pensii din vreun județ nu primise softul care ar urma să recalculeze pensiile la mica recalculare, însă, de săptămâna viitoare, acest program ar urma să fie operațional.
Conform informațiilor furnizate de funcționarii de la casele de pensii, creșterea pensiilor nu va fi atât de mare ca la marea recalculare. La marea recalculare pensia a crescut, în medie, cu 26%, adică cu 540 de lei.
La mica recalculare reșterile medii vor fi între 5 și 7%. Vor exista cel mai probabil creșteri de pensie între 100 și 700 de lei. Cei mai mulți bani vor ajunge la pensionarii care au avut sporuri și/sau ore suplimentare și au depus adeverințe pentru munca în acord.
Procesul se adresează pensionarilor care au ieșit la pensie înainte de aprilie 2001 și care au obținut, în timpul activității lor profesionale, venituri suplimentare neincluse în calculul pensiei. Pentru a beneficia de această recalculare, este necesar ca pensionarii să depună adeverințe care atestă aceste venituri la casele teritoriale de pensii.
Documente necesare: adeverințe care dovedesc veniturile suplimentare obținute înainte de aprilie 2001, precum sporuri, prime sau al 13-lea salariu
Aceste adeverințe pot fi obținute de la foștii angajatori sau din arhivele firmelor de arhivare.