Românii nu se uită la bani când vine vorba de băut. Vezi aici care este băutura preferată

În ciuda crizei, importurile de băuturi alcoolice s-au dublat aproape anul trecut, comparativ cu anul 2010. Dacă în 2010 s-a consumat mai multă bere, anul trecut, băutura de import preferată a românilor a fost vinul.
Nicu Stan
11 ian. 2012, 15:04
Românii nu se uită la bani când vine vorba de băut. Vezi aici care este băutura preferată

Potrivit unei statistici a Institutului Naţional de Statistică (INS), furnizată RTV.NET, valoarea totală a importurilor de băuturi alcoolice din 2011 a fost de 94 de milioane de euro, în timp ce, în 2010, suma importurilor la băuturi alcoolice a fost de doar 59 de milioane de euro.

Anul trecut cea mai mare cantitate de băutură de import a fost vinul, în timp ce în 2010 cele mai multe importuri de băuturi alcoolice au vizat berea.

Astfel, în 2011, pe mesele românilor sau pe cele ale restaurantelor şi barurilor româneşti au trecut 73.465 de mii de litri de vin, în timp ce anul 2010 a adus importuri din acest sortiment de 10.441 de mii de litri.

După vin, băutura cea mai cerută pe piaţă anul trecut a fost berea. Din acest sortiment, anul trecut, a fost importată o cantitate de 27.417 mii de litri, în timp ce în 2010 românii au băut 20.336 de mii de litri de bere de import.

Probabil din cauza preţului mai mare de vânzare, cea mai puţin cerută băutură alcoolică pe piaţa românească a fost anul trecut Whisky-ul.

Potrivit INS, cantitatea de băuturi alcoolice spirtoase importate anul trecut a fost de 7.497 de mii de litri, cu o valoare de 40 de milioane de euro. Importurile din 2010 au fost de 6.911 mii de litri, suma totală a importurilor fiind de 33,5 milioane de euro.

Cea mai puţin importată băutură alcoolică în România este cea de tip vermut, băuturi aromatizate cu plante sau substanţe aromatice.

Pe acest segment importurile de anul trecut indică o cantitate de 3.507 de mii de litri cu o valoare de 2,1 milioane de euro. În 2010, cantitatea de băuturi dulci a fost mai mică raportat la anul trecut, cantitatea fiind de 1.170 de mii de litri, suma cheltuită ridicându-se la 1,6 milioane de euro.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Cele 4 zodii care vor fi în al nouălea cer până pe 30 aprilie. Le așteaptă zile de poveste
Capital.ro
Modificare pentru mașină. RAR a schimbat legea. Șoferii care prezintă Poliției un certificat în plus
Playtech.ro
Unde trebuie să fie biroul notarial pentru o succesiune. Se dau bani degeaba la notari
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Știința îmbălsămării Papei Francisc: Pas cu pas, cum este pregătit trupul pentru a fi expus timp de trei zile fără semne vizibile de descompunere
wowbiz.ro
Ioana Tufaru, ceartă cu soțul: "Mi-am făcut bagajele și am plecat. Nu mai suportam..." | Declarații exclusive
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Standardizarea ar putea duce la pierderea unei comori a turismului românesc: A fost sub un asediu
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
CTP susține că JD Vance ar fi vinovat de moartea Papei Francisc. Care e motivul
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
TAXE mărite pentru români. Oamenii vor fi obligați la plată chiar din 2025: Mutăm dintr-un buzunar în altul
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Pensionarii cu vârsta de peste 65 de ani care primesc indemnizație socială vor primi bani pe cardurile
MediaFlux
Mâncare gratis pentru toată lumea. Revoluția globală Incredible Edible poate ajunge în România
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Inima simplă a unui Papă complicat: întâmplările care l-au făcut om, înainte să devină Sfânt Părinte