Românii, care protestează de mai bine de o săptămână în oraşele statului vecin, au susţinători şi în Republica Moldova. Mai mulţi tineri vor ieşi, astăzi, în faţa Ambasadei României de la Chişinău, pentru a-şi arăta solidaritate cu românii care cer demisia actualei guvernări din ţara vecină, potrivit publika.md.
Tinerii, membri ai Mişcării Conservatoare, condamnă acţiunile violente ale jandarmeriei faţă de protestatarii români şi faţă de jurnalişti şi susţin că cetăţenii României au dreptul la o viaţă mai bună.
Potrivit acestora, la fel ca politicienii din România, şi actuala guvernare de la Chişinău s-a îndepărtat de propriul popor. La manifestaţie vor participa aproximativ 50 de tineri.