Românii trebuie să aibă mare grijă la ce mănâncă. Potrivit specialistului, este recomandat „să mâncăm de toate”, însă cu moderaţie. De altfel, moderaţia este şi secretul pentru a avea o viaţă sănătoasă.
„În lumea modernă avem câteva probleme majore atunci când discutăm despre menţinerea unui intestin sănătos, spune medicul. „Aportul scăzut de fibre alimentare, acestea fiind printre componenţii alimentari care exercită cea mai mare influenţă asupra florei bacteriene intestinale, unele fibre având efecte prebiotice (sunt hrană pentru bacteriile intestinale).De asemenea, consumul excesiv de carne roşie şi alcool influenţează major echilibrul intestinal”.
Este o strânsă legătură între ceea ce se întâmplă în intestin şi sistemul imunitar, este concluzia oferită de Alexandru Nechifor, medic la Spitalul Judeţean Galaţi şi prorector la Universitatea „Dunărea de Jos”.
”Bacteriile care populează flora intestinală contribuie în mod esenţial la sănătatea sistemului imunitar al organismului, formând un scut de protecţie.
împotriva diferitelor afecţiuni ce pot apărea din cauza imunităţii scăzute. Este o strânsă legătură între ce se întâmplă în intestin şi statusul imunitar. Este adevărat că o problema la nivel intestinal afectează întreg organismul. Avem 100 de trilioane de microorganisme vii în intestine, ce cântăresc aproape 2 kg. Poate sună ciudat, dar fără aceste microorganisme, viaţa noastră, de multe ori nu ar fi posibilă.”
„În lumea modernă avem câteva probleme majore atunci când discutăm despre menţinerea unui intestin sănătos. Avem un aport scăzut de fibre alimentare, acestea fiind printre componenţii alimentari care exercită cea mai mare influenţă asupra florei bacteriene intestinale, unele fibre având efecte probiotice (sunt hrană pentru bacteriile intestinale).De asemenea, consumul excesiv de carne roşie şi alcool influenţează major echilibrul intestinal. Extrem de important este să menţinem un mix între ceea ce consumăm din punct de vedere alimentar şi efortul fizic şi psihic.”, mai spune medicul.