Romgaz avertizează asupra posibilităţii de a sista livrările de gaze către Electrocentrale Constanţa

Producătorul de gaze Romgaz are de încasat datorii restante de peste 16 milioane de lei de la Electrocentrale Constanţa şi avertizează asupra posibilităţii de sistare a livrărilor de gaze naturale dacă nu primeşte banii, potrivit unui comunicat al companiei.
Alina Costache
07 aug. 2018, 12:28
Romgaz avertizează asupra posibilităţii de a sista livrările de gaze către Electrocentrale Constanţa

„Romgaz a efectuat, începând cu data de 1 octombrie 2017, în baza contractului încheiat cu Electrocentrale Constanţa, livrări de gaze naturale în conformitate cu solicitările clientului. Pe tot parcursul derulării contractului, Electrocentrale Constanţa a înregistrat datorii restante. Până în prezent, facturile aferente consumului, la data de 30 iunie 2018, se ridică la suma de peste 15,76 milioane lei, din care datoria restantă, facturată, este de 1,158 milioane de lei”, se arată în comunicat.

Romgaz, cu acordul Consiliului de Administraţie, a eşalonat aceste datorii restante, prin convenţie încheiată în luna aprilie a acestui an, iar datoriile au ajuns în prezent la peste 16,28 milioane de lei.

Din aceste datorii, până la 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanţa a achitat 1,271 milioane de lei reprezentând primele două rate de eşalonare şi parţial a treia rată, la care se adaugă dobânzi aferente.

La data de 31 iulie 2018, Electrocentrale Constanta avea de achitat 1,158 milioane de lei reprezentând restanţa la a treia plată, conform convenţiei amintite. De asemenea, erau înregistrate restanţe şi către compania de distribuţie a gazelor naturale.

Totodată, în lunile iunie şi iulie ale anului curent, deşi a fost notificată, Electrocentrale Constanţa nu şi-a îndeplinit obligaţiile de plată în avans, conform prevederilor contractuale în vigoare.

„Romgaz subliniază că, în lipsa plăţilor imediate a datoriilor conform contractului, va fi obligată să sisteze livrările de gaze naturale către Electrocentrale Constanţa. Romgaz îşi manifestă în continuare disponibilitatea şi sprijinul de a fi găsite soluţii astfel încât să fie respectate prevederile contractuale conform legislaţiei în vigoare”, se mai arată în comunicat.

DailyBusiness
Peste 223.000 de români ar vrea să muncească, dar sunt blocați!
Spynews
Mihai Leu, transportat de urgență la spital. Fostul campion e în stare critică la Terapie Intensivă. A fost adus la Spitalul Fundeni cu elicopterul
Bzi.ro
Laura Cosoi, apariție neașteptată în costum de baie! Arată senzațional la 43 de ani, după 4 nașteri
Fanatik.ro
Cinci zodii încep luna mai în forță. Noroc cu carul în următoarele 20 de zile. Fecioarele, cele mai avantajate
Capital.ro
ANAF nu te lasă să păstrezi toți banii câștigați. Fiscul te taxează cu 40%. Românii sunt datori la stat
Playtech.ro
Cât e ajutorul social în Spania în 2025. Ce condiții trebuie să îndeplinească un român pentru a-l primi
DailyBusiness
Șomajul atinge un minim istoric de 3,33%, impulsionat de relansarea economică europeană
Adevarul
„Acea națiune va fi zdrobită foarte curând”. Trump spune că încearcă să salveze Ucraina
wowbiz.ro
România, fără curent în următoarele zile! Vestea vine după blackout-ul din Spania și Portugalia. Lista zonelor care nu vor avea electricitate. Ce se întâmplă, de fapt?
Spynews
Andrew Barabancea, fiul Ozanei Barabancea, a suferit infarct la 24 de ani. Care e starea de sănătate a tânărului / FOTO
Spynews
Mihai Mitoșeru, primele declarații despre noua iubită! Este prima relație oficială după divorț
Evz.ro
Trei zodii care vor atinge succesul financiar în luna mai. Li se schimbă destinul
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
FOTO. Simona Halep, în costum de baie şi cămaşă transparentă! Cât costă geanta Marni de plajă
kanald.ro
Românii din acest oraș sunt sfătuiți să evite apa de la robinet! Primarul a făcut anunțul
Cancan.ro
BREAKING | Vești proaste de la spital despre Mihai Leu. Sportivul român a fost indus în comă pentru a nu
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Permis de conducere pentru pensionari. UE ordonă control obligatoriu. Vin reguli noi din 2025
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Gimnasta a făcut avere din alte activități: „Bărbații mi-au cerut apa în care m-am spălat”
stirilekanald.ro
Restaurant mistuit de flăcări. Cel puțin 22 de oameni au murit
Pană de curent în România. Autorităzile au făcut acum anunțul: zonele afectate
MediaFlux
ANAF are o nouă țintă. Informații pentru românii care merg la medic
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Când lecțiile vin de la repetenți: ce ne transmite JD Vance înainte de alegeri