Romi din România, condamnaţi la închisoare în Franţa după ce şi-au trimis copiii să fure la Disneyland Paris

Doi romi români, care şi-au trimis copiii să fure de la turiştii străini ce vizitau parcul de distracţii Disneyland Paris, au fost condamnaţi de o instanţă franceză la cinci, respectiv şase ani de închisoare, informează site-ul cotidianului Ouest-France.
Romania TV
01 sept. 2017, 07:08
Romi din România, condamnaţi la închisoare în Franţa după ce şi-au trimis copiii să fure la Disneyland Paris

Marian Tinca (57 de ani) a primit şase ani de închisoare, iar fosta lui soţie, Maria Iamandita (51 de ani), a fost condamnată la cinci ani, se arată într-un comunicat al Tribunalului corecţional din Meaux. Procurorul de caz a cerut opt ani de închisoare pentru cei doi acuzaţi.

Ceilalţi şapte membri ai clanului implicaţi în această vastă reţea de hoţi de buzunare, care opera în zona Disneyland Paris şi în mijloacele de transport public din Paris, adică cei patru copii majori ai cuplului şi partenerii lor, au primit pedepse de la 2 la 4 ani de închisoare.

O femeie de 38 de ani, care avea legături cu reţeaua, ale cărei fiice făceau parte din gruparea infracţională, a fost condamnată la 4 ani de închisoare.

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea proprietăţilor dobândite în România cu banii furaţi în Franţa.

Reţeaua de hoţi de buzunare a fost dezmembrată în luna februarie a anului trecut. Se estimează că prejudiciul cauzat de această grupare infracţională se ridică la cel puţin un milion de euro, în perioada ianuarie 2014-februarie 2016.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
EXCLUSIV / Robert Lele, anchetat de procurori după ce a bătut-o pe Andra Volos. Manelistul a fugit și Poliția nu l-a mai găsit acasă
Bzi.ro
Reacția lui Gigi Becali, după ce Guvernul a declarat zi de doliu național în urma morții Papei Francisc: „Nu plâng la mormânt străin!”
Fanatik.ro
Fructul care a ajuns sa fie cultivat în locul caiselor într-o zonă celebră din România. Rezistă la îngheț, e delicios și românii adoră să-l mănânce
Capital.ro
Călin Georgescu a avut dreptate! Anunț de ultimă oră despre anularea alegerilor
Playtech.ro
Ieşirea din indiviziune. Când se face pe cale amiabilă şi când se ajunge în instanţă
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Irina Loghin și Sofia Vicoveanca își păstrează tenul fără riduri cu ajutorul unui ingredient din bucătărie
wowbiz.ro
Fostul iubit al Danielei Crudu a fost declarat mort! Detalii halucinante
Spynews
Cătălin Dobrescu, fostul soț al Oanei Radu, și-a cerut iubita în căsătorie! Cum a reacționat Alina
Spynews
Cătălin Botezatu și Nicolle Fota se pregătesc de nuntă?! Iubita designerului a dezvăluit cum își dorește să arate rochia de mireasă
Evz.ro
Viorica de la Clejani, dedicație cu scandal pentru vicele CJ Timiș
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Raluca Zenga, apariție exotică într-un costum de baie cu o vedere generoasă, chiar în ziua de Paşte
kanald.ro
Avertizări de Cod Galben în toată țara. Vremea se schimbă radical între 25 și 27 aprilie
Cancan.ro
Lovitura primită de Mirela Vaida: OUT din grilă! A plecat de la Acces Direct pentru o emisiune pe Antena 1, anunțată cu surle si trâmbițe, dar…
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Turul 2 înapoi? Verdict dat de Augustin Zegrean: Spaima este ca nu cumva CCR să...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Prietena Soranei Cîrstea, divorțată de o vedetă TV! Pentru ea a părăsit-o milionarul pe Ana
stirilekanald.ro
Maria a murit de Paște, la slujba de Înviere. Femeia s-a prăbușit la pământ, în biserică. Ce i-a spus preotului înainte să moară: "Tare greu mi-a fost să ajung astăzi la biserică"
Judecătorul Alexandru Vasile de la Curtea de Apel Ploieşti va fi cercetat de Inspecţia Judiciară
MediaFlux
Răsturnare de situație! Primarul Kievului dispus să facă concesii. ”Ucraina ar putea ceda teritorii Rusiei”.
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
E la mare modă: planta zen care te liniștește… până-ți crapă ficatul