Comisia bulgară pentru Concurenţă (CPC) a anunţat joi că sunt anchetate filialele bulgare ale companiilor Rompetrol, Shell, OMV, Hellenic Petrolleum, Nis Petrol, Lukoil şi Petrol, conform Reuters.
Potrivit anchetatorilor, Rompetrol Bulgaria (membră a grupului Rompetrol), Shell Bulgaria (parte a grupului olandez Shell)), OMV Bulgaria (membră a companiei austriece OMV), NIS Petrol (Serbia/Rusia), Eco Bulgaria (deţinută de Hellenic Petroleum, Grecia), Lukoil Bulgaria (Rusia) şi Petrol (Bulgaria) au o înţelegere secretă pentru stabilirea tarifelor la benzină şi motorină.
CPC a identificat perioade în care preţurile la carburanţi practicate de aceste companii au reacţionat în mod similar la variaţiile de pe pieţele internaţionale, ceea ce ar indica „practici anticoncurenţiale”.
Investigaţia vizează şi rafinăria bulgară Lukoil Neftochim Burgas (deţinută de compania rusă Lukoil), acuzată de abuz de poziţie dominantă.