Rona Hartner a fost externată după ce s-a operat de tumoră la colon. Diagnostic CRUNT pus de MEDICI

Rona Hartner a fost operată săptămâna trecută pentru îndepărtarea unei tumori la colon, iar marţi artista a fost externată din spital.
Filip Stan
05 mart. 2019, 14:33
Rona Hartner a fost externată după ce s-a operat de tumoră la colon. Diagnostic CRUNT pus de MEDICI

Rona Hartner a fost operată de urgență luni, 25 februarie. Vedetei îi fusese depistată, cu doar trei zile înainte, o tumoră pe colon, iar medicii au decis că trebuie să intervină imediat.

Leonard Miron, diagnosticat cu cancer. A refuzat chimioterapia

Artista a dat o declarație pentru Antena Stars în care a povestit că se simte bine după operația dificilă prin care a trecut și, de asemenea, a mulțumit divinității, dar și oamenilor care s-au rugat pentru ea.

„Sunt bine, am trecut peste acest hop. Iubitul mi-a fost aproape, dar şi oamenii care s-au rugat pentru mine. Vineri m-am speriat, dar sâmbătă s-a schimbat totul pentru că am vorbit cu oamenii şi s-au rugat pentru mine. Am fost purtată de Dumnezeu, de Maica Domnului şi de rugăciunile voastre. Mai vin diseară la spital, iar joi mă externez definitiv. Acum merg la Scena Misterelor. Mă simt foarte bine, de duminică mi-au spus că pot să plec. Lunea viitoare îmi scot toate copcile. Nu am nevoie de tratament postoperatoriu. Era cancer, dar doctorul a tăiat ce trebuie!”, a declarat Rona Hartner.

Florin Călinescu a fost diagnosticat cu CANCER. Actorul a făcut personal ANUNŢUL DUREROS

„I-am spus Lui Dumnezeu, dacă tu vrei să mai trăiesc iau viaţa ca un cadou, dacă nu îţi ofer ţie meritele vieţii. Am oferit şi viaţa, şi moartea. Dumnezeu a vrut să nu am nicio durere după operaţie. O să fiu mai puţin perfecţionistă, o să plâng mai puţin şi nu o să mă mai necăjesc şi nu-mi mai este frică de nimic”, a mai spus Rona Hartner.

DailyBusiness
Guvernul a salvat firmele mari de la taxe suplimentare. Cum au beneficiat aceste companii de „iertarea” statului
Spynews
Fulgi de ovăz și mere! Rețeta pe care o mănânci zilnic și slăbești
Bzi.ro
Gabriela Prisăcariu a vorbit despre despărțirea de Dani Oțil: „Îmi fac bagajele și plec!“
Fanatik.ro
Zodiile care vor avea lumea la picioare până pe 2 martie 2025. Cinci nativi sunt plini de șansă
Capital.ro
România a pierdut cea mai mare actriță. A fost amazoana filmului românesc. O frumusețe fără egal
Playtech.ro
Cât timp trebuie încălzit motorul mașinii când e ger afară. Sfatul lui Titi Aur pentru toți șoferii: “Atenție, uzurile sunt foarte mari”
DailyBusiness
Se scumpesc biletele de tren! Cu cât se vor majora tarifele în funcţie de tipul trenului
Adevarul
București vs Cluj, competiția celor mai luxoase mașini. De două ori pe lună se vinde o mașină de 500.000 de euro
wowbiz.ro
Cum arăta apartamentul în care Ioana Tufaru s-a mutat cu chirie! "Plătim 1200 lei pe lună. Sperăm că ne vom descurca" | Exclusiv
Spynews
Primele declarații ale familiei lui Andrei Perneș, după înmormântare! Clipe sfâșietoare pentru sora lui: ”Încă aștept să te mai văd” | FOTO
Spynews
Prognoza meteo în perioada 24 februarie – 28 februarie. Valul de ger aduce temperaturi extreme. Când se încălzește vremea
Evz.ro
Mario Balint cere, din nou, bani pentru dedicații. Cât i-a dat lui Salam
Ego.ro
Cum arăta Laura Vicol, acum 10 ani. Imaginile au rămas pe internet, deși ea e acum ”alt om”
Prosport.ro
FOTO. Serena Williams, în costum de baie. Neverosimil: cât a putut slăbi!
kanald.ro
Doliu pe scena teatrului din România! Actrița Maria Andreea Raicu s-a stins din viață
Cancan.ro
EL e șoferul de 19 ani care a ucis-o pe Diana, din Câmpia Turzii? Făcea liniuțe pe șosea cu doi tineri în mașină
Playsport.ro
INCREDIBIL! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Veste uriașă pentru Călin Georgescu. Va fi extrem de fericit: Întrunește condițiile
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. „Eşti chiar tu în ambele poze?”. Transformarea uluitoare a vedetei
stirilekanald.ro
Nicușor Dan, mesaj pentru Donald Trump și JD Vance. Ce le-ar spune dacă ar fi președintele României: „Trebuie să ne întărim statul”
Alerta ONU: Epoca ‘dictatorilor’ ar putea reveni, avertizează Volker Turk
MediaFlux
Incredibila REACȚIE a lui TRAIAN BĂSESCU când a văzut doi CERȘETORI pe stradă! FABULOS cum a reacționat
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Cine este agentul KGB Krasnov? O ipoteză uluitoare!