„Înţeleg că pentru viitor trebuie să existe o dezbatere în ceea ce priveşte iniţiativele legislative care sunt în Parlament, dar trebuie să existe o dezbatere, asta este foarte clar. Iar în ceea ce priveşte rezultatele referendumului, sigur că va fi o analiză în interiorul partidului. De la bun început PSD a spus că va face acţiuni de informare şi nu va intra într-o campanie similară campaniei politice, pentru că referendumul a fost o iniţiativă civică, nu a fost o acţiune politică”, a afirmat Rovana Plumb, la Parlament.
Ea a respins criticile PNL la adresa PSD în privinţa rezultatelor referendumului.
„Sincer, mie mi se pare că această aruncare de vină către PSD, din partea PNL, este nejustificată şi din punct de vedere politic nici nu am cum să o calific pentru că pur şi simplu au transformat o participare în cadrul unei iniţiative civice din partea Coaliţiei pentru Familie într-un demers politic cu care nu sunt de acord”, a adăugat Plumb.