Plumb: Nominalizarea lui MRU, făcută pripit şi fără consultări fireşti

Rovana Plumb, preşedinte interimar al PSD, a declarat că liderii social-democraţi vor decide luni, în cadrul reuniunii Biroului Permanent, poziţia faţă de nominalizarea lui Mihai Răzvan Ungureanu la şefia SIE. Plumb a arătat însă că propunerea lui Klaus Iohannis a fost "făcută pripit şi fără consultări fireşti".
Ionela Marcu
25 iun. 2015, 10:03
Plumb: Nominalizarea lui MRU, făcută pripit şi fără consultări fireşti

Rovana Plumb a declarat joi, întrebată cum se poziţionează parlamentarii PSD faţă de numirea lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea SIE, că „se conturează această decizie de a vota împotrivă”.

„Va fi discutată și analizată această propunere și va fi o decizie politică în urma Biroului Permanent. (…) Din consultările pe care le-am avut cu colegii mei și din pozițiile exprimate se conturează această decizie de a vota împotrivă”, a spus Plumb.

Rovana Plumb a arătat că șeful statului nu s-a consultat cu nimeni în cazul lui Ungureanu.

„Cel de-al treilea punct pe care mi-l exprim este acela că Mihai-Răzvan Ungureanu este un simbol al PDL-ismului și știți foarte bine că, în 2012, cei care eram atunci în Parlamentul României am votat pentru a trece moțiunea de cenzură împotriva Guvernului condus atunci de Mihai-Răzvan Ungureanu„, a adăugat Rovana Plumb, care îi ține locul lui Victor Ponta la șefia PSD, până când acesta se va întoarce în țară.

CITEŞTE ŞI ŞEDINŢĂ la Parlament pentru numirea lui MRU la şefia SIE. PRIMA ruptură în coaliţie

Într-un comunicat de presă, Plumb susţine totodată că „numirea sefului SIE, pentru a fi foarte clari in acest sens, nu o este problema a coalitiei, a guvernarii.”

„PSD va decide, luni, dupa cum a anuntat si Victor Ponta, in cadrul reuniunii Biroului Permanent, care va fi pozitia sa fata de nominalizarea facuta de presedinte. Lucrurile sunt insa clare – aceasta nominalizare a fost facuta pripit si fara consultari firesti.

Pentru PSD, prioritatea zero ramane guvernarea si pe aceasta ne concentram, nu pe jocurile de putere ale unora sau altora. Pentru noi este important ca ieri au trecut de Parlament modificarile de fiscalitate necesare pentru economie si din punct de vedere social si ca am reusit sa gasim solutii pentru Institutul Cantacuzino”, susţine Rovana Plumb.

Birourile Permanente ale celor două Camere vor fi convocate luni pentru procedura de numire a lui Mihai Răzvan Ungureanu la conducerea Serviciului de Informaţii Externe.

Şedinţa ar avea loc la ora 13.00.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Mesaj viral transmis de Piedone de Paște! Dușmanii lui au rămas fără cuvinte!
Fanatik.ro
Vești bune pentru mai mulți pensionari: veniturile cresc din luna mai. Cetățenii care primesc bani mai mulți
Capital.ro
România e în doliu. Sportul românesc a pierdut cel mai mare antrenor chiar în a doua zi de Paște. Va rămâne o legendă
Playtech.ro
Cel mai periculos oraș din România nu este București. Mulți turiști străini ajung aici
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Circumstanțele discutabile ale vizitei lui JD Vance la Vatican: „A intrat cu forța și a lăsat o lume fără Papă”
wowbiz.ro
Mihai Bobonete, în doliu! A murit chiar în noaptea de Înviere: „Ne-a părăsit acum câteva momente”
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Veste extraordinară. Prețurile la apartamente pot scădea la jumătate
Ego.ro
Donald Trump, înșelat de a doua soție chiar cu garda lui de corp! Detalii halucinante
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Unde va fi înmormântat Papa Francisc și cine l-ar putea înlocui pe acesta, potrivit Bisericii Catolice
Cancan.ro
De ce a murit Papa Francisc? Boala perfidă care l-a ucis în a doua zi de Paște
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Sold zero la contul bancar. Avertisment pentru românii cu banii pe card: Deplasați-vă la sediul unității bancare!
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Cine ar putea să îl înlocuiască pe Papa Francisc. Următorul șef al Bisericii Catolice ar putea fi de culoare
Ultima apariție în Duminica Paștelui a Papei Francisc. Mesajul pentru Umanitate
MediaFlux
Papa Francisc a interzis luxul la Vatican! Exemplu de modestie și smerenie al Suveranului Pontif
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Liderul senatorilor PNL, Daniel Fenechiu, și-a tras vilă ANL în Voluntari dar ea se află… în București