Rovana Plumb va prezida şi luni şedinţa BPN al PSD în locul lui Ponta

PSD anunţă că Biroul Permanent Naţional al partidului se va reuni luni, într-o şedinţă care va fi condusă tot de către preşedintele interimar Rovana Plumb.
Ionela Marcu
03 iul. 2015, 10:43
Rovana Plumb va prezida şi luni şedinţa BPN al PSD în locul lui Ponta

Liderul PSD, premierul Victor Ponta, a fost internat în 14 iunie la Spitalul Universitar Medipol din Istanbul, unde o zi mai târziu a fost operat la genunchiul stâng.

Citeşte şi: Rovana Plumb: Victor Ponta se întoarce săptămâna viitoare

Miercuri, surse oficiale au declarat că Ponta intenţionează să participe, în 11 iulie, la deschiderea punctului de frontieră Nădlac (România)-Csanadpalot (Ungaria), dar prezenţa sa la eveniment este condiţionată de acordul medicilor care îl vor examina din nou săptămâna viitoare, scrie Mediafax.

Duminică, Victor Ponta a declarat că va reveni în ţară, „pe picioare, nu în scaun cu rotile sau cârje”, în maximum două săptămâni, interval în care medicii i-au transmis că nu poate pune piciorul jos.

Anterior, Ponta afirma că este posibil să revină în ţară după săptămâna viitoare, respectiv începând cu 6 iulie, săptămână în care trebuie să parcurgă exerciţii de fizioterapie şi recuperare intensivă, mai devreme totuşi de termenul de 28 de zile avansat iniţial de medici.

Conducerea PSD a fost preluată interimar de Rovana Plumb, în timp ce Gabriel Oprea a fost numit prim-ministru interimar.

Citeşte şi: Plumb: PSD nu are nimic de explicat legat de votul SIE. Nominalizare lui MRU aminteşte de Băsescu

În 15 iunie, în ziua în care era operat la clinica din Turcia, Victor Ponta fusese citat să se prezinte în faţa procurorilor DNA pentru a fi audiat, după ce cu zece zile înainte fusese anunţat că este urmărit penal pentru trei infracţiuni, în dosarul lui Dan Şova.

DailyBusiness
În aprilie, autostrada A0 Sud va fi gata! Drumul de la Pitești la Constanța, ca în Occident!
Spynews
Imagini exclusive de la ceremonia de decorare a lui Gheorghe Hagi cu cea mai înaltă distincție a statului român. Ce invitați de seamă participă / VIDEO
Bzi.ro
Loredana a sărutat un celebru tiktoker! Acesta a rămas fără reacție
Fanatik.ro
Zodiile care intră sub grație divină până în aprilie 2025. Zile de belșug pentru 4 nativi
Capital.ro
Călin Georgescu a dat ordin. A decis cine va candida în locul său: Ne-am întâlnit, vă putem spune!
Playtech.ro
Mașina românească de care nu ai auzit! Renașterea mărcii care a avut mare succes
DailyBusiness
Amendă uriașă în 2025 pentru cei fără talon auto. Lista actelor obligatorii
Adevarul
Meseria viitorului pentru românii fără studii superioare. „Unii se bucură de un program lejer, pentru alții este un coșmar”
wowbiz.ro
Semnul divin primit de la Minerva de buna ei prietenă, astrolog Sanda Ionescu! Pur și simplu nu i-a venit să creadă și a surprins totul pe filmare | EXCLUSIV
Spynews
Alex Bodi iubește din nou! După despărțirea de Ema Uta, o altă domnișoară i-a furat inima / FOTO
Spynews
Plăcinte leneșe din ovăz, mere și caise uscate. Rețeta simplă și rapidă
Evz.ro
Sentință scandaloasă: Achitat. L-a ucis pe soțul cântăreței Ioana Urs și a plecat de la locul accidentului
Ego.ro
Vedeta PRO TV regretă relația cu postul! Dezvăluiri neașteptate! EXCLUSIV
Prosport.ro
Reacția lui Jordan Chiles, după ce gimnasta din SUA a aflat ce s-a întâmplat cu apelul ei din proces
kanald.ro
Banii oferiți între rude vor fi verificați de ANAF! Se vor impozita cu 70% cadourile, dacă nu se știe proveniența banilor
Cancan.ro
Simona Halep, prinsă într-un triunghi amoros! Dorin Mateiu are iubită. Cine este Luciana și cu ce se ocupă
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
EL îi va lua locul lui Călin Georgescu. Anunț oficial de candidatură: Sunt singurul român care...
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
„E ceva extrem de personal. Tremur toată”. A rupt tăcerea despre cei 3 iubiți
stirilekanald.ro
Candidat-surpriză la alegerile prezidențiale. A pus umărul la anularea turului I de către CCR în 2024!
Casa de Pensii a transferat banii pe carduri. La ce oră intră în cont pensia pe luna martie
MediaFlux
Prima reacție a Rusiei după înțelegerea între SUA și Ucraina pentru armistițiu în război
Shtiu.ro
Cine a inventat CNP-ul și CE ASCUNDE ultima CIFRA a CNP-ului? Dacă ai 3 sau 8 însemană că...
Puterea.ro
Ce rămâne după Călin Georgescu? O țară pârjolită de ură