Ruby, amanta lui Berlusconi, spune că a fost „instrumentată” şi se vrea cu onoarea reparată

Tânăra marocană Karima El Mahroug, alias Ruby, aflată în centrul procesului pentru relaţii sexuale contracost cu o minoră şi abuz de putere al fostului premier italian Silvio Berlusconi, a criticat presa şi justiţia, acuzându-le că au "instrumentat-o" şi a cerut să fie audiată, pentru a putea să îşi apere onoarea.
Romania TV
05 apr. 2013, 09:54
Ruby, amanta lui Berlusconi, spune că a fost

„Dacă acesta este Palatul de Justiţie, vreau se facă într-adevăr dreptate”, a declarat ea presei, pe treptele clădirii, ţinând în mână o pancartă pe care se putea citi „Vreau să mă apăr de minciuni şi prejudecăţi”.

„Greşeala este a presei care, pentru a-l lovi pe Silvio Berlusconi, mi-a făcut rău. Vorbesc despre acei jurnalişti care m-au agresat prin publicarea conversaţiilor telefonice care mă priveau. Este vorba despre aceleaşi persoane care, manipulând adevărul, m-au transformat în ceea ce nu sunt, şi anume o prostituată„, a declarat ea, citind rapid o declaraţie pregătită dinainte.

„Sufăr şi din cauza magistraţilor care, motivaţi de intenţii ce nu corespund valorilor justiţiei, mi-au atribuit calificativul de prostituată, chiar dacă am negat tot timpul întreţinerea de raporturi sexuale contracost, mai ales cu Silvio Berlusconi„, a continuat tânăra în vârstă de 20 de ani, cu părul legat şi purtând cercei cu perle.

„La (vârsta de) 17 ani, nici nu ştiam nici măcar cine sunt miniştrii, nu citeam ziarele, dar ştiam într-adevăr cine este Silvio Berlusconi. În prezent am înţeles că se poartă un război împotriva sa, care nu mă priveşte, dar în care sunt implicată şi care îmi face rău. Nu vreau să fiu victima acestei situaţii, nu este drept”, a continuat ea.

Tânăra a cerut, astfel, „să fie audiată de judecătorii din Milano, pentru a spune adevărul şi a împiedica pe oricine să mă jignească pentru ceea ce nu am făcut”. „Vreau ca fiica mea (născută în decembrie 2011) să fie mândră de mama ei„, a conchis ea suspinând.

Ruby a fost citată în decembrie la Tribunalul din Milano, dar şi-a motivat lipsa prin intermediul avocaţilor, spunând că se află în Mexic. După mai multe amânări ale unor audieri, ea s-a prezentat în cele din urmă la 14 ianuarie, însă nu a depus mărturie, după încheierea unui acord între Parchet şi avocaţii ei, stabilind că audierea sa nu este necesară şi că tribunalul se poate sprijini pe procesele-verbale şi declaraţiile date anchetatorilor.

Berlusconi este judecat începând din aprilie 2011 la Milano pentru relaţii sexuale contracost cu o minoră şi abuz de putere. El este acuzat că ar fi plătit zeci de prestaţii sexuale ale lui Ruby şi că ar fi eliberat-o exercitând presiuni asupra poliţiei, care a arestat-o pentru un furt în mai 2010.

DailyBusiness
Vouchere de vacanță 2025. Guvernul aprobă normele de accesare! Ce trebuie să facă bugetarii pentru decontare
Spynews
“Oxicomana lui Vlad Pascu”, postare sfâșietoare, după moartea suspectă a lui Rareș. Cine l-ar fi găsit decedat în casă
Bzi.ro
Dan Capatos, de urgență pe masa de operație! „Anestezie totală, intubare…”
Fanatik.ro
Afacerea cu care are succes Samuel din Satu Mare. Produsele le vinde cu 1 leu, iar foarte mulți români sunt înnebuniți să le cumpere de Paște
Capital.ro
EXCLUSIV Românii obligați să achite taxă. Se trimite formular semnat la ANAF. Data limită, 26 mai
Playtech.ro
Răsturnare de situație în cazul morții lui Aaron Boupendza. Se ia în calcul și ipoteza unei crime
DailyBusiness
Cel mai mare producător de carne din România iese din supermarketuri și își deschide propriul magazin. De unde își pot alimenta frigiderele românii
Adevarul
Imagini tulburătoare din locuința lui Gene Hackman și a soției sale, făcute publice de autorități: mizerie, șobolani și urme de sânge
wowbiz.ro
Ultimele imagini cu Rareș Ion, prietenul lui Vlad Pascu, înainte de a fi găsit mort în casă. Tânărul de 20 de ani s-a filmat într-o ipostază tulburătoare
Spynews
A pus punctul pe i! Decizia radicală a Georgianei Lobonț în legătură cu familia ei. Nu mai vrea niciodată să treacă prin asta!
Spynews
Ce decizie a luat Sânziana Negru pentru casa ei din Moldova. A făcut schimbări majore de când a început lucrările: “M-am speriat când am văzut”
Evz.ro
Pâinea biblică, cea mai sănătoasă din toate timpurile. Rețeta apare într-un verset
Ego.ro
EXCLUSIV Dana Roba, planuri nebunești cu iubitul, de Paște! ”Am să-i arăt...”
Prosport.ro
FOTO. Teodora Stoica, imagini fabuloase din Japonia. A fost la templul acoperit cu foiță de aur
kanald.ro
Un al treilea angajat a fost găsit mort la Spitalul Sf. Spiridon din Iași. Bărbatul, în vârstă de 54 de ani, lucra la Terapie Intensivă
Cancan.ro
Dalida din Las Fierbinți a băut până nu a mai știut de ea. Și Scărlătescu s-a făcut PRAF
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Taxa pe care șoferii români sunt obligați să o plătească. Au timp sub 48 de ore să achite cash sau card
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
stirilekanald.ro
Mama Alexandrei, răpusă de durere la priveghi: ”E o sfârșeală în ea, n-am cuvinte”
Noi detalii ies la iveala in cazul celor doi tineri rezidenti, de la Spitalul Sfantul Spiridon, din Iasi, care s-au stins unul dupa celalalt…. Dezvaluirile facute de colegii lor de la spital
MediaFlux
O nouă reformă a pensiilor. Schimbare majoră pentru toți pensionarii
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Semnificațiile zilei de azi: Miercurea Trădării, ziua în care iubirea a fost vândută pe 30 de arginți