Rudel Obreja a câştigat procesul cu AIBA

Preşedintele Federaţiei Române de Box (FRB), Rudel Obreja, a câştigat procesul împotriva Federaţiei Internaţionale a Boxului Amator (AIBA), a anunţat marţi FRB, într-un comunicat de presă remis Agerpres.
Romania TV
08 nov. 2011, 16:34
Rudel Obreja a câştigat procesul cu AIBA

Federaţia Română de Box, asistată de avocatul spaniol Josep Vandellos, a câştigat procesul împotriva AIBA, precizează comunicatul semnat de secretarul general al FRB, Niculae Constantinescu.

Astfel, FRB a avut câştig de cauză la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS).

„TAS a decis astfel:

1 Apelul formulat de FR Box împotriva deciziei AIBA, din 13 aprilie 2011, este admis.

2. Decizia Biroului Comitetului Executiv AIBA, din 8 martie 2011, este declarat ca neavând bază legală nici în Statutul AIBA şi nici în Codul de disciplină AIBA.

3. Decizia Comitetului Executiv AIBA, din 13 aprilie 2011, şi decizia Comisiei de disciplină AIBA, din 25 martie 2011, aşa cum face referire decizia Comitetului Executiv AIBA, sunt anulate”, afirmă comunicatul FRB.

Pe 8 martie, Comitetul Executiv al AIBA a decis suspendarea provizorie a FRB. Decizia a fost luată după ce FRB a anunţat alegeri pentru conducerea sa pentru data de 27 octombrie 2010, cu scopul înlocuirii preşedintelui aflat în stare de suspendare, dar acest lucru nu a avut loc. Pe 2 decembrie 2010, AIBA a acordat FRB încă două luni pentru a organiza alegeri, însă forul naţional nu a respectat acest termen, iar Obreja a continuat să îndeplinească funcţia de preşedinte, deşi era în stare de suspendare.

În septembrie, TAS a aprobat solicitarea FRB de a suspenda punerea în aplicare a deciziei AIBA de excludere provizorie şi pierdere a calităţii de membru AIBA, până la soluţionarea litigiului dintre AIBA şi FRB.

Conflictul dintre AIBA şi Obreja a izbucnit în timpul JO de la Beijing, din 2008, când oficialul român i-a acuzat pe oficialii federaţiei internaţionale că ar fi manipulat arbitrajele meciurilor din cadrul turneului olimpic.

DailyBusiness
Poți păstra numărul de înmatriculare dacă vinzi sau radiezi mașina? Legea oferă răspunsul clar
Spynews
Alina Eremia a ajuns să se îmbolnăvească din cauza standardelor. Ce spune artista despre schimbările prin care a trecut
Bzi.ro
Cine este câştigătorul Survivor România 2025: Când se difuzează marea finală
Fanatik.ro
Cel mai căutat oraș din România. Se poate transforma în poarta Europei, e înconjurat de stațiuni de top și ar putea să dea lovitura în următorii ani
Capital.ro
Anunț dureros despre Elena Udrea chiar în Vinerea Patimilor. Vestea cruntă confirmată de avocatul ei
Playtech.ro
Se construiește un Drum Expres pentru București. Șoseaua va avea 4 benzi de circulație, când trebuie să fie gata
DailyBusiness
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, dă asigurări că nu vom petrece Paștele pe întuneric. ”NU există risc de black-out în România, în condițiile actuale!”
Adevarul
Originea raportului CIA privind soldați sovietici care ar fi fost prefăcuți în stană de piatră după întâlnirea cu un OZN
wowbiz.ro
A murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Spynews
Noua teorie a lui Alex Bodi despre femeile independente. Cum îi pune afaceristul la punct pe bărbații care au uitat să fie stâlpul familiei
Spynews
Când va avea loc priveghiul lui Rareș Ion, tânărul mort la doar 20 de ani. Familia lui urmează să își ia rămas bun de la el
Evz.ro
Traian Băsescu și alegerile din 2004. Mărturii după două decenii
Ego.ro
Ce a pățit Armin. Nicoară, imediat după ce a devenit tată! Probleme cu botezul și... EXCLUSIV
Prosport.ro
Despărțirea anului între milionari! Prietena Soranei Cîrstea a rupt mariajul de 9 ani cu fostul celebru fotbalist
kanald.ro
Un tânăr a ars de viu și alți doi se zbat între viață și moarte, după ce mașina în care se aflau s-a izbit puternic de un TIR, în Caraș-Severin
Cancan.ro
CAUZA morții Julietei Szönyi. Sora actriței din 'Toate pânzele sus' face dezvăluiri tulburătoare
Playsport.ro
Incredibil! Cum poate să arate Sandra Izbașa la 11 ani după ce s-a retras din gimnastică. Imaginile au scăpat pe net
Capital.ro
Durere în România în Vinerea Mare! A murit azi un artist uriaș al țării. A făcut nemuritoare emoția umană
StirileBZI
Câți bani pot să scoată românii de la bancomat în 2025. Băncile au impus noi limite!
Prosport.ro
FOTO. Cum arată iubita afaceristului care a plătit 400.000.000 de dolari pe 1.000 de apartamente
stirilekanald.ro
Dragoș Cristescu a murit în Vinerea Mare! Celebru artist român s-a stins fulgerător
Inca o moarte suspecta in randul angajatilor de la cel mai mare spital din Iasi: „Sunt ca negrii pe plantatie”
MediaFlux
Câți militari a detașat România în misiuni sub egida NATO, UE și ONU. Anunțul făcut de Ministerul Apărării
Shtiu.ro
Cum se aprinde Lumina Sfântă la Ierusalim? Cum aprinde preotul lumânările fără sursă de foc?
Puterea.ro
Am întrebat ChatGPT ce rețetă de cozonac îmi recomandă de Paște. Iată „secretul” cozonacului perfect, potrivit algoritmilor AI