Momente cutremurătoare la Tulcea. Toţi cei care i-au cunoscut pe Ciprian şi iubita sa, Lăcrămioara, s-au rugat pentru sufletele lor.
„Suntem prietenii lor şi trebuia să facem ceva şi atunci asta a fost cea mai bună alegere să-i pomenim şi să împărţim ceva de sufletul lor, bun de altfel”, a spus o prietena.
Cei doi români au avut neşansa să fie în locul nepotrivit în noaptea groazei. Erau în barul La Belle Equipe alături de câţiva prieteni, când localul a fost luat cu asalt de terorişti. Au murit sub ploaia de gloanţe, împreună, aşa cum şi-au petrecut şi ultimii ani din viaţă. Ciprian avea 33 de ani, iar Lăcrămioara 29. Munceau de câţiva ani în Franţa pentru a le oferi copiilor o viaţă lipsită de griji.
Citeste si> ATAC TERORIST FRANŢA. Anunţ important despre românii decedaţi în atentatele din Paris
Tânăra avea o fetiţă de 11 ani dintr-o relaţie anterioară, pe care a luat-o în Franţa pentru a fi lângă ea. În urmă cu doar un an şi jumătate i-a dăruit lui Ciprian un băieţel. În noaptea de infern, copiii erau în siguranţă acasă, în grija unei bunici.
Vestea că cei doi au murit într-un mod atât de tragic i-a şocat pe apropiaţii tinerilor.
Tulburător este că amândoi şi-au pierdut taţii de curând. Ciprian mai avea doi fraţi gemeni, mai mici ca el. Unuia dintre ei i-a şi revenit sarcina teribilă de a-şi recunoaşte fratele şi cumnata, a căror trupuri erau sfâşiate de gloanţe.